Am doua exemple in care mintea umana bate logica.
Primul.
Eram mic, dar suficient de mare totusi incat sa tin minte perfect aceasta intamplare. Eram cu ai mei intr-o excursie pe munte. La un moment dat vad un sarpe langa mine si, foarte calm, il trag pe tata de mana si il informez. Totul s-a incheiat cu o musamalizare, tata nedorind pe moment sa sperie intregul echipaj. Am fost foarte calm, sarpele mi s-a parut chiar dragut.
Peste cateva ore ajungem la destinatie, un lac superb de munte situat intr-o vale. Ne asezam sa mancam undeva mai sus, la vreo suta de metri de lac, eu insa ma duc sa-i fac o vizita, ca doar n-am mers atatea ore pana la lac ca sa nu beau macar o gura de apa din el. O iau la vale cu ochii aiurea la peisajul superb. Ma aplec sa beau apa si vad cea mai mare broasca pe care am vazut-o vreodata. Era totusi o broasca, cu toate astea jur ca tin minte pana si acum sperietura pe care am tras-o si sunt sigur ca nimeni n-a alergat o panta de munte mai rapid ca mine atunci. Tot restul sederii n-am facut decat sa ma uit in jurul meu ca nu cumva sa fiu atacat de broaste.
Concluzia: serpii sunt ok, broastele sunt ko.
Al doilea.
In ultimele saptamani am avut grija de Raluca, verisoara mea, care are o amuzanta dar serioasa fobie de gandaci. Am iesit in parc cu ea. Dupa cum toti bucurestenii au observat, Bucurestiul este acaparat de miliarde de gandaci zburatori. Total inofensivi insa gandaci.
Ne-am dus sa jucam fotbal insa de fiecare data cand vedea un gandac, adica de doua ori pe secunda, incepea sa tipe si sa sara de parca era atacata de vreun sarpe. Am crezut ca glumeste pana mi-am dat seama ca plange de-a binelea. Pana la urma am reusit sa o potoloesc.
Dupa cateva minute ma cheama sa-mi arate ceva. Ma duc si-mi arata cele mai oribile si scarboase rame pe care le-am vazut vreodata. Uimit, o intreb:
– Pai de astea nu ti-e frica?
Foarte calma, imi raspunde:
– Ramele nu sunt gandaci.