Nevoia – cea mai buna motivatie

Vorbeam azi cu cineva pe tema supravietuirii omenirii in cazul disparitiei electricitatii. Am sustinut rasa umana in aceasta discutie, spunand ca instinctul de supravietuire va invinge si generatia computerizata de azi va reusi sa se adapteze.

In aceste coordonate, am ajuns acasa si am observat cu uimire si neintelegere ca Google Chrome-ul meu deschidea doar ce site-uri dorea. Efectiv totul era random, fara sens si fara rost.
Am avut o viata intensa in care am invatat ca doua lucruri nu au logica in lumea asta: femeile si computerele. Pe primele am reusit pana la urma sa le accept asa, cu computerele insa e alta poveste. M-am enervat instant dupa care am pornit la rezolvarea problemei.

Dupa ce am observat resemnat ca problema este pe toate browserele am apelat la forumul de ajutor al celor de la google. Acolo mi-am dat seama ca nici macar aia de la google nu stiu care e problema.
Asa ca am intrebat internetul in legatura cu respectiva problema, tot prin google, desigur. Am luat la rand prima pagina de solutii, am umblat in locuri din calculatorul meu care nici nu stiam ca exista. M-am simtit asemeni unui explorator care face ce-i spune harta fara sa aiba nici cea mai mica idee ce face de fapt.
Dupa vreo 10 solutii ineficiente am reusit pana la urma sa rezolv problema. Cu totul, mi-a luat cam doua ore.

Si acum, concluzia la primul paragraf al acestei povestiri. Daca unul ca mine a facut atatea sapaturi si a depus atata efort doar pentru a face din nou filelist-ul sa functioneze atunci inseamna ca si rasa umana va putea sa reziste fara probleme si fara electricitate.
Nevoia este cel mai bun aliat al nostru.

Leave a Reply