Mergeam saptamana trecuta pe strada.
Se apropie din sens opus un tip, usor colorat. Ma asteptam sa treaca pe langa mine asa cum se intampla in mod normal cu necunoscutii care vin pe trotuar din sens opus. Cand colo, se opreste, se intoarce spre mine si graieste in soapta:
-Psst, baiatu’, vrei o drujba?
Cred ca s-a citit pe fata mea incapacitatea creierului de a analiza situatia pentru ca imediat tipul mi-a bagat sub nas o geanta voluminoasa in care se afla, surprinzator, o ditamai drujba.
3 replici care mi-au veni instant au fost:
1) Nu, multumesc, la mine in apartament imi aranjez mobila cu toporul.
2) Nu, multumesc, ma inteleg bine cu familia.
si
3) Stiu ca sunt neras dar nici chiar asa.
M-am gandit totusi ca nu este bine sa fac astfel de glume cu un tip care se afla in posesia unei drujbe asa ca am refuzat si am plecat mai departe.
Totusi, acest mister al existentei umane inca ma bantuie. Ce pana mea a fost asta?!?
Genial :)).
Mai, da. E genul de faza pe care daca as vedea-o intr-un film as spune ca nu se poate intampla in realitate. :))
cat de mult au evoluat de la ”Psss baiatu , vrei niste parfume” :))
Nu, si aia sunt pe acolo. :)))