Am un tovaras pe Facebook, nu pot sa dau nume (de fapt pot dar n-am chef ca sa nu se supere) a carui poveste este extrem de amuzanta daca e vazuta din afara vietii lui.
Era genul care posta pe Facebook zeci, sute, mii de poze, poze pe care le-as putea imparti in etape:
Etapa I:
La inceput toate pozele erau cu masina lui. El zambea fericit in toate si zau ca s-a fotografiat cu masina din toate pozitiile.
Etapa a-II-a:
Si-a gasit omul iubita. Masina a inceput sa dispara din peisaj in schimb avea zeci de poze in care zambea fericit alaturi de iubita.
Etapa a III-a:
Zambetul i-a disparut din fotografii (si, cu mici exceptii, n-a mai reaparaut vreodata) in schimb iubita lui a inceput sa zambeasca cu gura pana la urechi.
Etapa a IV-a:
In toate pozele in care apare, omul meu este serios cu nuante triste. Iubita lasa clar sa se vada ca are un copil in burta.
Etapa a V-a:
Pozele de nunta. Un zambet firav de complezenta din cand in cand din partea lui, mireasa cu burta la gura.
Etapa a VI-a:
Cateva poze cu copilul. Tipul are o fata de zici ca sta sa planga.
Etapa a VII-a:
A incetat sa mai puna poze pe Facebook.
Pana acum asta este singura cale de a scapa de dependenta de Facebook care stiu sa functioneze. Dureaza un timp insa este extrem de eficienta, de aceea o recomand tuturor celor care nu se pot opri din a pune sute de poze aproape identice si complet neinteresante.