Am tot scris de-a lungul timpului despre relatia cu PC-ul meu. Carcasa-i indoita de pumnii mei sta marturie ca nu a fost cea mai frumoasa poveste de dragoste dintre om si masina.
Acum insa cand ma gandesc serios sa-l schimb m-a cuprins nostalgia. Imi pare sincer rau ca nu il voi mai avea langa mine si nu inteleg cum poate aparea un sentiment atat de puternic pentru ceva ce nu are viata.
Imi aduc aminte de toate momentele pe care le-am petrecut impreuna, de miile de ore de distractie precum si de momentele grele peste care am trecut. Mi-aduc aminte cum incerca credincios sa-mi ruleze mai multe jocuri simultan atunci cand apasam aiurea precum si cum imi deschidea jocuri pe care n-ar fi avut cum sa o faca. Macar incerca si a avut tot respectul meu pentru asta.
Gandul ca trebuie sa-l inlocuiesc cu vreun monstru ma face sa-mi para rau pentru el. Asta mic a facut parte din viata mea in ultimii 7 ani si despartirea de el nu are cum sa fie usoara. E de departe cea mai lunga relatie a mea.
recent am trecut si eu prin aceasi situatie pot sa zic ca si eu am simtit la fel ca tine , drept dovada unitatea mea veche sta in dulapul meu de haine chiar daca toti din jur ma indemnau sa o vand , i just cant do that
Dulapul de haine pare o idee buna si pentru al meu :)))
este un loc foarte bun , din cand in cand ma mai gandesc la el si cand stiu ca este acolo am un sentiment foarte placut , sunt oarecum impacat cu mine ca nu l-am dat si nici nu cred ca-l voi da , cine stie daca noul calculator o sa vrea sa-si ia ceva concediu fara sa ma anunte . in cazul asta stiu ca am pe cine sa ma bazez
ma, sper al meu sa nu ia concediu fara sa anunte ca ii indoi si astuia carcasa. :)))