Sunt situatii in fata carora n-am mai fost pus de ceva timp si de aceea reactiile pe care mi le genereaza imi par surprinzatoare si nu intotdeauna in sensul bun.
Cand ascult problemele unui om, in loc sa reusesc sa-i ridic lui moralul, reusesc sa il cobor pe al meu. Incerc intotdeauna sa ma pun cat de bine pot in locul interlocutorului si de aceea ajung sa simt macar o parte din ceea ce simte el, asta coborandu-mi drastic starea de spirit. Nu sunt insa capabil sa fac altfel, nu pot doar sa arunc cu sfaturi spre celalalt fara sa incerc sa inteleg.
Problema e si mai complicata pentru ca dupa ce “reusesc” sa ajung intr-o stare naspa, sistemele de autoaparare se activeaza. Asta la mine inseamna, inca de cand eram copil, ca inchid orice comunicare cu exteriorul pana reusesc sa-mi revin. Este o chestie instinctiva, cand am o problema devin tacut si incerc sa o rezolv singur. Asta vine cu bune si cu rele, in special cu rele.
Concluzionand, nu sunt nici pe departe cel mai bun om pe care sa-l ai langa tine cand ai o problema. In loc sa ai pe cineva care sa-ti ridice moralul, o sa gasesti un deprimat tacut. Trist dar adevarat.