Am tot vorbit in ultimele mele articole despre universul Witcher si de aceea m-am gandit serios daca mai are rost sa mai scriu unul in plus. Am hotarat ca da pentru ca nu-mi poate iesi din cap si sper ca scriind despre el sa pot merge mai departe. Cred ca sunt ani de cand n-am mai folosit blogul pe post de jurnal, trebuie sa o fac insa acum.
Am incercat sa-mi dau seama ce mi-a placut atat de mult la universul asta. Instinctul a fost sa spun ca absolut tot, atat cartile cat si jocurile sunt geniale. Raspunsul asta ar fi fost prea simplu si nu ar fi rezolvat nimic. Asa ca am incercat o analiza punctuala:
Plecand de la jocuri, mi-a placut in primul rand libertatea pe care mi-o ofera. Fiecare decizie pe care o iau are repercusiuni serioase in viitor iar lucrul asta m-a atras imediat.
Pe urma, mi-a placut grafica. Witcher 3 este cel mai frumos joc facut vreodata, indraznesc in continuare sa spun ca este o opera de arta. Inca ma mai plimb din cand in cand prin el fara sa fac nimic, doar admir peisajul si ma minunez de cat de frumos poate sa fie.
Mergand in continuare, trec la lucruri care mi-au placut atat la carti cat si la jocuri. A, daca tot am ajuns aici trebuie sa spun ca mi se pare genial cum cei care au facut jocul au preluat caracterele din carte fara sa strice nimic, din contra, evoluandu-le.
Mi-au placut personajele. Mi-a placut cum nu sunt personaje de poveste, sunt oameni reali, caractere pe care sunt mari sanse sa le fi intalnit in viata de zi cu zi insa care sunt nevoite sa faca fata unor situatii extraordinare.
Pentru ca am ajuns la situatii, trebuie sa spun ca mi-a placut povestea. Dupa ce am terminat de citit cartile si de jucat jocurile mi-am dat seama ca am fost partas la o poveste fabuloasa, una la care mintea mea nu s-ar fi putut gandi niciodata. Si da, asta e un motiv important pentru ca intotdeauna mi-au placut si m-au fascinat chestiile mai destepte ca mine.
La urma dar nu in ultimul rand, are cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care am intalnit-o vreodata. Nu credeam sa ajung sa spun asta dar legatura dintre Yen si Geralt mi se pare mai epica decat cea dintre Kerrigan si Reynor.
Este povestea a doi oameni complet incompatibili care ajung sa se iubeasca atat de mult incat isi fac rau. Genul de relatie toxica deloc anormala in ziua de azi. Felul in care reusesc sa-si invinga fricile, temerile si principiile de dragul iubirii precum si sacrificiile pe care le fac de dragul acesteia este absolut epic.
Acum imi dau seama ca am scris mult si n-am rezolvat nimic. N-am acoperit nici jumate din lucrurile care-mi plac, sunt pur si simplu prea multe.
E ca atunci cand ma inteapa un tantar. M-am scarpinat, am rezolvat problema pe moment, de maine iar o sa ma intorc la regretul ca nu pot sa uit la comanda, astfel incat sa reiau totul de la inceput.