o zi intoarsa pe dos

azi a trebuit sa-mi misc minunatul si delicatul meu fund la Bucuresti.
mi-am facut bagajul, am pus cele 2 borcane de mancare fara de care nu am reusit
sa scap. as fi putut sa ma fac ca le-am uitat dar cred ca daca as fi facut asta,
mama ar fi avut grija ca data viitoare sa mi le semnalizeze cu beculete si cu
indicatoare puse prin tot apartamentul.
asa ca a trebuit sa port mare parte din zi doua borcane dupa mine. au fost
cateva momente in care am crezut ca s-au spart…asta ar fi fost o chestie
interesanta pentru ca aveam si aparatul de fotografiat in rucsac. din fericire
nu s-a intamplat. mai e timp si data viitoare.
la Bucuresti descopar ca nu am abonament la metrou. moment de fericire maxima.
totusi nu am fost surprins pentru ca stiam ca e una din zilele in care tot ce va
putea sa mearga prost va merge prost.
ma duc in unirii sa fac abonament. acolo, era o coada mai mare decat imi aduc eu
aminte sa fi existat pe timpul lui Ceausescu. avea vreo doua colturi si vreo 2
randuri. am ramas cu gura cascata.
am gandit.
prost.
m-am gandit ca toti fraierii vin sa-si faca abonamente in unirii dar ca la
universitate nu are cum sa fie la fel de multa lume.
interesant e ca acum mi se pare o idee cretina. atunci insa, mi s-a parut logica.
ca si cum eu eram singurul student din Bucuresti care gandeste.
am ajuns la universitate. acolo era o coada…cum as putea sa o descriu….stii
tu marele zid chinezesc? ca se vede de pe luna? cred ca si coada asta s-ar fi
vazut de pe luna daca nu ar fi fost in subteran.
m-am gandit sa ma duc la Romana ca acolo sigur nu e coada.
doar m-am gandit. nu voi sti niciodata cat de mare era coada din romana. ceea ce
stiu este ca am stat o ora jumate la coada in picioare la universitate.
in fata mea era unul care radea de parca era urangutan iar in spatele meu erau
niste unele care n-au facut decat sa comenteze despre tipul ala care radea ca
maimuta si sa rada de el la fel de tare.
incearca tu sa stai o ora jumate in picioare inconjurat de maimute. e mai
amuzant decat la zoo…
ajuns acasa, din reflex dau drumul la calculator. din reflex. si descopar ca am
net!!! nu ma intreba cum, nici eu nu stiu. atunci cand se intampla o minune nu
pun intrebari. doar ma bucur de ea. 😀
dar trebuia sa ma duc sa ma intalnesc cu nu stiu cine (serios…nu stiam nici
cum arata nici cine e nici nimic…m-a pus Radu sa ma intalnesc cu el ca
sa…ceva [nu spun ce pentru ca ar putea fi secret. stiu eu ce servicii secrete
l-au angajat pe Dexter?]).
ajung la locul de contact. si sta fraierul si asteapta…in timpul asta am
observat intreaga populatie care a trecut prin zona aia… mi-am dat seama ca
eram singurul care avea par lung si asta m-a facut sa ma intreb daca e din cauza
ca sunt eu deosebit sau pentru ca toti ceilalti care aveau un astfel de par au
fost eliminati.
nu sunt un prea mare fan al asteptarii…daca nu e o tipa care sa merite, atunci
chiar ma enervez. ceea ce am si facut. …o tipa frumoasa are toate motivele din
lume sa intarzie. e frumoasa. are dreptul asta din oficiu. dar un tip?! nu are
nicio scuza.
ma da’ acum ma gandesc…cam cat de fraier am fost eu sa ma intalnesc cu unu’
care nu stiu cum arata si sa ma astept sa il recunosc. nu m-ar surprinde sa ma
vad la camera ascunsa. banuiesc ca azi jumatatea blonda a fost la conducere mai
mult decat de obicei pentru ca pe cealalta o durea capul.
da…nu suport durerile de cap. ce rost au? ma doare capul de 3 ori pe an. ce
motiv are?! as vrea sa fiu bolnav, macar atunci as avea un motiv logic. dar asa?
singura explicatie ar fi ca in felul asta vrea sa ma avertizeze ca totusi
exista. pentru ca uneori ma indoiesc de asta. adica singura explicatie fizica a
capului este ca exista ca sa nu ploua in gat. ti-ar placea sa ai apa de ploaie
in gat sau in plamani? nu cred… vezi? de asta exista capul.
revenind…
l-am lasat pe nu stiu cine si i-am explicat lui Dexter ca nu am de gand sa stau
dupa oameni mai nesimtiti decat mine.
am ajuns acasa si am dormit. muuuuuuult. si bine. aveam nevoie de asta pentru ca
neuronul meu cred ca dansa pogo (da…cica pogo este dans. urmeaza sa descopar
ca boxul este o forma de balet si condusul masinii o forma de alergare) cu
craniul…
si acum este seara si ma gandesc la ziua de azi si la ziua de maine. ce imi va
aduce?
aaaaa
daca o sa vedeti un tip cu plete la un concert de muzica simfonica sa stiti ca
eu sunt ala.
si daca o sa vedeti un tip cu plete care sforaie la un concert de muzica
simfonica, spuneti si voi orchestrei sa cante mai incet…este si el obosit…a
avut o zi grea….de ce sa-l deranjezi?

P.S.: clipul este dedicat tuturor celor care stiu ca berea poate face femeia mai
frumoasa dar ca femeia nu poate face berea mai frumoasa.

7 Responses

  1. Roxana says:

    =))))) Mi-a placut cu ce concluzie ai terminat. Lasa, astazi o
    sa  fie mai bine decat ieri, nu-ti mai face griji.:)

  2. Radu says:

    de fapt il cunosteai. te-ai mai intalnit o data cu el ca sa imi
    iei adidasii, remember? in fine, ala nu trebuia sa intarzie, tu
    puteai sa il suni, asta e.

  3. victor says:

    azi sigur o sa fie mai bine decat ieri…sper. :)) nici ieri nu
    a fost chiar atat de rau…intotdeauna se poate si mai rau.

    despre facultate nu am ce sa scriu…de fapt am, dar nimic
    interesant. asa ca mai bine nu scriu nimic.

    nu sunt sigur ca este un nou stil. sau poate este. asta ar
    insemna ca pot sa scriu in mai multe stiluri. asta este bine
    sau nu? habar n-am. si nu ma intereseaza. 😀 eu scriu asa cum
    simt ca trebuie sa scriu, asa cum imi place sa scriu.

    nu, nu-mi amintesc. vrei sa tin minte un tip cu care m-am mai
    intalnit o singura data acum 3 luni? cam ce fel de memorie
    crezi tu ca am eu? :))

    …stiti voi concertul ala de muzica simfonica? chiar ma duc la
    el. si trebuie sa fug.
    la revedere:)

  4. Luiza says:

    Au observat si altii ca art este super. Sa scri tot in stilul
    asta. Nu cred ca voiam sa scri despre facultate, cred ca voiam
    sa stiu daca ai trecut pe acolo! – Am glumit. Sa ne povestesti
    concertul.

  5. victor says:

    nu pot sa scriu in stilul asta 🙂 de fapt pot… 🙂
    nu pot sa scriu mereu la fel…daca ai citit ceea ce am scris
    eu de-a lungul timpului, ai observat ca stilul (desi nu stiu
    daca poate fi vorba de stil) este destul de diferit.
    intotdeauna scriu asa cum simt ca trebuie sa o fac.
    este adevarat ca in trecut nu prea am mai scris asa cum am
    facut-o zilele astea. asta se poate datora si acelor revelatii
    de care zicea Andreea…cred ca pur si simplu cresc. 🙂

Leave a Reply