Emotiile nu au minte. Mintea nu poate accepta acest lucru.
Stiu ca sunt miliarde de oameni care au descoperit asta inaintea mea, m-am nascut insa intr-o epoca in care totul a fost descoperit deja deci nu-mi ramane decat sa descopar lucruri deja descoperite.
Am spus prin ultimele articole ca incerc sa inteleg de ce anumite chestii imi dau emotii profunde. O carte, o melodie ma fac sa iubesc. Am crezut initial ca sunt emotii fabricate, create de venirea primaverii. Nu e asa pentru ca mi-am dat seama ca le am in tot timpul anului.
Cred ca am aceste emotii din cauza ca fara sa stie de minte, emotiile sunt aceleasi indiferent de cine sau ce le genereaza. Pot sa iubesc o fata, o carte sau o melodie, iubirea in sine este aceeasi, nu difera de factorul declansator. Mintea este cea care clasifica: iubesc o carte, iubesc un om, iubesc o floare. Si luandu-ma dupa creier ajung sa fac clasificari de valoare artificiale unor chestii care in final duc la aceeasi emotie.
Nu, iubirea este una singura, e o emotie care asteapta sa vibreze, asteapta motive sa se declanseze, trebuie sa gasesc si sa creez cat mai multe drumuri pana la ea.