jumatate frumos, jumatate urat

cum ar fi mai bine sa incep…probabil cu inceputul.
nu. de fapt o sa incep cu sfarsitul si o sa continui cu inceputul.

dormeam…dormeam profund. visam (eu visez foarta foarte rar). si chiar visam
frumos (asta se intampla si mai rar).
si…atunci il simt pe Radu langa mine. cred ca a fost ceva in legatura cu
simturile primare de autoaparare, pentru ca eu am stiut ca ma va trezi dinainte
sa o faca. am constientizat ca voi fi trezit cu o fractiune de secunda inainte
de a fi deranjat…
ma cauta tata la telefon sa-mi spuna ca trebuie sa-l duc iar la tara. (Radu,
care mi-a adus telefonul, cred ca era mai terminat decat mine pentru ca el a
fost la un majorat in noaptea asta…) …i-am raspuns morocanos lui tata dar
m-am gandit sa fac o fapta buna si sa il duc.
am lasat telefonul jos si m-am uitat la ceas: 6.30(dimineata). eu oricum nu
aveam ce face la ora asta asa ca nu mi-a incurcat programul…dar poate ar fi
fost frumos din partea lui sa ma anunte cu o seara inainte ca vrea sa-l duc…
in momentul in care am incercat sa ma ridic din pat mi-am dat seama ca nu sunt
prea constient. asa mi-am adus aminte ca in noaptea trecuta m-am culcat pe la 3…
am facut un dus, am reusit sa ma imbrac, am cautat o caseta mai strong pentru ca
eram nervos. am luat iris-luna plina.
am coborat in parcare…acolo observ ca masina era blocata. primul gand a
fost:"ce bine! pot sa ma duc sa ma culc la loc."
un gand naiv.
il sun pe tata, ii spun vestea cea mare si frumoasa. tata il suna pe cel a carei
masina statea in calea masinii mele (si cat mi-as fi dorit sa nu-l gaseasca…)
ma cert putin cu tata la telefon.
in cele din urma am calea libera.
ma urc in masina si incep sa o frec.
eu nu inteleg cum este posibil ca atunci cand apas acceleratia, masina sa se
opreasca. mi se pare contrar legilor mecanicii. dupa 10 minute de pornit,
incercat de mentinut motorul pornit, oprit, mi s-a parut ca este destul de ok
incat sa plec cu ea. bag in marsarier si…
masina se opreste.
logic.
iar 2 minute de pornit si oprit motorul.
operatiunea asta seamana cu incercarea de a trezi un om beat. eu ii tot dau
palme si ea nu se trezeste.
mi s-a parut ca s-a "incalzit".
in cele din urma scot masina din parcare.
ajung in prima intersectie.
masina se opreste.
reusesc sa o pornesc. in a doua intersectie a fost ok.
in a treia vad ca este verde la semafor. intru cu curaj in intersectie si…si
descopar ca drumul care exista acolo de cand ma stiu eu si care are o latime de
vreo 10 metri lejer (e ditai soseaua) a fost inchis.
frana puternica.
masina se opreste.
cu motor cu tot.
si se opreste asa, frumos, in mijlocul intersctiei.
norocul meu ca tot mergand cu ea acum ma pricep sa o repornesc in timp record.
l-am dus pe tata la tara. pe drum nu a zis nimic, probabil simtind ca daca imi
va spune ceva nu va fi chiar frumos ceea ce va urma.
pe drum iar intalnesc melci. eu nu inteleg cum cu o Dacie veche de 200 de ani
care nu ar prinde suta decat daca ar fi aruncata din avion am reusit sa depasesc
5 masini in 10 kilometri. cum sa mergi cu 20 la ora la 7 dimineata?! bine ca nu
am o masina mai buna ca atunci ar fi insemnat ca in astia 10 kilometri sa
depasesc vreo 50 de masini…si chiar nu mi-as fi dorit asta.
in general astia care conduc incet conduc si prost. se plimba cu masina de parca
ar avea Parkinson (le tremura volanul in mana):stanga-dreapta-stanga-dreapta si
nu stiu cum se face ca exact cand vrei sa-i depasesti trag mereu stanga si se
gandesc sa apese una din pedalele alea de jos, aia mai din spate care nu stiau
ei ce face si la ce foloseste… …si ma trezesc ca eu il depasesc si el
accelereaza. de parca in momentul ala instinctul lui de campion de formula 1 se
trezeste…
ar trebui impusa limita minima de viteza. daca nu mergi cu macar 40 la ora pe
drumuri nationale stai acasa.
il las pe tata la tara, aflu ca la 5 trebuie sa ma duc sa-l iau (cu aceeasi
masina) si incerc sa ma intorc acasa.
intorc masina si…
masina se opreste. pozitia este destul de greu de descris. stii cum stau cocosii
la tara pe gramezi de balegar si canta? eee…ceva de genu’
si a urlat masina mea vreo 2 minute pana a pornit iar.
pe drumul de intoarcere mi-am dat seama ca nu prea pot sa fiu atent si la drum
si la schimbatorul de viteze.
prin urmare l-am pus pe cristi (minculescu) sa-mi urle cat poate el de tare in
urechi si am deschis si geamul pentru ca sa nu cumva sa adorm.
nu poti sa stii senzatia de a conduce o masina atunci cand esti foarte obosit.
cred ca oboseala seamana din punctul asta de vedere cu betia. fiecare masina
care venea din sens opus imi dadea senzatia ca va intra in mine.
am ramas chiar surprins ca pot sa-mi accept moartea atat de usor. ma gandesc
serios acum ca poate eu cred in Dumnezeu mai mult decat imi imaginam…
trebuie sa recunosc ca este o senzatie destul de frumoasa si de puternica…se
descarca toata adrenalina in organism.
iar atunci cand a trebuit sa plec din intersectie vazand masina care venea din
stanga cu viteza si eu nestiind daca masina mea va avea de gand sa se opreasca
iar sau nu, a fost o senzatie cum nu am avut de prea multe ori…
in cele din urma am ajuns acasa.
mi-am facut o cafea amara (ca sa fie tare. mi s-a spus ca daca ii pun zahar, nu
mai este la fel de tare) si tocmai ti-am povestit peripetiile mele cu masina.
si daca te gandesti ca la 5 trebuie sa ma duc sa-l iau pe tata iti dai seama ca
o sa fie o zi palpitanta.
noi sa fim sanatosi.

si, asa cum am promis, o sa continui cu inceputul. pentru ca luand-o in ordine
cronologica, la ceea ce urmeaza m-am gandit in seara de dinaintea diminetii in
care m-am trezit cu noaptea in cap, intr-un fel este motivul pentru care m-am
culcat la 3.

"ai patit ceva?"
"ce e cu tine?"
"…nu mai esti acelasi"
probabil ca m-am schimbat din nou. sau ceva s-a schimbat in mine. interesant e
ca de data asta nu imi dau seama ce si cum si de ce si in ce sens. am primit
numai mesaje din exterior in sensul asta…
cand mi se spune ca m-am schimbat (sau cand imi dau eu seama de asta) ma bucur
si ma intristez.
ma bucur pentru ca eu consider ca schimbarile sunt benefice. un om care nu se
schimba, care nu evolueaza, stagneaza. stagnarea asta nu este buna. trebuie
mereu sa inveti, sa citesti, sa descoperi ceva nou.
ma intristez pentru ca stiu ca, acum fiind altfel, o parte din cei care ma
intelegeau foarte bine nu ma vor mai intelege…vor aparea diferente intre noi,
diferente pe care numai prietenia adevarata le poate trece.
timpul trece diferit pentru fiecare om.
fiecare om se dezvolta in felul lui. unii mai mult, altii mai putin, unii spre
bine, altii spre rau, unii mai repede, altii mai incet.
cred ca o foarte lunga perioada de timp am stagnat. a durat mult pana am gasit
drumul. si acum cred ca trebuie sa recuperez acea lunga perioada de timp pe care
am irosit-o cautand acest drum. numai ca in toata perioada asta de indoieli si
de nelinisti am cautat raspunsuri in mine si, desi nu ma cunosc perfect, am
ajuns sa ma cunosc destul de bine.
am o problema cu perfectiunea. mi s-a spus de multe ori ca sunt perfect. din
fericire ma cunosc bine si stiu ca am multe defecte pe care trebuie sa le
indrept. nu exista oameni perfecti. exista insa oameni care vor sa se apropie
cat mai mult de perfectiune.
sunt un om al contrastelor. asa m-as caracteriza. pot sa fiu in foarte multe
feluri contradictorii. si cred ca la echilibru se poate ajunge si prin atingerea
limitelor si traindu-le. pot sa fiu vesel sau trist, pot sa fiu bun sau rau, pot
sa fiu serios sau amuzant, pot sa fiu in multe feluri. si tot eu sunt si intr-o
stare si in cealalta. doar ca intr-o zi ma simt intr-un fel iar in alta zi
altfel. nu ma poti obliga si nici nu mi se pare normal sa fiu in fiecare zi la
fel. sunt LIBER sa fiu asa cum simt ca vreau sa fiu.
am o latura buna si una rea. una din ele va sari sa ajute pe cel care s-a
impidicat si a cazut, in timp ce cealalta va rade cat va putea de tare de
nefericit. (si trebuie sa recunosti ca intr-o astfel de situatie, trecand peste
latura serioasa, exista si ceva amuzant.). sunt doua laturi. ele exista. sunt
acolo. pana acum am incercat sa  cenzurez latura rea. dar inabusirea laturii
care nu-mi place nu este o solutie (si multumesc Andreei pentru ca de la ea am
invatat asta) pentru ca acea latura totusi va continua sa existe in mine.
da, am o latura superficiala. am acceptat-o. trebuie sa o inteleg si sa vad
totusi ce gasesc bun in ea.
poate ca de acum incolo, prin acceptarea acestei laturi, voi deveni mai
superficial. dar observ ca latura asta are si partile ei bune…iar simtul
umorului este una din ele….situatii care inainte m-ar fi scos din minti acum
ma amuza. cred ca am devenit mult mai nepasator cu unele chestii si mult mai
atent cu altele.
poate ca este bine, poate ca este rau…nu stiu.
trebuie sa invat sa-mi controlez trairile negative si pentru a putea face asta
trebuie sa le inteleg. cand vor aparea trebuie sa inteleg de ce apar, ce le-a
cauzat si gasind aceste raspunsuri le voi putea controla.
simt ca am facut un pas inainte spre ceea ce imi doresc sa fiu..
…sau poate ca pur si simplu aberez.

Tot eu sunt si in primul fragment si in al doilea. pot fi amuzant dar pot fi si
extrem de serios (depinde ce noroc ai in momentul respectiv).
…trecand de starile astea contradictorii, cele ce raman sunt intrebarile. am
nevoie de intrebari pentru a ma putea apropia de raspunsuri si pentru a putea
inlatura defectele…
cine sunt eu?
ce inseamna perfectiunea?