uneori cred ca sunt mai batran decat o arat. e adevarat ca anumite semne fizice
au inceput deja sa apara (de exemplu fire de par alb si incheieturi care
scartaie…) dar buletinul zice ca sunt (inca) tanar.
am amici care sunt suparati din cauza problemelor lor sentimentale. si cand mi
se plang mie ma simt ca un batran. am trecut si eu prin genul asta de probleme,
stiu cat de urate pot fi. dar mi-au trecut. si de aceea primul instinct este sa
le spun sa stea linistiti ca o sa treaca si, asa cum zicea Tudor Chirila, "mai
da-o-ncolo frate ca sunt mii ca ea".
ma abtin sa dau astfel de sfaturi pentru ca oricum nu ar ajuta persoana
respectiva. oricum nu ma va crede si nu va intelege. cel care iubeste
intotdeauna va crede ca cea pe care o iubeste este cea mai frumoasa fiinta de pe
pamant. asta pana isi da seama ca de fapt nu este asa, iar defectele gasite
incep sa para din ce in ce mai monstruoase pana orice sentiment frumos dispare.
in general asta este schema unei relatii. prin problemele astea trebuie sa treci
singur ca sa iti dai seama in final ca exista si alte lucruri in viata decat
durerile de cap cauzate de iubire. daca ti-o va spune altcineva nu il vei putea
crede.
in legatura cu iubirea…cred ca iubirea asta intre doua persoane este o chestie
amplificata mult prea mult. adica…de cand au descoperit oamenii poezia au
cantat despre iubire. si dupa atatea mii de ani in care omenirea a idealizat
iubirea intre doua persoane este normal ca ea sa fie privita de noi toti ca
fiind scopul suprem in viata.
ca exemplu, samuraii. ei aveau ca principal scop in viata onoarea si pastrarea
ei. si ar fi facut orice pentru asta, asa cum unii oameni ar face orice pentru
iubire. alt exemplu este religia. sunt unii oameni fanatici, pentru care
credinta este absolut totul si nu pot sa vada dincolo de ea…
ceea ce vreau sa spun este ca in realitate iubirea nu are importanta care ii
este data. numai ca, de-a lungul timpului vorbindu-se atat despre ea, am
idealizat-o, in mintea noastra ea insemnand acum mult mai mult decat este ea in
realitate. multi dintre noi asteapta sa ii loveasca o iubire ca-n filme desi nu
fac nimic ca sa faca o astfel de iubire sa existe. trebuie intai sa stii sa te
vezi pe tine, sa te caracterizezi obiectiv, iar daca reusesti sa faci asta o
sa-ti dai seama ca tipa aia desteapta frumoasa si bogata nu prea are de ce sa se
uite la unul ca tine. trebuie sa stii sa-ti vezi lungul nasului chiar si atunci
cand visezi anumite lucruri. pentru ca altfel nu o sa ti le poti indeplini.
oamenii simt nevoia sa se amageasca cu ceva frumos. oamenii trebuie sa spere in
ceva ca sa poata trece prin viata. si de aceea multi viseaza la o iubire ca in
filme, cred in ea, o asteapta, in felul asta problemele pe care le au nu ii mai
afecteaza atat de rau.
desigur ca vor exista si oameni care vor gasi acea dragoste pe care o viseaza.
dar sunt cel putin la fel de multi cei care nu o gasesc.
situatia asta se aseamana mult cu proverbul "vrabia malai viseaza". este frumos
sa visezi dar este la fel de frumos si mult mai bine sa-ti traiesti viata in
timp ce visezi. sa stii sa profiti si sa te bucuri de ea.
cand vei reusi cu adevarat sa faci asta iti vei da seama ca de fapt dragostea nu
este un lucru atat de important pe cat credeai si ca viata iti pune la
dispozitie multe chestii cel putin la fel de frumoase, care te vor face la fel
de fericit.
totul este sa poti sa vezi aceste lucruri. sa nu fii dintre cei care vad numai
scopul lor si nu mai vor sa se uite in stanga si in dreapta.
…cel mai important este sa stii sa vezi.
’Neata!
Dupa ce am citit articolul in dimineata asta primul gand a
fost ca daca as fi langa tine te-as "scutura" un pic :))
Cum era … "cu ea, sub un copac, la tara …"
nu cred ca e o chestie si nu cred ca e amplificata. mi se pare
normal sa fie scopul suprem, deoarece e sentimentul care te
implineste. e adevarat ca fericirea se construieste din din
lucruri marunte, dar dragostea mi se pare piatra de temelie.
si sunt de acord cu tine cand spuneai toate acele lucruri
despre fericire, dar daca nu ai iubi si nu ai fi iubit toate
acele lucruri care acum te fac fericit, mai tarziu nu ti se
vor parea suficiente. si iubirea nu trebuie sa o cauti … te
gaseste ea (pe unii ii gaseste repede, iar pe altii mai greu).
tu trebuie sa tii ochii largi deschisi si sa o vezi, pentru ca
s-ar putea sa treaca pe langa tine …
ti se pare normal ca iubirea sa fie scopul suprem tocmai pentru
ca ai crescut intr-o societate careia i se pare normal asta.
daca ai fi crescut intr-o societate pentru care onoarea era
totul(asa cum spuneam si in exemplul cu samuraii), atunci
iubirea ar fi fost pe plan secund iar tot ce ar fi contat ar fi
fost onoarea ta pe care trebuia sa o aperi.
iubirea nu este ceva special pentru ca asa este ci pentru ca am
fost invatati sa o vedem asa.
sunt de acord ca iubirea te gaseste….dar daca pana in
momentul in care te va gasi tu nu ai invatat cum sa faci sa o
tii in tine, ea va pleca. 🙂
onoarea era pentru barbati si foarte rar pentru femei (pentru
cele razboinice).
dar noi vorbim despre prezent si implicit ne raportam la
societatea in care traim azi.
eu nu vorbeam despre iubire in general, vorbeam despre acea
iubire – unica.
pot sa "te scutur"? 🙂
as putea sa fiu putin rau si sa spun ca prin "onoarea era
pentru barbati si foarte rar pentru femei" chiar tu recunosti
faptul ca femeile nu prea au legatura cu onoarea :)) dar nu
sunt chiar atat de misogin si ar fi si incorect sa afirm asa
ceva. a fost doar o gluma. 🙂
daca vrei sa vorbim despre prezent atunci o sa dau exemplul
societatii islamice, acolo unde in multe zone drepturile
femeilor nu sunt aceleasi cu drepturile barbatilor, in unele
zone ele fiind tratate ca scalve. si astea in numele religiei
lor. iar exemplele sunt mult mai multe….acum imi vin in minte
oamenii care isi pun cariera mai presus de viata personala, ei
neavand in centrul atentiei lor iubirea.
prin urmare, imi mentin parerea ca iubirea are atata importanta
cat vrem noi sa-i acordam.
pentru multi dintre noi gasirea sufletului pereche inseamna
scopul principal in viata….dar asta nu inseamna ca nu am
putea avea alt scop prncipal daca am dori asta.
eu nu afirm aici ca iubirea intre doi oameni nu poate fi ceva
frumos sau ca nu ar trebui sa existe. eu spun doar ca ea ar
putea sa nu aiba o valoare atat de mare pe care unii oamenii
tind sa i-o acorde.
P.S.: poti sa ma scuturi dar nu raspund pentru ceea ce o sa
pice :))
eu ma gandeam la iubire ca o componenta a fericirii. chiar
principala dupa cum afirmam mai sus. putem avea "n" scopuri,
dar in momentul atingerii lor vom avea un sentiment de
multumire si … atat. dar care-i scopul care te face sa te
simti implinit? care-i scopul tau?
P.S. te scuturam ca sa potrivesc piesele nu sa pice :)))
scopul meu…scopul meu este greu sa-l spun in cuvinte. forma
cea mai usor de inteles de catre altii la care am reusit sa
ajung este "sa fiu un om cat mai bun".
dar asta implica foarte multe aspecte…
Victor, vreau sa cred ca citesc un articol scris de tine cu
ocazia zilei de ,,1 Aprilie"!
Nu-mi gasesc cuvintele pentru a spune ce cred, cum nu pot sa
cred ca esti ,,unul" cind stam de vorba si aici, nu
stiu ,,cine" este!
Voi scrie si eu citeva rinduri dupa ce vom sta putin de vorba.
pentru tine, si nu numai pentru tine, o sa scriu un articol in
care o sa explic de ce am scris ce am scris si ca exista o
diferenta intre eu cel care scrie aici si eu cel din viata.
Interesant articol am aflat multe in el de exemplu ce inseamna
iubirea si ce inseamna sa iubesti cu adevarat
multumesc 🙂
daca ai timp poate citesti si altele. desi unele sunt total
neinteresante, exista unele care ti-ar putea atrage atentia.
ce se spune aici despre iubire este sintetizat, caracterizat
prezentat cape o parere…adevarul e ca atunci cand esti
indragostit cuvintele pe care le-ai folosi ar fi mult mai
mestesiugit alcatuite…starile pe care le descrii in acele
clipe sunt de nedescris. insa devii intr-adevar poet atunci
cand esti dezamagit… :(.
sunt de acord cu tine ca iubirea este ceva minunat, un
sentiment aparte, un sentiment unic. insa aceasta si din cauza
ca noi ii acordam o importanta exagerata. speram ca o iubire
perfacta, iubire in care cei mai multi dintre noi credem
orbeste, sa ne topeasca toate dezamagirile si toate problemele
pe care le avem in viata. absolutizam iubirea sperand ca ea ne
va sterge toate problemele.
dar nu este asa. iubirea nu este de ajuns. ea nu are cum sa
ne rezolve problemele, noi suntem singurii care o pot face. iar
fiinta aia pe care o construim in imaginatia noastra si pe care
speram sa o gasim candva pe pamant nu are cum sa existe. din
simplul fapt ca este construita de imaginatia noastra.
nu ne ramane decat sa ne gandim daca acceptam sau nu
compromisul de a cauta o persoana reala, o iubire reala.
ceea ce cred ca vrei tu sa spui aici …este ca iubirea cum ar
venii este o iluzie !! ceea ce ar fi corect ! dar..daca ne
uitam mai bine in jurul nostru, o sa observam ca totul din
jurul nostru este o iluzie ! o iluzie creata pt a ne abate
gandurile si privirile la ceea ce se intampla cu adevarat in
jurul nostru ..dar acum deja deviez de la subiect..ceea ce
vreau sa ’’te sfatuiesc’’ este ca mai bine te lasi purtat
macar in iluzia asta a dragostei ..ca atata ne-a mai
ramas …sa iubim…eu sunt de acord cu tine …dar nu te poti
ridica in fata multimii si nu le poti deschide ochii la
toti …asa ca nu ai de ales decat sa traiesti o fantezie ,
numita ’’iubire’’ … oricum imi place modul in care ti-ai
expus parerea ..
da…oarecum. iubirea este o iluzie creata de mintea noastra
pntru a ne ajuta sa scapam de banalitatea si de deprimarea
vietii noastre de zi cu zi.
sunt de acord cu tine ca daca te lasi purtat de iluzia asta te
simti mult mai bine….dar nu este bine. din mai multe motive:
1) asteptand o mare iubire, o iubire din aia profunda,
idealizand iubirea atat de mult incat sa crezi cu toata fiinta
ta ca undeva exista un Fat Frumos, un suflet al tau pereche pe
care il vei intalni intr-o zi, vei stii de la prima privire ca
este el si veti ramane impreuna fericiti pana la adanci
batraneti nu o sa acorzi nicio sansa oamenilor normali. pot sa
fiu eu cel mai frumos si inteligent om din lumea asta (nu ca
n-as fi :)) ) si sa nu ma ridic la inaltimea asteptarilor
imaginatiei tale. nu-mi spune ca exagerez pentru ca nu este
asa. in felul asta dai cu piciorul unor potentiale fericiri in
viata asta pentru a urma iluzia unei iubiri perfecte.
2) asteptand marea iubire uiti sa mai traiesti. tot ceea ce te
mai intereseaza pe tine este sa apara un el in viata ta, acel
el care te va salva din lumea asta gri si care te va face cea
mai fericita de pe pamant. iti dai viata pe care a-i putea-o
avea pentru iluzia acestui eu. uiti cat de frumos este sa te
plimbi singura prin parc, uiti cat de frumos este sa stai de
vorba cu parintii tai…uiti prea multe senzatii pe care le-ai
fi putut avea in timpul asta.
3) in cazul in care te-ai indragostit te arunci in bratele
celui pe care il consideri El fara sa-ti mai pese de nimic.
desigur ca asta se intampla mereu in filmele americane.
problema e ca filmele alea au un "the end" dupa o ora si
jumatate si niciunul nu povesteste ce se intampla dupa el. iti
spun eu. rata divorturilor in SUA este uluitoare.
…desigur ca am exagerat putin. dar ce incerc sa spun este ca
o relatie este totusi ceva delicat. este mai degraba un tango
in doi decat fuga unui elefant (asta este una dintre metaforele
mele inimitabile). trebuie sa ai grija la fiecare pas facut, sa
fii atent la miscarile tale si la miscarile partenerului. o
relatie este la inceput o imensa incordare pana cand atat tu
cat si el reusiti sa va coordonati miscarile, sa va simtiti
unul pe celalalt. o relatie intre doi oameni este ceva mult mai
complex decat simplitatea si goliciunea unui "Happy End"
american sau al unui Fat Frumos pe un cal alb romanesc.
si o sa te intreb : de ce sa fi normal cand ai sansa sa fi
extraordinar? de ce sa traiesti normal cand esti liber sa
alegi sa traiesti un vis ? (eu nu te contazic in nimic din ce
ai zis,doar pun intrebari care le-ar pune cei care inca mai
cred in ce ai zis si tu ’’fat frumos’’) ma refer la partea in
care ai zis …sa dam o sansa si oamenilor normali ..da,ai
dreptate povestile alea din filme pe care noi incercam sa le
recreem in realitate sunt niste fantezii..care au un sfarsit
la fel de ireal cum a si inceput totul de altfel…deci sa
intelegem ca ar trebui sa traim banal,fara aventuri..intr-un
cuvant sa ne resemnam.. 🙂
nu ai cum sa fii extraordinar hranindu-te cu iluzii desarte. 🙂
la a doua intrebare iti raspund tot printr-o intrebare: de ce
sa traiesti un vis cand ai posibilitatea sa-ti transformi viata
intr-un vis?
cat despre ultima parte…nu sunt de acord.
ce incercam eu sa spun este ca o poveste de iubire perfecta
este obligatoriu sa-si aiba inceputul in realitate. gasesti un
barbat bun pentru tine in lumea asta nu in iluziile tale.
de-abia dupa un timp in care relatia voastra se va desfasura in
realitatea asta poti sa incerci sa o transpui in iluziile tale.
dupa ce il vei supune la incercari si iti dai seama ca el
merita vei putea sa-l ridici la rang de Fat Frumos.
Fat Frumos nu vine de-a gata. Fat Frumos creste intr-o zi cat
altii intr-un an. este un om din lumea asta care daca are
capacitatile necesare se va transforma in ochii tai intr-un Fat
Frumos care te va salva si va fi alaturi de tine ori de cate
ori vei avea nevoie de el.
insa ma simt obligat sa subliniez ca dupa parerea mea totul
incepe in lumea asta…nu in iluziile tale.
…viata asta este banala numai daca tu vrei sa o vezi asa. am
trait si eu mult timp cu impresia asta. cu timpul insa am
realizat farmecul vietii. am realizat cat de frumoasa este o
discutie cu mama, am realizat cat de frumoasa este o plimbare
cu o prietena, am realizat cat de frumos este un joc de
baschet. fiecare dintre aceste lucruri sunt in sine evenimente
unice, minunate. sunt banale numai daca tu vrei sa le vezi
banale. eu le consider minunat de frumoase (daca imi permiti
expresia) si ma simt norocos ca am parte despre asa ceva. nu
pot sa explic ceea ce simt, banuiesc ca este o stare la care
trebuie sa ajunga fiecare in parte.
viata asta merita traita prin insasi lucrurile minunate pe care
ni le ofera. insa depinde numai de noi sa stim sa vedem si sa
ne bucuram de aceste lucruri minunate.
..ar trebui sa scri despre mai multe lucruri …
…am scris despre foarte multe lucruri pe site-ul asta ;))
despre ce lucruri ai vrea sa mai scru? 🙂
..pai ai putea sa scrii despre mai multe, cum ar despre
adevar,despre putere… 🙂
…poate o sa scriu si despre aceste lucruri candva. 🙂
…desi nu stiu pe cine ar interesa. sunt atatea texte
filozofice care vorbesc despre aceste lucruri 🙂
Legenda trandafirilor
–de George Coşbuc
O mamă tânără-ntr-un sat
Al Indiei, trăia iubită
De soţul ei şi fericită
De multe câte i s-au dat.
Statornică-i trecea viaţa,
Cum trece-n farmec dimineaţa
P-un câmp frumos şi plin de flori.
Şi i-au dat zeii-ndurători
Un copilaş, ca el să fie
Cea mai înaltă bucurie
În traiul ei de rău scutit.
Dar într-o zi s-a-mbolnăvit
Cel dezmierdat din mână-n mână,
Şi s-a zbătut o săptămână
Şi-a opta zi el a murit.
Din lut era; s-a-ntors în lutul
Creării noastre-a tuturor!
Şi mama-şi blestema trecutul
Şi se-ngrozea de viitor:
Vedea întreaga ei viaţă
Un câmp pustiu, prin care ea
Cu multă plângere-şi ducea
Durerea timpului de faţă.
Şi cu copilul mort la piept,
Aleargă nebunită mama
Şi la picioarele lui Brama
În templu ea se duce drept.
Cuprinde gleznele măreţe
A zeului cu patru feţe
Şi-n hohot tânguios de plâns,
Obrazul şi-l lipeşte strâns
De piatra cea din veac cioplită.
Tu, patimă nebiruită
A dragostei, ce-o ai de noi,
Părinte! de ne dai un bine
De ce-l ceri iarăşi înapoi?
O, lasă-mi viu copilul, Doamne!
De ce m-alungi tu cu dureri
Din ziua caldei primăveri
În noaptea pustiitei toamne?
Şi-atunci prin templul luminat
Un sunet vâjâind scoboară,
Ca mulţi vulturi ce grabnic zboară
Şi-n piatră Brama s-a mişcat:
Femeie! Eu sunt mila milei,
În stânga am lumina zilei
Şi vorbele, în dreapta port
Lumina gândului şi fapta
Îmi voi deschide dară dreapta
Ca să-ţi înviu copilul mort!
Tu mergi şi cată pe pământ
O casă-n care niciodată
N-au fost dureri şi nici nu sânt,
Şi-acolo pune jurământ
Că ai să plângi viaţa toată;
Că de lumină vei fugi,
Fiind d-a pururi supărată,
Că n-ai să râzi cât vei trăi
Cel mort atunci va fi în viaţă!
Şi cu nădejdea scrisă-n faţă
Ea pleacă, şi din sat în sat
Prin toate casele-a-ntrebat.
Şi a găsit în casa ceea
Că p-un fiu mort plângea femeia,
Şi-ntr-altă casă plini de dor
Copiii plâng pe mama lor,
Şi un bărbat în casa asta
Plângea că i-a murit nevasta.
Şi nici o casă n-a găsit
Fără dureri, un loc scutit.
Şi s-a întors la templu mama,
Nu-i nici o casă-n lume, Brama,
Scutită de dureri şi-amar.
Părinte-al vieţii, e-nzadar,
D-aş alerga prin lumea toată
O, lasă-mi viu copilul, tată!
Şi ca un tunet depărtat,
Prin templul sfânt s-a ridicat
Un vuiet aspru de furtună
Şi-un glas puternic: Eşti nebună
Vreai întuneric? Dar să-mi spui,
Poţi face-ntunecime plină,
În locul unde nu-i lumină?
Şi întuneric unde nu-i
Tu faci lumină? Zile triste
Fără plăceri tu cum le crezi?
Şi de există alb, nu vezi
Că negru-l face să existe?
Aceasta tu nu o-nţelegi?
Vrei pentru tine alte legi?
Dar pentr-un om stricat la minte
Nu schimbă zeii ce-au făcut
Ce-a fost în veci ce au trecut,
În veci va fi de-acu nainte,
Şi cei vii de vor înceta
Să râdă, blestămându-şi soartea,
Cei morţi din groapă s-or scula
Şi-or râde ei! Nimic nu-i moartea,
Viaţa-i tot! Auzi cuvântul:
Nebunii n-au nimic d-ajuns!
Şi biata mamă n-a răspuns
Plângând a-nmovilit pământul,
Pe fiul ei l-a dat lui Iama.
Şi-a plâns o zi întreagă mama,
Mormântu-n braţe ea l-a strâns,
Şi-o noapte-ntreagă a tot plâns.
Şi-a tresărit în zorii zilei
Şi-o clipă s-a pierdut în vis:
O mângâiere i-a trimis
Din ceruri Brama, mila milei!
Din lacrimile plânse-n zori
A răsărit o albă floare,
Şi peste noapte-a ei plânsoare
S-a prefăcut în roşii flori.
Erau frumseţile luminii
Dar aveau spini, şi-atâta ce-i?
Ea, biata, nu mai vede spinii
Şi-adună flori, şi mâna ei
Îi sângeră, dar nu o doare,
Că pentru-un spin avea o floare
Aşa e scris în cartea sfântă
A legii legilor. D-atunci
Răsar aceste flori pe lunci.
Flăcaii-n poezii le cântă
Şi le slăvesc d-atunci pe drept,
Nevestele le pun la piept
Şi fetele le pun în plete.
Şi-n templul zeilor doi miri
Împodobesc cu flori vestmântul
Şi mame triste pe mormântul
Copiilor pun trandafiri.
De ei cine-şi ascunde faţa
De teamă că de ghimpi sunt plini?
Şi dacă viaţa are spini,
De ce te plângi că-i rea viaţa?
Frumos blog, felicitari. Daca ai fi interesata ti-am oferi
gratuit un spatiu pe siteul nostru http://www.iubire.com Continutu
text ar fi si mai apreciat de catre vizitatorii nostri.
In plus, mai poti castiga si bani din anunturile publicitare
care vor insoti textele tale. Daca esti interesata, contacteaza
ne prin rubrica Contact a siteului http://www.iubire.com
multumesc pentru invitatie insa o voi refuza. contrar opiniei
generale nu de femei duc lipsa. :))
Efectul iubirii adevarate intre o femeie si un barbat, este inevitabil casatoria. Altfel spus, cauza casatoriei este iubirea.
Daca privesti casatoria ca pe o chestie metaforica, adica legatura creata intre un barbat si o femeie, atunci da, sunt de acord cu tine.
Concret insa, casatoria este un simplu act facut la primarie.