Ochii ei (continuare)

pentru ca Radu a scris un comentariu la articolul precedent, comentariu pe care
l-am cenzurat din cauza ca nu a inteles nimic din ce am scris eu acolo, a fost
total pe langa idee, si din invidie m-a numit casanova si don juan, m-am gandit
sa scriu o continuare, ca sa vad ce o sa mai spuna.

statea in pat de mult timp. incercase sa adoarma dar nu reusise. el nu avea
niciodata insomnii si din cauza asta nu stia ce sa faca. nu intelegea de ce
creierul lui nu poate sa ii induca acea stare odihnitoare care l-ar fi dus cu
viteza gandului spre o noua zi, zi in care totul ar fi fost altfel pentru ca nu
ar mai fi trebuit sa se forteze sa adoarma.
desi nu vroia sa recunoasca, stia ce il tinea in urma, stia ce il impiedica sa
paseasca spre o noua zi.
ochii ei…oare ii va mai revedea vreodata?
ii era ciuda ca intorsese privirea si ca rupsese acea legatura care se crease
intre ei. ii fusese teama. ii fusese teama ca acei ochi ii vor cauza tot atata
durere cat ii provocasera si ceilalti…
acum regreta. pentru prima data dupa mult timp regreta trecutul. simtea ca ar fi
trebuit sa se duca la ea si sa-i dea acel sarut pe care i-l daduse numai in
gand. daca va mai avea o a doua sansa sigur nu o va mai rata….insa era
constient ca viata nu iti da o a doua sansa…
in cele din urma se hotari sa se ridice din pat. nu rezolva nimic incercand sa
se amageasca cu ideea ca in cele din urma va reusi sa adoarma. stia ca nu va fi
asa. in intuneric cauta cana cu cafea. in acea cana intotdeauna exista cafea,
indiferent de ora. bau ultima urma de lichid si isi dori sa fumeze. trebuia sa
fumeze, trebuia sa uite de acei ochi care nu ii mai dadeau pace.
ar fi dat orice sa poata adormi. stia ca a doua zi totul va fi altfel pentru ca
atunci nu va mai trebui sa incerce sa adoarma. dar somnul era foarte departe de
el acum. multe ganduri ii dadeau tarcoale si oricat de mult incerca sa le
alunge, nu reusea.
oare va mai intalni acei ochi?
ar fi vrut ca viata, al carei copil rasfatat intotdeauna fusese, sa-i dea ceea
ce vroia. sa-i dea acum. era ca un copil obraznic. isi vroia jucaria si nu conta
ca era trecut cu mult de miezul noptii si ca nici macar viata nu ii putea aduce
ceea ce vroia in acel moment.
oare ea se gandea la el?
ar fi vrut sa poata dormi…

P.S.: daca mai comenteaza o sa scriu un roman intreg. :))
…chiar…mai vrea cineva sa continui povestea? :))

10 Responses

  1. victor says:

    Pastele este una dintre cele doua zile (cealalta fiind
    Craciunul) in care oamenii nu privesc cu totala indiferenta pe
    cei care le vorbesc despre religie, asa ca m-am gandit sa
    profit de ea pentru a-mi spune parerea despre Isus si ceea ce a
    vrut el sa ne transmita.
    ….povestea o sa o continui in una din zilele astea.
    Hristos a inviat! šŸ™‚

  2. Radu says:

    Prima reactia a mea a fost de a scoate la iveala realitatea din
    spatele randurilor de mai sus. Asa cum fac intotdeauna. Asa cum
    am sintetizat realitatea in comentariul trecut, intr-un stil
    ironic, caracteristic mie. Dar, ma opresc aici. Va las sa visati.

    alina, curiozitatea ta nu are limite.

  3. victor says:

    radu, imi place ca tu mereu scoti realitatea din spatele
    cuvintelor, desi de multe ori nu exista asa ceva. dar poti sa
    incerci :)) o sa existe si partea a treia numai ca sa ai mai
    multa realitate de scos :))

    alina, o sa vezi cat de curand…imi place sa maresc suspansul :))

  4. ADRIANA says:

    e tulburator  sa constat cat de asemanatoare e "povestea" ta cu
    "povestea" pe care un alt victor mi-a spus-o mie acum cateva
    luni,cam in aceasi perioada..;)

  5. victor says:

    melodia e superba…

    …nu stiu cum era povestea celuilalt victor dar povestea asta
    este doar o poveste si atat. nu are aproape nimic real in ea. šŸ™‚

Leave a Reply