Adevaratul sfarsit al povestii

trecusera multi ani. putea spune ca este implinit. avusese tot ceea ce isi putea
dori un om. cu toate astea simtea ca ii lipseste ceva. simtea ca undeva, intr-un
moment din viata, luase o decizie gresita, decizie care schimbase tot. simtea ca
undeva isi ratase viata, ca ar fi putut sa traiasca marea iubire a vietii lui
dar ratase momentul. nu isi dadea seama cand a fost acel moment. stia doar ca
simtea un gol in suflet, gol pe care nu il umpluse nimeni, nici macar atunci
cand se credea pe deplin fericit.  
se uita la mare. marea intotdeauna fusese iubita lui, ea fusese pentru totdeauna
in sufletul lui asa cum nicio persoana nu fusese. credea ca marea stie absolut
tot ceea ce se intampla in lumea asta si de aceea nimic nu o mai putea
surprinde. isi trimitea intotdeauna valurile spre mal, asa cum un corp inspira
si expira. da, marea stia totul…si pastra totul pentru ea. nu mai stia de cate
ori o intrebase care este secretul vietii, care este secretul iubirii.
intotdeauna i s-a parut ca marea ii zambea ironic atunci cand o intreba aceste
lucruri. ca si cum atatia altii asemeni lui facusera asta. probabil marea credea
ca oamenii sunt niste furnici care nu merita atentie si de aceea nu se obosea sa
raspunda nimanui. ce rost are sa raspunzi unor furnici?
…sau poate ca nici ea nu stia raspunsul.
simtea vantul in plete. isi eliberase parul in asa fel incat sa simta cum vantul
i-l zboara. vantul intotdeauna fusese prietenul lui bun. ca si vantul, nici el
nu putuse sta prea mult timp intr-un loc. iar atunci cand credea ca exista un
loc al lui, viata il gonea de acolo. fusese intotdeauna ca vantul, liber sa
zboare pe oriunde ar fi vrut, incapabil sa ramana in vreun loc. nu exista nimic
care sa-l faca sa se opreasca iar asta il durea. uneori ar fi vrut sa gaseasca
un punct de care sa se agate, un punct care sa il agate si in care sa ramana
pentru totdeauna. nu gasise asa ceva. poate ca un astfel de punct nici nu exista.
a mai intrebat inca o data marea acea intrebare care il urmarea mereu, intrebare
la care marea ramasese mereu rece….
exista iubirea eterna?
exista "au trait fericiti pana la adanci batraneti"?
ar fi dat orice sa stie raspunsul. atunci ar fi stiut sigur daca isi ratase
viata sau nu. daca iubirea eterna exista atunci el nu fusese in stare sa o
gaseasca si asa s-ar fi explicat golul pe care il simtea in interiorul lui chiar
si atunci cand era fericit.
a simtit ceva. a fost surprins. vremea era urata si plaja pustie. vantul batea
liber si nebun si de aceea toti oamenii stateau in casa. norii aruncau din cand
in cand cativa stropi care, luati de vant, prindeau viteza gloantelor si loveau
fara mila…
cine ar fi avut curajul sa iasa afara pe o vreme ca asta?
cine ii intrerupea discutia muta pe care o avea cu marea?
s-a intors. si-a adus aminte. si-a adus aminte ca si cum ar fi fost ieri. desi
trecusera zeci de ani. nu avea cum sa nu-si aduca aminte. ochii aia….ochii aia
fusesera tot timpul in el. ramasesera prinsi in inima lui din acea zi in care nu
avusese curajul sa se duca la ea. toate astea ii reveneau in minte ca si cum se
intamplasera ieri si acum intelegea unde firul vietii lui se rupsese. atunci, in
acel moment. acum parca firul vietii se innodase si viata isi reluase cursul ei
firesc. ca si cum toti acesti zeci de ani nu ar fi existat.
…unii oameni au o a doua sansa. iar el intotdeauna fusese copilul rasfatat al
vietii.
s-a dus la ea si a facut ceea ce ar fi trebuit sa faca atunci. a sarutat-o ca si
cum ar fi fost primul si ultimul sarut din lume. a fost un sarut nebun, nebun ca
si vantul care atunci a inceput sa bata mai puternic ca niciodata, nebun ca
norii care incepusera sa curga asa cum nu o mai facusera niciodata…
numai marea era calma….si le zambea.

P.S.: asta este primul sfarsit pe care l-am putut scrie vreodata asa ca nu il
judeca prea dur. meritul pentru el ii apartine in foarte mare parte Alinei,
pentru ca daca nu ma ruga ea, asa fi lasat povestea asa cum am terminat-o ieri.
prin urmare, daca nu ar fi fost ea nu l-as fi scris.
Multumesc! 🙂
poate ca nu este cine stie ce dar pentru mine conteaza foarte mult ca am reusit
sa scriu un sfarsit.

7 Responses

  1. victor says:

    Ma bucur ca va place 🙂
    ….si cand te gandesti ca in liceu romana era materia pe care
    o uram cel mai mult… :))
    nu stiu daca sunt un talent literar….cand voi castiga premiul
    Nobel pentru literatura poate o sa cred asta. :))

  2. Radu says:

    frumos, frumos … da cum a gasit-o? a dat search pe google? :))
    interpretat altfel erou’ doar a visat. asa mai merge.

  3. victor says:

    asa….probabil ca sunt un talent literar asa cum zice Silviu.
    pentru ca vad ca deja creatiile mele incep sa fie comentate si
    analizate in amununtime.
    …Radu, te incurci in detalii fara rost. crezi ca povestea
    asta ar fi fost mai frumoasa daca as fi spus statiunea,
    temperatura, ora exacta si toate chestiile astea?
    eu cred ca am facut bine schitand cat mai vag ideile in asa fel
    incat imaginatia fiecaruia sa puna detaliile asa cum ii place.
    este o poveste pe care unii o pot considera reala iar altii (ca
    tine) o pot considera nerealizabila.
    …dar daca imaginatia ta s-a gandit in primul rand la modul in
    care el a gasit-o pe ea atunci eu cred ca e destul de grav :))
    …as putea sa fac un final mult mai reusit pentru povestea
    asta numai ca ar insemna sa scriu un roman. si deocamdata nu am
    atata rabdare.

  4. Radu says:

    nu ti-am cerut astfel de detalii exacte. ti-am cerut doar sa nu
    fie sf. ca tu nu esti chinez si nu joci snooker :P.
    si puteai sa ma lasi interpretarea mea. contrazicandu-ma, chiar
    tu ai intrat in detalii.

Leave a Reply to Silviu Cancel reply