probabil ca acum ar trebui sa invat.
probabil ca acum ar trebui sa fiu un tip responsabil si sa fac ceea ce trebuie.
cred ca niciodata nu am fost prea responsabil de felul meu, de ce as incepe
tocmai acum?
nu am chef de absolut nimic, as vrea sa fiu acum pe malul marii, cu o bere in mana.
cred ca de asta este atat de frumos sa visezi. pentru ca acum imi doresc asta
dar daca ar fi ca in momentul asta sa fiu la mare nu stiu daca intr-adevar mi-as
mai dori sa fiu acolo. asa, visand sa fiu acolo, pot sa mai traiesc un timp cu
amagirea ca dupa sesiune ma voi duce.
dupa sesiune…vorbele astea suna la fel ca si cum as spune dupa sfarsitul lumii.
cine stie ce va fi dupa sfarsitul lumii? cine stie ce va fi dupa sesiune? ambele
intrebari nu au nimic concret in ele, singurul lucru cat de cat concret este
viitorul de pana la aceste doua evenimente. stim ca lumea va exista pana la
sfarsitul ei la fel cum stiu ca nu voi pleca nicaieri pana nu se va termina
sesiunea…
si totusi a fost o zi frumoasa….
cred ca tocmai de aia am acum chef de mare.
daca mult timp stau inchis intr-un oras incep sa ma obisnuiesc sa fiu asa,
incepe sa-mi placa sa stau in cubul meu si sa fiu un orasean ca toti ceilalti.
insa atunci cand se intampla ceva care schimba aceste lucruri, care zgaltaie
puternic amortirea provocata de oras, atunci incep sa vad cerul, sa-mi aduc
aminte cum era libertatea si sa-mi doresc sa zbor cat mai departe.
toata starea asta a fost adusa de o plimbare prin parc si de apropierea de un om
fericit.
atunci mi-am dat seama din nou ca amortirea nu inseamna fericire ci este doar
amortire, ca aceasta amortire este confundata de foarte multi cu fericirea si ca
eu era sa fac aceeasi greseala.
daca iti este bine nu inseamna ca esti fericit.
si uite ca iar am ajuns sa vorbesc despre fericire, nu stiu cum se intampla de
ajung atat de des la subiectul asta. poate pentru ca nu am reusit sa o ating
inca cu adevarat.
probabil ca aceasta descoperire a amortirii in care am stat pana acum m-a facut
sa nu mai am chef de nimic.
m-am saturat de toate lucrurile astea care pana acum ma multumeau. m-am saturat
de oras, de pat, de calculator, de camera mea, m-am saturat de multumirea unei
note mari luate in sesiune, m-am saturat de….tot.
vreau sa fiu undeva in libertate, cat mai departe de orasul asta care mi-a fost
si care imi va fi in continuare inchisoare….
stiii ce este amuzant? stiu ca nu voi putea evada. acum este sesiunea. pe urma
cine stie ce va fi…intotdeauna este ceva.
si chiar daca va fi sa evadez…va trebui sa ma intorc in inchisoarea mea.
lanturile care ma tin sunt prea puternice pentru a putea fi rupte.