Drumul catre om

stiu ca am promis sa vorbesc despre concertul Vama. imi este destul de greu sa
fac asta. pentru ca intotdeauna imi este greu sa vorbesc despre ceea ce mi se
pare frumos. cei care ma cunosc stiu ca frumos este superlativul in ceea ce ma
priveste.
a fost un concert frumos din multe puncte de vedere.
a fost un concert special. ma asteptam oarecum sa fiu dezamagit pentru ca atat
Radu cat si o prietena care stiu ca are pareri pertinente mi-au spus ca albumul
asta nu se ridica la nivelul celorlalte lansate de Tudor Chirila. nu am ascultat
nicio melodie inainte, am asteptat sa le ascult direct in concert.
a fost mult mai mult decat ma asteptam. mie mi se pare cel mai profund album al
lui, poate ca tocmai de asta nu o sa prinda atat la public. a renuntat la
versurile usor de memorat si de fredonat in favoarea unui mesaj mult mai
profund, dur pe alocuri, si mai putin melodios.
Tudor Chirila este unul dintre acei oameni care sunt facuti sa fie artisti,
pentru ca el reuseste asa cum doar putini reusesc sa transmita mai mult decat o
melodie, sa transmita emotii, sa transmita stari.
intr-un concert de 3 ore m-a facut sa trec prin toate starile posibile…de la
bucurie la tristete, de la entuziasm la melancolie. astfel de concerte sunt
rare….pentru ca putine formatii reusesc sa transmita ceva publicului…putini
stiu cu adevarat sa creeze o legatura intre ei si cei pentru care canta.
sigur ca era plin de pustoaice acolo, sigur ca melodiile astea vor fi uitate in
maxim cateva luni…dincolo de toate astea ramane insa o noapte, o noapte in
care am simtit mai multe lucruri decat as fi putut simti intr-o saptamana
intreaga. si asta nu este putin lucru…

P.S.: asculta melodia, te rog…