Realitatea

in cautarea de materiale dupa care sa pot invata la examenul pe care il voi da
azi la filozofie antica, am ajuns pe wikipedia la caracterizarea lui Platon. am
gasit acolo un fragment dintr-o lucrare a lui, fragment pe care am avut rabdarea
sa-l citesc (sper si tu sa ai aceasta rabdare…). si am avut surpriza sa
descopar (iar!) ca altcineva s-a gandit la ceea ce m-am gandit si eu si a reusit
sa spuna mai bine decat mine ceea ce vroiam eu sa spun. de aceea am pus acest
fragment aici.
ca o introducere…iti mai aduci aminte cand spuneam ca normalitatea este ceva
relativ, ca ea depinde de la individ la individ si de la societate la societate?
uite ce zice Platon:
(este un pasaj din dialogul Republica)

1. "Mai departe-am zis:
-asemuieste firea noastra in privinta educatiei si a lipsei de educatie cu
urmatoarea intamplare: iata mai multi oameni aflati intr-o incapere
subpamanteana, ca intr-o pestera, al carui drum de intrare da spre lumina, drum
lung fata de lungimea intregului pesterii. In aceasta incapere ei se gasesc,
inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat trebuie sa
stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa-si poata roti capetele din
pricina legaturilor.Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins
inapoia lor; iar intre foc si oamenii legati este un drum asezat mai sus, de-a
lungul caruia , iata, e zidit un mic perete, asa cum paravanul scamatorilor, pus
dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata ei scamatoriile…"
" Vad-spuse el. "
"-…mai incearca sa vezi si ca, de-a lungul acestui perete, niste oameni poarta
felurite obiecte care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de
oameni, ca si alte fapturi de piatra sau lemn, lucrate in chipul cel mai divers.
Iar dintre cei care le poarta, unii, cum e si firesc, scot sunete, altii
pastreaza tacerea."
"Ciudata imagine si ciudati sunt oamenii legati!"
" Sunt asemanatori noua -am spus. Caci crezi ca astfel de oameni au vazut, mai
intai, din ei insisi, cat si din sotii lor, altceva decat umbrele care cad,
aruncate de foc, pe zidul de dinaintea lor?"
"Cum ar pute vedea altceva-spuse el-daca intreaga viata sunt siliti sa-si tina
capetele nemiscate?"
"Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate? Oare nu tot acelasi lucru?"
"Bun, si?"
" Iar daca ei ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca oamenii
nostri ar socoti ca, numind aceste umbre pe care le vad, ei numesc realitatea?"
" Necesar."
" Si ce-ar face daca zidul de dinainte al inchisorii ar avea un ecou? Cand
vreunul dintre cei care trec ar emite vreun sunet, crezi ca ei ar socoti
emisiunea sunetului iscata fiind de altceva, in afara umbrei ce le trece pe
dinainte?"
" Pe Zeus,-raspunse el- nu cred!"
"In general, deci -am spus eu-, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar
decat umbrele lucrurilor."
" E cu totul obligatoriu."
2. " priveste acum in ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanturi si
vindecarea de lipsa lor de minte, daca asa ceva le-ar sta in fire: atunci cand
vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat si silit, deodata, sa se ridice, sa-si
roteasca grumazul, sa umble si sa priveasca spre lumina, facand el toate acestea
ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea
privi acele obiecte, ale caror umbre le vazuse mai inainte. Ce crezi ca ar zice,
daca cineva i-ar spune ca ceea ce vazuse mai inainte earu desetaciuni, dar ca
acum se afla mai aproape de ceea ce este si ca, intors catre ceea ce este in mai
mare masura, vede mai conform cu adevarul? In plus, daca aratandu-i-l pe fiecare
dintre obiectele purtate, l-ar sili prin intrebari, sa raspunda ce anume este
lucrul respectiv? Nu crezi ca el s-ar putea afla in incurcatura si ca ar putea
socotica cele vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele aratate acum?"
" Ba da. "
"Iar daca l-ar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu crezi ca l-ar durea
ochii si ca ar da fuga indarat, intorcandu-se spre acele lucruri care poate sa
le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt, mai sigure decat cele aratate?"
"Chiar asa."
3. "Dar daca cineva l-ar smulge cu forta din locuinta aceasta ducandu-l pe un
suis greu si pieptis, nedadu-i drumul pana ce nu l-ar fi tras la lumina
soarelui, oare nu ar suferi si s-ar mania ca e tras? Iar cand ar iesi la soare,
nu i s-ar umple ochii de stralucire, astfel incat nu ar putea vedea nimic din
lucrurile socotite acum adevarate?"
" N-ar putea, cel putin indata, sa le vada!-grai el. "
"Cred ca ar avea nevoie de obisnuinta, daca ar fi ca sa vada lumea cea de sus.
Iar mai intai, el ar vedea mai lesne umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor
si a celorlalte lucruri, apoi lucrurile ele insele. In continuare, i-ar fi mai
usor sa privesca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci
lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul zilei, soarele si lumina
sa."
" Cum de nu!"
" La urma, el va privi soarele, nu in apa, nici reflexiile sale in vreun loc
strain, ci l-ar putea vedea si contempla, asa cum este, pe el insusi in locul
sau propriu."
" Necesar."
" Dupa aceasta ar cugeta, in legatura cu soarele, cum ca acesta determina
anotimpurile si anii, ca el carmuieste totul in lumea vizibila, fiind cumva
raspunzator si pentru toate imaginile acelea, vazute de ei (in pestera)."
" E clar ca aici ar ajunge, dupa ce va fi strabatut toate celelalte etape."
" Ei si nu crezi ca daca omul acesta si-ar aminti de prima sa locuinta, de
intelepciunea de acolo, ca si de partasii sai in lanturi, el s-ar socoti pe sine
fericit de pe urma schimbarii, iar de ceilalti i-ar fi mila?"
" Cu totul."
" Iar daca la ei ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager
in a vedea umbrele ce trec alaturi si care isi aminteste cel mai bine cele ce,
de obicei, se preced, se succed sau trec laolalta, si care, in temeiul acestor
observatii, ar putea cel mai bine sa prezica ce urmeaza in viitor sa se
intample, li se pare ca omul nostru ar putea sa poftesca rasplatile acelea si
sa-i invidieze pe cei onorati la ei si aflati la putere? Sau ar simiti ce spune
Homer, voind nespus mai degraba argat sa fie pe pamant la cineva neinsemnat,
sarman si fara de stare, consimtand sa pata orisice mai degraba decat sa aiba
parerile de acolo si sa traiasca in acel chip?"
" Asa cred -zise el. Ar voi sa pateasca orice mai curand decat sa traiasca in
acel chip."
4. "Mai gandeste-te si la urmatorul aspect: daca iarasi, acel om, coborand, s-ar
aseza in acelasi scaun de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de
intunecime, sosind deodata dinspre lumea insorita?"
" Ba da- zise."
" Iar daca el ar trebui din nou ca interpretand umbrele acelea, sa se ia la
intrecere cu oamenii ce au ramas totdeauna legati si daca ar trebui s-o faca
chiar in clipa cand nu vede bine, inainte de a-si obisnui ochii, iar daca acest
timp cerut de reobisnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de
ras? Si nu s-ar putea spune despre el ca, dupa ce s-a urcat, a revenit cu
vederea corupta si ca, nici nu merita sa incerci a sui? Iar pe cel ce incearca
sa-i dezlege si sa-i conduca pe drum in sus, in caz ca ei ar putea sa puna
mainile si sa-l ucida, oare nu l-ar ucide?"
" Ba chiar asa."
5. "Iata, draga Glaucon, – am spus eu – imaginea care trebuie in intregime pusa
in legatura cu cele mai inainte: domeniul deschis vederii e asemanator cu
locuinta-i inchisoare, lumina focului din ea- cu puterea soarelui. Iar daca ai
socoti urcusul si contemplarea lumii de sus ca reprezentand suisul sufletului
catre locul inteligibilului, ai intelege bine ceea ce nadajduiam sa spun, de
vreme ce asa ceva e dorit sa asculti. Daca nadejedea acesta e indreptatita, zeul
o stie."

nu ar trebui sa fim atat de siguri ca realitatea pe care o percepe simturile
noatre este cea corecta. de fapt nici nu exista o realitate corecta din punct de
vedere uman pentru ca ea pentru a ajunge la om trece prin simturi si prin
ratiune…iar in timpul acestui drum ea se deformeaza, devenind subiectiva, in
functie de felul in care o percepe simturile si ratiunea fiecarui om in parte.

P.S.: uite ce face prea multa filozofie dintr-un om normal.