Norii

azi m-am uitat la nori. nu am mai facut-o de mult timp si mi-a prins bine.
imi place sa ma uit la nori. norii sunt intotdeauna frumosi. imi las privirea sa
se odihneasca privindu-i si incep sa fiu atent la ce ganduri imi trec prin minte…
gandul numarul 1: cine e creat Universul?
gandul numarul 2: cine a creat lumea asta?
gandul numarul 3: nu toate zilele sunt la fel. fiecare zi este diferita, este
unica in felul ei.
depinde numai de tine.
numai tu poti sa iti faci fiecare zi unica la fel cum numai tu poti sa-ti faci
toate zilele sa fie la fel.
monotonia inseamna moarte. o moarte vie, dar moarte. daca toate zilele iti sunt
la fel atunci este ca si cum ai trai aceeasi zi iar si iar si iar. sau ca si cum
nu ai trai deloc.
nu….trebuie sa traiesti fiecare zi, sa constientizezi viata, norocul de a
exista si de a trai.
imi mentin parerea ca fericirea consta (si) in constientizarea existentei
proprii. daca realizez in fiecare moment ca exist atunci nu am cum sa nu ma
bucur de viata. adica…exist. as fi putut la fel de bine sa nu exist. o sa am
timp sa nu exist mai incolo. deocamdata insa exist. asa ca daca tot exist, de ce
sa nu ma bucur de asta?
in legatura cu moartea…eu mi-am pus foarte multe intrebari in legatura cu ea.
si sunt sigur ca nu numai eu. concluzia la care am ajuns eu este ca nu conteaza
ce este dincolo de moarte. conteaza numai prezentul, viata care iti este data.
daca nu traiesti acum atunci cand vei trai? viitorul este o chestie relativa.
poate sa fie, poate sa nu. prezentul este insa concret. el exista la fel cum tu
existi.
o sa am timp sa vad ce este dincolo de moarte dupa ce voi muri. toate la timpul
lor. deocamdata insa mi-a fost data viata asta si trebuie sa o traiesc cat mai
bine, sa stiu sa ma bucur de ea.
gandul numarul 4: oare mai pot sa ma surprind? n-am mai facut-o de mult…asta
nu e bine…
gandul numarul 5: trebuie sa plec. nu conteaza unde. mi-e dor de oamenii din
Transilvania. sunt cei mai frumosi oameni din lume acolo si nu am mai fost de
mult. nici in Moldova nu am mai fost de mult. din clasa a 6-a. nici nu mai tin
minte cum e… si mi-e dor si de mare….trebuie sa ajung si la mare neaparat.

gata. am gandit destul pentru o singura zi. ba chiar prea mult as putea spune,
nu vreau sa-i mai chinui pe cei care se plictisesc citind lungile mele articole.

norii sunt tot pe cer si as vrea sa ploua. intotdeauna mi s-a parut ca ploaia
este rezolvarea unei incertitudini. toata natura sta incordata….o sa ploua sau
nu o sa ploua? iar in momentul in care primele picaturi incep sa cada parca
totul se linisteste, toata incordarea se risipeste. toata natura rasufla usurata.
ploua!
aici nu ploua…

P.S.: poza asta asta am facut-o la Rosia Montana anul trecut. a fost un
apus minunat…

5 Responses

Leave a Reply