sunt anumite sentimente si senzatii care nu pot fi puse in cuvinte oricat ai
incerca.
in astfel de situatii ma joc cu cuvintele, incerc sa le asez intr-un fel sau
altul, cu susul in sus sau cu susul in jos, in diverse feluri in care nu au mai
fost asezate vreodata….toata munca asta in speranta ca intr-un fel sau altul
voi reusi sa exprim cat de cat ceea ce simt.
stiu dinainte ca nu o sa reusesc.
asta nu ma poate insa opri.
…vezi cate fac eu pentru tine?
auzisem (sau citisem?) undeva o teorie conform careia la inceput barbatul si
femeia formau un singur suflet care din motive pe care nu le mai cunosc a fost
despartit in doua.
si de atunci soarta omului pe pamant este aceea de a gasi jumatatea cealalta de
suflet pentru a forma din nou Intregul.
incep sa cred in teoria asta. in momentele in care ne-am regasit totul a fost
natural, a fost perfect, frumos, dragut sau oricum vrei tu sa spui, a fost
binele absolut, o exterminare totala a uratului….timpul nu a mai contat,
spatiul din jurul nostru a disparut si el, universul lor a incetat sa mai aiba
vreo influenta…in universul nostru nu mai eram decat tu si eu, o singura fiinta.
…asa cum a fost la inceputul lumii.
si imi dau seama de asta cu atat mai mult acum cand esti departe.
….pentru ca acum nu pot scapa de impresia ca lipseste o parte din mine, ca nu
sunt intreg fara tine.
cred ca de fapt toata lumea asta cu tot ce exista ea sta de fapt intr-un
sentiment exprimat prin doua cuvinte.
doua cuvinte atat de banalizate incat si-au pierdut de prea mult timp valoarea.
pot fi spuse oricand, oricui, fara vreo remuscare…
doua cuvinte aruncate la gunoi pentru ca sunt mult prea uzate.
doua cuvinte care reprezinta cea mai pura idee pe careo poate concepe mintea umana.
…….tot nu reusesc sa spun ceea ce vroiam de fapt sa spun. imi vine sa rup
foaia, sa o strang nervos in pumn si sa o arunc cu ura in perete.
sa vin la tine si sa iti spun printr-un sarut ceea ce nu pot sa-ti spun in cuvinte.
te iubesc.
mitul androginului….cu doua maini, doua picioare, doua
capete…si o singura inima:)
frumos articol:)nu te am vazut niciodata atata de….uite ca
nici eu nu gasesc cuvantu:).sa zicem indragostit desi e putin
spus:).frumos.iubirea inca exista…:)
… poate astrele au dreptate pana la urma 🙂
da…si eu incep sa cred ca astrele au dreptate :))
….nu te poti lupta cu ele.
dar nu o sa le ofer satisfactia de a ma vedea casatorit anul
asta :))
da Andreea…am iubit de cateva ori in viata mea dar niciodata
in felul asta 🙂
nu e interesant ca de fiecare data cand iubesti simti ca n-ai
mai iubit niciodata ’’in felul asta’’?..:)
este normal sa vezi noua iubire altfel decat pe cele vechi
pentru ca si tu esti altul decat erai atunci, ai mai trecut
prin viata si ai capatat mai multa experienta.
tot ceea ce conteaza este ca vechile iubiri sa nu lase urme si
sa ai mereu speranta si credinta ca aceasta ultima iubire va fi
ultima si va dura pentru totdeauna.
este esential sa crezi in ea. 🙂
Citind ce ai scris mai sus mi-a venit in minte cantecu’ asta:
http://www.last.fm/music/Katie+Melua/+videos/+1-x25F3-sR2Yo
enjoy! 🙂
e superba melodia.
imi place cum canta Katie Melua. 🙂
m-am gandit ca s-ar putea sa-ti faca placere s-o (re)asculti 🙂
"ce simti cand imi spui ca ma iubesti?"
nu stiu, asa un fel de daruire, de durere, de placere,de
neputinta,de neliniste.
"cum adica ma iubesti?"
asa.e liniste cand sunt cu tine.orice problema, orice
neliniste, dispare.trebuie doar sa ma gandesc la tine.sau sa ma
tii in brate.si gata.
"si atat?"
nu.esti in toate planurile mele de viitor.toate.fie ca vreau,
fie ca nu.esti acolo.si pentru asta te iubesc.
o discutie pe intuneric.noi,un pat improvizat,liniste si mult
intuneric.atat cat sa ne ramana doar cuvintele.
iubeste, victor, iubeste!
iubesc 🙂