viata are pauzele ei.
momente de liniste care separa ceva ce a fost de ceva ce va fi.
momente necesare pentru a-ti trage sufletul si a te pregati de ceea ce va trebui
sa faci in continuare.
in astfel de momente am nevoie sa scriu.
acum sunt sigur ca scrisul este pentru mine ceea ce este tigara pentru fumatori.
o modalitatea ineficienta dar necesara de a ma elibera de ceea ce tin in mine.
pentru ca nu scriu decat ceea ce sunt dispus sa-i las pe ceilalti sa citeasca.
ceea ce vreau sa ramana pentru mine nu voi scrie niciodata.
si atat timp cat nu pot scrie atunci cand am mai mare nevoie de asta inseamna ca
scrisul nu este un mijloc foarte bun de a-mi elibera mintea de ganduri.
la fel cum fumatorul nu este niciodata pe deplin calmat de o tigara.
pauzele astea preced niste decizii ce trebuiesc luate.
ca linistea dinaintea furtunii.
furtuna nu este ceva rau.
ea vine si distruge tot ce trebuie distrus pentru ca ceea ce este verde si
rezistent sa poata creste.
o uitare a trecutului si o privire spre viitor.
nu privesc in urma, nu traiesc din amintiri…de asta poate ca imi este atat de
usor sa renunt la tot ce face parte din trecutul meu.
trecutul nu exista.
ce a fost a fost, ce este nu are nicio legatura cu ce a fost.
atunci cand te simti la pamant ce-ti ramane de facut altceva decat a te ridici?
trebuie sa merg mai departe.