Despre viata

   am pierdut sirul duminicilor. era un timp in care de foarte multe ori
duminica mi se intamplau lucruri interesante. unele urate, altele frumoase, dar
interesante.
   de cateva luni le-am pierdut sirul. poate ca si vacanta asta lunga in care
toate zilele pareau la fel a ajutat la nediferentierea duminicilor de celelalte
zile. in vacanta practic toate zilele sunt la fel. nu mai exista luni, marti,
miercuri, joi, vineri, sambata, duminica. toate sunt zile de vacanta. zile.
   nici de cand am inceput iar facultatea nu pot spune ca am inceput sa fac din
nou diferenta intre ele. poate datorita faptului ca toate zilele sunt
interesante. sau poate nu mi-a mai pasat.
   dar m-am gandit, si este a doua toamna in care viata mea este ravasita (nu
neaparat intr-un sens rau) de evenimente noi, unele minunate altele nu chiar
atat de minunate, care ma pun in situatii noi, cu care nu m-am mai intalnit.
   imi aduc acum aminte de o veche constatare a mea, constatare pe care, fiind
mult prea preocupat sa-mi traiesc viata, am uitat-o. viata este ca valurile
marii. sau, pentru matematicieni, ca o linie sinusoidala. evenimentele frumoase
sunt urmate de evenimente urate care sunt urmate de alte evenimente
frumoase….si tot asa.
   daca privesti detasat, de departe, ai doua variante. sa nu intelegi nimic sau
sa intelegi tot.
   ti se poate parea ca toata repetarea evenimentelor este monotona si nu duce
nicaieri. nu am aflat niciodata si niciun profesor nu s-a prea chinuit sa imi
explice unde duce o linie sinusoidala. intotdeauna era vorba despre o anumita
portiune a liniei. niciodata nu mi s-a spus ce se intampla cu ea la infinit. cam
asa e si cu viata. o bucata bine definita de timp. nu stii unde duce la infinit
si nimeni nu se oboseste sa ne explice. avem o bucata bine definita de linie
sinusoidala si unii dintre noi se incapataneaza sa inteleaga cum e ea la
infinit. ceilalti rezolva problema pe bucata data si atat.
   a doua varianta despre viata, cea in care oarecum cred eu,  este ca
intr-adevar este o linie sinusoidala numai ca trebuie sa treci prin ea si cu ea
ca sa ajungi spre infinit. care infinit intr-adevar nu stii cum e, daca e, sau
ce e, dar intotdeauna mi-au placut lucrurile misterioase iar locul unde duce
linia asta sinusoidala numita viata este unul din misterele pe care vreau sa le
descopar. la timpul potrivit, desigur. trebuie sa traim linia asta, cu suisurile
si coborasurile ei, din fiecare avem ceva de invatat si daca invatam vom deveni
mai buni si ne vom apropia mai mult de capatul ei.
   poate totusi ca linia asta tinde catre un 0 absolut. sau catre un echilibru,
cum cred optimistii. pentru ca trecand prin suisurile si coborasurile vietii, a
doua oara cand te mai inalnesti cu ele nu mai au acelasi impact pe care l-au
avut prima data. te-ai mai intalnit cu situatia respectiva, stii cum e, nu te
mai afecteaza (in bine sau in rau) la fel de puternic ca prima data. iar dupa un
numar destul de mare de repetari totul se banalizeaza. nimic nu te mai
surprinde, totul este cunoscut. este ca o inima care inceteaza sa mai bata. 0.
…sau echilibru, cum ar spune optimistii.
   ma refer aici si la sentimente. indiferent cat de puternice ar fi, ele sa
aplatizeaza in timp, si intr-un final mai apropiat sau mai indepartat (care
depinde de forta de frecare cu viata) inceteaza sa mai existe. desigur ca
sentimentele pot fi amplificate volutar, pot primi noi impulsuri care le va face
sa isi mentina puterea in timp. dar pentru asta trebuie sa vrei acest lucru, iar
efortul necesar este de multe ori prea mare.
   despre viata se poate vorbi foarte mult fara sa se ajunga la nicio concluzie.
despre ce a fost inaintea ei si despre ce va fi dupa ea la fel. nimeni nu poate
sti nimic sigur pentru ca nimeni nu a fost inainte sau dupa propria viata ca sa
vada ce este acolo. toti traim in bucata noastra sinusoidala si nu puteam decat
sa facem speculatii. era un timp cand ma gandeam mult, mult prea mult, la
problema vietii si a mortii. ce este dincolo? cum a aparut viata? sunt intrebari
pe care mi le puneam si la care incercam sa raspund. in timp, am ajuns la
singura solutie clara. nimeni nu poate sti. la fel cum nimeni nu poate sti sigur
daca exista sau nu Dumnezeu. nu exista niciun fel de dovada concreta, fie ea pro
sau contra. eu am ales totusi sa cred in existenta Lui.
   si acum imi mai pun aceste intrebari. dar ele nu ma mai chinuie cum ma
chinuiau atunci. acum ele doar exista in mintea mea, ca niste intrebari pe care
orice om normal ar trebui sa si le puna si sa incerce sa le raspunda. pentru ca
facand asta, fiecare om ar realiza ca banii si puterea reprezinta absolutul
numai pe o bucata bine definita a liniei sinusoidale. mai departe nu. mai
departe, daca este sa conteze ceva, atunci numai spiritul ar mai putea conta.
   …dar, asa cum foarte bine imi spunea un profesor de filosofie, nu poti sa
filosofezi cu burta goala.
   de aceea este nevoie de bani. dar daca ai bani, ce nevoie mai ai sa filosofezi?

2 Responses

  1. Trees3free says:

    Un articol….nu gasesc cuvant.nu o sa te laud .sau nu prea
    tare:).o sa zic doar ca este un articol venit din adancul
    fiintei tale.am avut impresia in ultimu timp ca nu ai mai scris
    din tine.despre tine, cu tine..da..dar nu din tine:).sau poate
    mi era dor sa citesc articole scrise de Victor cel filosof:).de
    acuma 2 ani cu care dezbateam probleme fundamentale:P:).mi a
    placut articolul.si modul tau de gandire:).aveam nevoie sa stiu
    opinia ta.sau sa o reaflu:)

  2. victor says:

    cred ca in ultimul timp au avut loc in mine schimbari profunde,
    schimbari pe care a trebuit sa le analizez si la care m-am
    gandit destul de mult in timpul meu liber.
    voi vorbi despre ele atunci cand va veni timpul potrivit adica
    atunci cand voi ajunge la o concluzie.
    de aceea nu am mai scris in ultimul timp "din adancul fiintei
    mele", asa cum spui tu. acolo sunt schimbari. cand schimbarile
    astea se vor fi potolit poate ca voi mai scrie despre noile
    mele idei πŸ™‚

Leave a Reply to victor Cancel reply