am crezut ca expresia "nepotrivire de caracter", des intalnita de mine in
filmele americane, este un termen juridic, o scuza pentru care doi oameni care
au crezut ca se iubesc dar s-au inselat o folosesc pentru a divorta.
am crezut ca in realitate iubirea poate invinge orice obstacol. am
absolutizat iubirea, acordandu-i o importanta cu mult mai mare decat cea reala.
fiecare om are propriile nevoi. fiecare om este unic. fiecare om vede iubirea
in felul lui si de aceea fiecare om iubeste diferit si vrea sa fie iubit intr-un
anumit fel, specific fiecarui individ. felul de a iubi al oamenilor este atat de
diferit incat exista cazuri in care doi oameni sa se iubeasca sincer si cu
pasiune dar aceasta sa nu fie de ajuns pentru a fi fericiti impreuna.
fiecare om are o reprezentare a partenerului ideal, fiecare om vrea sa fie
iubit intr-un anumit fel, specific fiecarui individ in parte. in anumite
situatii probabil ca doi oameni se pot iubi pe vecie fiind pe deplin fericiti
impreuna, aceasta iubire realizandu-se atunci cand in cuplu exista o foarte buna
comunicare si intelegere a nevoilor celuilalt iar fiecare dintre cei doi
incearca pe cat posibil sa le indeplineasca.
uneori insa aceasta comunicare nu este suficient de buna pentru a realiza
legatura dintre cei doi. diferentele dintre ei sunt atat de mari incat desi cei
doi se iubesc sincer, nu vor putea fi niciodata pe deplin fericiti impreuna.
iubirea nu este suficienta pentru succesul unei relatii. pentru un om nu este
suficient sa fie iubit, ci el trebuie sa fie iubit asa cum vrea el.
asa e, iubirea nu este de-ajuns pentru a tine un doi oameni
impreuna … m-a interesat si pe mine subiectul, asa incit am
citit, si recomand si altora s-o faca, cartile "Cele cinci
limbaje ale iubirii" si "Barbatii vin de pe Marte, femeile vin
de pe Venus" … concluzia este ca suntem foarte diferiti, ca
avem nevoi diferite, moduri diferite de a ne exprima iubirea
etc …
sunt sigur ca exista carti foarte bune in legatura cu subiectul
asta π
insa nu stiu tu cum esti dar eu nu pot sa iau de buna ceea ce
citesc in carti, indiferent cine ar fi autorul. sunt un Toma
Necredinciosul….nu cred pana nu nu vad. trebuie intai sa trec
prin situatia respectiva si sa ajung sa spun "da ma! ala a avut
dreptate….".
este absolut corect ceea ce spui, nici eu nu merg pe
principiul crede si nu cerceta, din contra, nu iau de buna si
nu ma ghidez dupa ce scriu unele carti … in fond, iubirea nu
se invata, in dragoste nu procedezi dupa niste tipare
recomandate de psihologi … eu am recomandat cartile, in
primul rind ca simpla lectura, si-aapoi m-am gindit ca e bine
de stiut ca intr-adevar suntem contruiti diferit si avem nevoi
diferite … daca lumea nu a invatat lucrurile astea din
experienta, acolo sunt explicate mai pe larg si pe intelesul
tuturor, nu este folosit un limbaj foarte complicat … poate
pun eu prea mare accent pe carti, imi place sa
citesc … π …
si mie imi place sa citesc. si sunt foarte multe carti in care
se spun lucuri utile si adevarate. dar daca nu mi se intampla
mie nu e acelasi lucru….