Fragment de viata

  o astepta pe peron. trecusera deja cateva minunte bune de cand trenul ar fi
trebuit sa soseasca insa intarzia sa apara. era un ger cumplit dar nu-i pasa.
oricat ar fi fost de frig, natura nu-i putea ingheta gandurile, nu-i putea
ingheta sufletul. acestea doua nu pot fi inghetate de ger, ele pot fi inghetate
numai si numai de oameni.
   incepuse sa nu-si mai simta degetele. din fericire, lumina trenului aparuse
in zare. un gand i-a trecut prin minte: lumea de azi nu mai are mai nimic din
romantismul din trecut. o sageata albastra nu se poate compara din punctul asta
de vedere cu o locomotiva cu aburi si cu niste vagoane care sa raspandeasca
parfumul unei epoci trecute.
   dar vremea locomotivelor cu aburi apusese de mult si era tentat sa creada ca
si romantismul odata cu ele. pentru un romantic al secolului al XXI-lea este
mult mai greu decat pentru unul din secolele trecute. nici macar nu era convins
ca el este un romantic. nu credea in nimic suficient de mult in lumea asta ca sa
se poata considera intr-un fel sau in altul.
   dar vroia sa creada in ea. sageata aceea albastra, cu toata lipsa ei de
romantism, avea pentru el un farmec aparte pentru ca aducea cu ea pe cea careia
ii datora toate framantarile lui si toate bucuriile lui.
   ar fi vrut sa fie cavalerul ei in armura, care sa vina sa o salveze. stia ca
ei ii plac cavalerii…. insa el nu se simtise niciodata un cavaler. era un
zburator, o fiinta fara corp material, care alergase prin toata lumea lui in
cautarea libertatii si a linistii fara sa le poata gasi vreodata. cavalerii
luptau pe pamant, el lupta in lumea propriilor ganduri. cavalerii luptau cu alti
oameni, el lupta cu el insusi, cu propriile-i temeri si monstri. cavalerii
deveneau celebri, victoriile lui nu erau cunoscute de nimeni in afara de
propria-i constiinta.
   fusese mirat sa descopere ca el, cel care iubea libertatea mai mult decat
orice si care isi dorea independenta absoluta fata de tot si de toate, ajunsese
sa depinda atat de mult de ea. ii daduse ei libertatea lui iar ea ii adusese in
schimb cele mai puternice sentimente pe care le simtise. incepuse sa se
gandeasca ca poate nu libertatea era ceea ce cauta el, ci pe Cea careia sa i-o
aduca drept ofranda.
   fara sa-si dea seama cum, ea devenise o parte din viata lui. nu isi putea
imagina viata fara ea. si nici nu vroia asta.
   trenul se oprise in statie. era atat de preocupat de gandurile lui, ganduri
care duceau toate la ea, incat aproape ca uitase ca ea tocmai ajunsese la el.
   prima usa a primului vagon. acolo se relua o poveste, povestea fericirii lui,
poveste care se intrerupsese parca cu o eternitate de timp in urma.
   s-au vazut si s-au strans in brate. daca viata lor ar fi fost un film
american atunci in acel moment ar fi aparut clasicul "The End" si lista
actorilor care participasera la realizarea acelui film. insa viata nu are un
final, viata este o continua derulare de inceputuri si de sfarsituri. si intre
ele incercari pe care trebuiau sa le depaseasca impreuna.
   iar lista aia de actori nu are decat doua nume.

10 Responses

  1. Trees3free says:

    Superb………..:).stiu cum e cu peronul, sageata albastra, si
    cel ce asteapta;)):).dar nu as fi putut descrie asa frumos.ma
    bucur ca iubesti si esti iubit.

  2. victor says:

    Adriana, un roman este mult prea greu de scris si deocamdata nu
    am nici rabdarea, nici timpul si nici cunostintele necesare
    pentru a scrie unul. ma rezum la fragmentele astea pe care le
    mai scriu din cand in cand pe site, atunci cand ceva sau cineva
    mi le inspira. 🙂

    multumesc Andreea 🙂
    e intr-adevar un sentiment minunat sa iubesti si sa fii iubit.
    sa stii ca cineva acolo se gandeste la tine, ca nu esti singur
    si ca acea persoana are la randul ei nevoie sa te gandesti la ea.
    sper sa fiti fericiti, tu si Bogdan 🙂

  3. simona says:

    🙂 frumos … si-atat, de teama ca prea multe cuvinte ar putea
    strica frumusetea vorbelor tale … aaa, sa spun doar ca viata
    poate fi comparata cu o calatorie cu trenul …

    imi place ce-ai scris 😉 …

  4. victor says:

    multumesc mult Simona 🙂

    viata intr-adevar poate fi comparata cu un tren. candva am avut
    un vis in legatura cu asta, si interesant este ca dupa cativa
    ani mi-am dat seama ca visul ala chiar imi transmitea ceva.
    bineinteles ca atunci nu mi-am dat seama :))

    eu insa compar viata cu un drum. eu asa o vad 🙂

  5. ADRIANA says:

    glumind,eu altceva vroiam sa subliniez..cum ca ai  talent la
    scris..dar intr-adevar ,trebuie mai mult decat talent pentru a
    scrie un roman..;)

  6. chagrin says:

    nu-l mai laudati atata fetelor ca i se urca la cap 😛 stii f
    bine de ce e in stare…dar asa ii place sa i se gadile
    orgoliul ;)) deh, baietii astia ! ce mai faci nesuferitule? ai
    revenit la viata cu un articol mai interesant?:P stiu ca iti
    era dor de mine si ale  mele critici 😛 pup

  7. victor says:

    Andreea, de ce sa nu fiu laudat daca merit? 😀
    ce daca mi se urca la cap? niciodata nu mi-a placut modestia :))
    lasa laudele sa vina la mine! :))))
    dupa ce ca scriu si eu ceva frumos o data la doua luni, nici
    macar atunci sa nu ma bucur de aprecieri? ca si asa saptamana
    trecuta m-au injurat rockerii….

  8. miruna says:

    ca sa contribui si eu la aprecierile fanelor – :)), ai scris
    si tu- in sfarsit- un articol care sa mai spele din uratenia
    ultimelor saptamani.

    te iubesc.

Leave a Reply to ADRIANA Cancel reply