ti s-a intamplat vreodata sa traiesti momente perfecte?
prin perfecte nu inteleg pefecte neaparat intr-un sens bun….e greu sa
explic. momente atat de pline de ele insele, momente la care ai impresia ca
intregul Univers a conspirat, momente in care se aduna o forta uriasa… greu sa
explic…daca viata ar fi o ata atunci momentele astea ar fi nodurile de pe ea.
daca viata ar fi o clepsidra atunci momentul asta ar fi punctul ei cel mai
stramt. momente in care materia se strange, tensiunea devine uriasa, momente in
care treci dintr-o parte in alta.
nu, nu pot sa exprim in cuvinte aceste momente.
Coelho parca zicea ca atunci cand iti doresti ceva, tot Universul conspira
pentru a indeplini acea dorinta. e ceva in genul asta numai ca este putin
diferit. este intr-adevar ca o conspiratie a Universului, de care nu iti dai
seama decat atunci cand ajungi sa traiesti acel moment, dar nu pentru a-ti
indeplini dorinta ci pentru a te face sa ajungi intr-un anumit moment. atunci
iti dai seama ca totul este perfect, ca esti exact acolo unde Universul a vrut
sa fii, ca nu ai fi putut fi in alta parte.
ca indiferent cum te-ai zbatut tu si oricat de independent te-ai fi crezut,
drumul tau oricum ar fi ajuns acolo. asa cum nisipul din clepsidra inevitabil va
trece prin punctul ei stramt pentru a putea ajunge in partea cealalta, acolo
unde aparenta altei independente il va amagi pana in momentul in care clepsidra
va fi intoarsa din nou.
astfel de momente sunt puncte de control. prin ele insele iti spun ca exista
o autoritate mult mai sus de tine si ca ai ajuns in locul in care acea
autoritate a vrut sa ajungi.
ciudat este ca desi refuz cu inversunare sa cred in destin, ca cineva acolo
imi cunoaste dinainte fiecare miscare pe care o voi face , atunci cand trec prin
astfel de momente ma simt linistit. pentru ca atunci simt ca este cineva acolo
sus, cineva care are grija de mine si ma indruma, cineva care a vrut sa ma
indrume spre acel moment iar eu, trecand prin el, am terminat o etapa a vietii
mele si sunt pe cale sa incep o alta.
un sfarsit. un nou inceput.
Si dupa cum ti-am mai zis, ce amuzant ar fi sa nu fie deasupra
noastra, sa nu avem un scop, un destin. Asta ar reduce la 0
multi filozofi, sa nu mai vorbim de religie si credinciosi.
Apropo, uite o interpretare interesanta a bibliei: dumnezeu l-a
creat pe om in a 6-a zi, in a 7-a si-a luat pauza. Stim toti ca
nu au fost zile de 24 de ore. Atunci, daca a 7a zi nu s-a
terminat niciodata? Daca le-a facut pe toate si apoi le-a lasat?
Radu, tocmai citesc acum despre empiristi care credeau ca
Dumnezeu a creat si ordonat lumea, fara a mai interveni în
evolutia ei ulterioara. cam ceea ce spui si tu aici 🙂
sunt unii oameni care au nevoie sa creada in Dumnezeu pentru
a nu se sinucide. speranta si credinta ca exista cineva acolo
sus care vede tot si ii va judeca ii face sa treaca mult mai
usor de problemele vietii.
daca stai sa te gandesti din punctul asta de vedere religia
este un lucru extrem de bun, indiferent daca exista sau nu
Dumnezeu. ea le da oamenilor un motiv sa traiasca viata, si
asta este un lucru extrem de important pentru ca foarte multi
oameni isi pun intrebarea de ce traiesc fara sa primeasca vreun
raspuns clar. pentru ca de altfel nici nu exista vreunul. si
atunci se deprima si considera ca neavand un scop in viata,
aceasta nu merita sa fie traita.
mintile puternice pot trai fara probleme fara sa faca un caz
din asta, la urma urmei daca o ai trebuie sa o traiesti,nu? si
daca o traiesti atunci trebuie sa faci in asa fel incat sa o
traiesti cat mai bine.
insa sunt foarte multi oameni care au nevoie de a sti scopul
vietii pentru a o putea trai. si atunci religia le da acest
scop. o traiesti pentru ca ti-a dat-o Dumnezeu si trebuie sa
fii bun ca sa ajungi in rai. si daca reusesti sa crezi destul
de puternic in asta atunci iti gasesti scopul in viata si o
poti trai.
parerea mea este ca nimeni nu poate afirma cu certitudine
daca exista sau nu Dumnezeu. sansele sunt perfect egale. este
alegerea ta, una dintre alegerile pe care le faci in viata.
Eu am luat in calcul ambele variante:
1) daca nu exista atunci asta e, stiu ca mi-am trait viata.
aceasta neexistenta nu ma afecteaza aproape deloc.
2) daca el exista si eu n-am facut nimic ca sa-i am ce-i arata
la judecata de apoi atunci o sa am o problema. 😀 asa ca
trebuie sa fac cate ceva in sensul asta.
eu cred in Dumnezeu dar nu ma bazez pe el ca ma va scoate
din rahat atunci cand m-am bagat in el. consider ca trebuie sa
ma scot eu din rahat ca sa ajung la Dumnezeu.
De acord
Daca tot suntem la subiect, stii ca la judecata de apoi se
judeca nu daca ai facut fapte bune sau rele, se judeca ce efect
au avut ele asupra celorlalti oameni? Imagineaza-ti ca trebuie
sa ai si noroc, indiferent cate fapte bune ai face, ca sa nu
afecteze pe nimeni. Hm… pe principiu asta o fi ajuns Stefan
cel Mare Sfant, ca o salvat tzaranu.
pai asta e o tampenie. adica pustnicii aia care isi traiesc
toata viata izolati nu vor ajunge niciodata in rai?
Fane Babanu e cel mai tare roman dintre toti cati au existat.
cred ca el este modelul lui Becali numai ca Fane este mult
superior..
a omorat pe cine a vrut el, a f…sedus cate femei i-a permis
timpul liber si ca sa nu se rascoale cumva fraierii din cauza
ca le cerea biruri prea mari a construit niste manastiri.
bine ca mi-ai spus adevaratul motiv pentru care a ajuns sfant.
eu credeam ca e datorita faptului ca a ajutat mult la sporirea
numarului de crestini :))
na, ca ar trebui sa stiu mai multa filosofie, dar nu stiu:)
cert e ca am citit pe aici ca…Dumnezeu ne-a creat un drum in
linii mari. si ne lasa pe noi sa ne alegem traseul
particular.intamplarile marunte.ceva de genul, El ti-a
predestinat ca ai sa fii acolo, facand aia, ma refer la
momentele esentiale ale vietii, dar nu tot el ti-a ales si
tricoul, si blugii si sosetele.alea sunt placerea ta.
adica, e si putin amuzant sa crezi in asa ceva, dar e si…cum
sa spun…moderat.Exista, peste tot, in toate, dar nu te
controleza tot timpul.tu ce zici?;;)ti-a placea sa fie asa?
dupa cum spuneam, eu cred in existenta lui Dumnezeu 🙂 dar
cred si in libertatea de a-mi alege drumul prin viata si de
a-mi asuma intreaga responsabilitate pentru deciziile pe care
le iau.
insa uneori am parte de astfel de momente, momentele astea
perfecte de care scriam aici, pe care atunci cand le traiesc am
senzatia, asa cum am si scris, ca intreg universul a complotat
pentru a ma face sa fiu in acel moment, in acel loc. e greu sa
descriu in cuvinte…si este foarte posibil ca aceasta impresie
de interventie a divinitatii sa-mi fie amplificata de tensiunea
uriasa a momentelor respective si de linistea si…implinirea
pe care le simt dupa ce am trecut de ele 🙂
eu cred in continuare ca sunt singurul responsabil de
deciziile mele. nu exista nimeni care sa ma influenteze din
exterior…poate cel mult sa o faca prin anumite semne. altfel
ce rost ar mai avea judecata de apoi, daca ar fi sa existe una? 🙂