azi cred ca am fost putin emo. ok, putin mai mult. si in calitatea mea de emo
cu drepturi temporare am simtit o nevoie teribila de a-mi face rau. asa ca l-am
ascultat pe Cristian Tudor Popescu comentand tenis.
pana azi eram un admirator al lui. daca mi-ai cere sa-ti fac o lista a
jurnalistilor din tara pe care ii admir, el ar fi primul si singurul.
am un mare respect si pentru povestirile S.F. pe care le-a scris. am citit
cateva si mi-au placut mult, sunt foarte interesante si au idei originale.
insa sa-l asculti pe Cristian Tudor Popescu comentand tenis e ca si cum ai
asculta un discurs de-al lui Iliescu….ba nu. e ca si cum ai asculta un discurs
de-al lui Ceausescu. asta in anumite momente. in altele e ca si cum l-ai asculte
pe Eminescu comentand fotbal.
tenisul e un sport in care doi insi trimit o minge de la unul la altul pana
unul dintre ei se plictiseste sa alerge dupa ea si o da dracu’. sa te apuci sa
analizezi expresia fetelor, ceea ce exprima aceasta expresie si ce implicatie
are ea in desfasurarea meciului e ca si cum ai tine o prelegere despre
simbolistica muzicii lui Gutza sau sa scrii un eseu despre stilistica si
elementele absconse ale cartii pe care o va scoate Laura Andresan.
literatura si sportul n-au nicio legatura. literatura are o baza concreta, o
idee, e o chestie psihica, sportul este o chestie fizica. nu poti sa le combini.
nu ai cum.
sportul este pur fizic. sa introduci elemente stilistice intr-un comentariu
sportiv e absurd. cum ar fi ca un meci de fotbal sa inceapa cu o descriere
bacoviana a ierbii, a ploii care cade din cer….dupa care sa continue cu o
analiza a lui Catalin Botezatu referitoare la outfit-urile jucatorilor si
antrenorilor? iar din cand in cand sa i se predea legatura Marianei Nicolesco
aflata la marginea terenului care va comenta live vocalizele jucatorilor cantate
in momentul in care sunt accidentati in timp ce loviturile libere sa fie
comentate de un psiholog care va analiza trairile de moment ale fiecarui jucator?
sportul e o chestie la care te uiti atunci cand vrei sa fii prost. sau cel
putin asa sunt eu. am momente in care ma satur de gandurile mele si simt nevoia
sa vad niste dobitoci musculosi care alearga ca nebunii sa dea intr-o minge.
…si vine asta si-mi baga analize psihologice si figuri de stil in comentariu.
nene, daca vroiam asa ceva citeam o carte!
ce-ar fi sa lasam sportului ce-i al sportului si literaturii ce-i al literaturii?
P.S.: melodia e geniala. n-am mai ascultat-o de cativa ani, am dat de ea acum
din greseala. a venit exact la timpul porivit, reusind sa ma faca sa renunt la
Cristian Tudor Popescu si la latura mea emo. :))
mda, asta este cu romanul care crede ca daca este foarte bun
intr-un anumit domeniu, poate fi la fel de bun si in altul 🙂
… de ce nu ne oprim oare, la particica aceea pe care o
stapinim bine, de ce nu ne concentram numai asupra ei si sa
incercam sa ne perfectionam …
:-q:-q:-q
ce melodie=))
The Killers – Romeo and Juliet
Intamplator am vazut si eu o parte din meciul de tenis
comentat de Domnul C.T.P. Intr-o prima instanta am gasit ca
este destul de amuzant, credeam ca e pus pe glume insa de la o
bucata a inceput sa exagereze asa ca am dat televizorul pe
mute…nu am rezistat prea mult. Intr-adevar sportul si
literatura nu ar trebui sa aiba nici o legatura, cu toate
astea nu ar strica sa mai puna si dansii mana pe o carte
pentru ca multi nu prea "stie" sa dea declaratii mass-mediei.
Nu stiu cum se face insa starea ta emo descreteste cu succes
fruntile cititorilor, ce sa-ti uram noi acum?
Rosalie, mie imi place melodia. exprima destul de bine si
foarte amuzant caracterul balcanic al romanului. 🙂
ma gandeam azi ca totusi un experiment de genul asta in care
sunt adusi oameni oarecum din afara pentru a comenta un sport
nu este intotdeauna un lucru rau.
am un singur exemplu dar unul bun de tot. in ultimii 4-5 ani eu
m-am uitat la Turul Frantei la ciclism in proportie de 99%
datorita comentariului. este un comentariu genial care in peste
trei sferturi din timp nu are nicio legatura cu sportul, cu
ciclismul.
Radu Banciu si Radu Naum au reusit sa ma faca sa stau aproape
zilnic, timp de 3 saptamani sa ii ascult in conditiile in care
nu ma interesa absolut deloc ciclismul. tocmai pentru ca nici
comentariul lor nu este unul profesionist, nu are mare legatura
cu ciclismul si pe alocuri este foarte amuzant.
revenind la Cristian Tudor Popescu, poate ca are nevoie de un
timp sa se acomodeze. stiu ca este un mare pasionat de tenis,
asa poate ca se explica si motivul pentru care a fost invitat
sa comenteze… poate in timp va intelege ca un comentariu tv
al unui meci nu are mare legatura cu scrierea unei carti.
Ionut, faptul ca starea mea de tristete sau de deprimare este
si ea amuzanta cred ca are legatura cu felul meu de a vedea
viata in momentul asta. intotdeauna am fost un rebel. uneori un
rebel fara cauza dar un rebel.
in ultimul timp am ajuns la concluzia ca omul este o fiinta
care tinde catre tristete si deprimare. desigur ca putem fi si
fericiti insa aceasta fericire inevitabil se va retrage in
tristete. ajungand la concluzia asta (fie ea adevarata sau
falsa, sincer nu ma intereseaza) a intrat in actiune rebelul
din mine.
acest rebel a inceput sa lupte asa cum poate contra
inevitabilului, adica impotriva tristetii si deprimarii.
de aceea sunt atat de inversunat impotriva lui Cioran si a lui
Liiceanu. primul cel putin este genial, este o mare minte a
umanitatii. problema este ca anumite minti necoapte inca, pot
ajunge sa simta ceea ce scriu ei, sa fie atrase de stilul lor,
de felul lor sumbru de a vedea existenta umana, sa faca din
scrierile lor carti de capatai ale existentei lor.
acest lucru ii va trage in jos spre o stare care nu le va face
decat rau.
viata asta e prea scurta si prea frumoasa ca sa te complaci in
tristete. o ai ca sa incerci sa te gasesti pe tine si implicit
fericirea.
asta este motivul pentru care articolele mele din ultimul timp
sunt in general vesele. incerc sa lupt contra pesimismului si a
tristetii asa cum pot: incercand sa fac pe cei care citesc (si
poate in primul rand pe mine) sa zambeasca oricat de tristi ar
fi. 🙂
Aceasta alternativa a ta de lupta contra pesimismului si
tristetii are succes. Trebuie sa-ti acord intru-totul dreptate
in ceea ce priveste cele mentionate mai sus insa ma intreb
daca va functiona mereu aceasta metoda de anulare a deprimarii
sau tristetii…Poate e o conceptie gresita insa am auzit
adesea ca adevarata fericire umana este in stransa legatura cu
Divinitatea, ca sa nu spun conditionata, ce parere ai despre
asta ?
categoric nu va functiona mereu aceasta metoda. ceea ce scriu
te va face sa zambesti putin dupa care te vei intoarce la
problemele tale. insa si acest zambet, acest moment in care
uiti de ce te doare este o mica victorie. 🙂
sunt de acord ca o legatura stransa cu Divinitatea este o cale
spre fericirea umana insa dupa parerea mea nu este singura.
iar aceasta cale nu este foarte sigura, exista intotdeauna
posibilitatea de a te rataci pe drumul tau spre Dumnezeu. tot
evul mediu cu Inchizitia si cu cei care se autoflagelau este un
exemplu in acest sens.
de asemenea cred ca aceasta legatura cu Divinitatea trebuie sa
ti-o creezi tu. nu o vei gasi la biserica, nu ti-o va putea
spune nimeni. trebuie tu sa-l cauti pe Dumnezeu sincer si
de-abia atunci aceste lucruri te vor putea ajuta sa-l gasesti.
personal cred ca poti gasi fericirea umana in invataturile lui
Isus. cred ca el a fost primul hipiot al omenirii si mai cred
ca filozofia hippie (si ma refer aici strict la filozofie si la
ceea ce s-a dorit a fi initial, nu la in ceea ce a degenerat,
cu droguri, orgii, etc.) in care toti oamenii sunt frati unii
cu altii si de aceea trebuie sa se iubeasca indiferent de sex,
rasa, etc. este singura cale spre o fericire umana colectiva.
mai cred si ca omul este o fiinta prea inapoiata pentru a putea
ajunge vreodata la acest nivel.
ca sa iti raspund pe scurt: da, cred ca poti ajunge la fericire
cautand sa te apropii cat mai mult de Dumnezeu. este o cale
extrem de dificila dar poti reusi. eu am reusit intr-o oarecare
masura. ti-as spune cum dar este o poveste mult prea lunga si
oricum nu cred ca poate fi adaptata de la un om la altul.
insa mai cred ca exista si alte cai. iar curentul hippie este
una dintre ele.
desigur ca credinta si filozofia hippie nu se exclud neaparat. 🙂
ca un rezumat al acestei filozofii, pun aici versurile melodiei
"Imagine" a lui John Lennon
Imagine there’s no Heaven
It’s easy if you try
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people
Living for today
Imagine there’s no countries
It isn’t hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
Imagine all the people
Living life in peace
You may say that I’m a dreamer
But I’m not the only one
I hope someday you’ll join us
And the world will be as one
Imagine no possessions
I wonder if you can
No need for greed or hunger
A brotherhood of man
Imagine all the people
Sharing all the world
You may say that I’m a dreamer
But I’m not the only one
I hope someday you’ll join us
And the world will live as one