Spre mare

   viata asta este mult prea interesanta ca sa nu o iubesti.
   azi tocmai ma gandeam ca am inceput sa am o viata banala in care nu mi se mai
intampla nimic deosebit si ca eu m-am schimbat, nemaiplecand de mult timp
aiurea, doar din placerea de a pleca.
   am lucrat de la 15.30 la 1 noaptea. si am muncit chiar tot timpul pentru ca a
fost o zi foarte aglomerata.
   la 1.10 am iesit, m-am uitat la telefon si am vazut mesajul lui Radu care imi
spunea ca greu mai poate sa dea lumea de mine. ceea ce e partial adevarat pentru
ca el e plecat la mare si cand e la mare isi tine telefonul deschis jumatate de
ora pe zi…care jumatate de ora nu corespunde niciodata cu timpul meu liber.
   stiam ca e in discoteca si m-am gandit ca n-are rost sa-l sun. pot sa jur ca
in 99 din 100 de cazuri nu mi-ar fi raspuns, si aici apare uimirea mea in fata
ciudateniei cailor vietii (exprimare aleasa cu grija pentru a-i include si pe
cei care nu cred in Dumnezeu ;)) ), pentru ca mi-a raspuns. mi-a spus ca vremea
este frumoasa acolo, ca apa este calda…si in timpul asta in mintea mea crestea
un gand care nici nu existase cu cateva clipe inainte:
   "-ce-ar fi sa plec si eu la mare?"
…tocmai cand ma gandeam ca m-am maturizat prea mult si ca nu mai pot fi la fel
de spontan ca in alte vremuri mi-am demonstrat ca pot fi mai spontan ca niciodata.
   asta pentru ca marti si miercuri am zile libere iar joi intru la 10 seara
pentru ca sunt de noapte.
   Radu vroia sa plece spre casa miercuri cu prietenii lui insa mai sta o zi si
ne intoarcem joi impreuna.
   singurul risc la care ma expun este acela ca o sa fiu varza joi noapte la
servici dar zau ca pentru doua zile la mare merita facut sacrificiul asta.
   prin urmare maine dimineata la 6.25 voi pleca spre mare. mi-ar fi parut rau
sa las sa treaca un an fara sa revad marea, intotdeauna m-a fascinat si o parte
din mine intotdeauna va fi acolo la fel cum simt de multe ori in mine o parte
din ea.
   cred ca relatia mea cu marea este cea mai frumoasa poveste de dragoste pe
care am trait-o sau o voi trai vreodata.
   prin urmare prieteni, o sa ma gandesc la voi cand voi bea o cafea pe o terasa
la mare. 🙂