Am incercat sa pastrez pe blogul asta o atitudine optimista. Chiar cred in ea, ma reprezinta, si incerc sa-i conving pe toti ca singura cale ce merita urmata este cea a rasului si a iubirii.
Sunt insa situatii cum e cea de fata in care ceea ce am scris ma ajuta si pe mine. Mai recitesc un articol si sunt chestii care reusesc sa ma faca sa zambesc…si in cazul meu un zambet este suficient sa ma faca sa ma simt mai bine.
Am stat ceva timp sa ma gandesc daca e bine sau nu sa scriu articolul asta. Pana la urma o fac pentru ca scrisul ca si terapie m-a ajutat enorm de-a lungul vietii si in astfel de situatii sa scriu ceea ce simt este ca si cum as urla in pustiu…din pacate insa nu am un astfel de loc in mijlocul orasului asa ca ma folosesc de ce pot.
Nu poti sa intelegi cu adevarat anumite chestii decat daca treci prin ele. In 2 ani de zile am pierdut 3 oameni apropiati din cauza cancerului. Pana acum 2 ani boala asta era doar o statistica. Desi i se intampla intregii lumi mie nu mi se intamplase asa ca o consideram doar o boala ca atatea altele. Vorba unui amic: “tot omul trebuie sa moara de ceva”. Acum imi dau seama ca nu este asa pentru ca diavolul daca ar exista nu ar putea concepe ceva atat de malefic.
Cred ca boala asta m-a ajutat si mai mult sa ma bucur de ce am, de fiecare secunda pe care o traiesc, de fiecare moment pe care il petrec singur sau alaturi de cei la care tin. Cand moartea a incetat sa mai fie o statistica si am simtit-o langa mine, luandu-i in fiecare zi cate putin pe cei dragi mie, am inceput sa ma agat de viata mai mult ca niciodata.
Spun inca o data ceea ce am spus de atatea ori. Noi, ca specie, ca indivizi, trebuie sa invatam sa ne bucuram de viata. Sa traim fiecare secunda, sa o simtim, sa ne bucuram de ea. Daca o sa constientizam ca fiecare dintre noi s-a imbolnavit de moarte atunci cand s-a nascut o sa intelegem ca orice grija, orice problema, orice ura, totul devine prea mic, prea putin important ca sa ne mai impiedice sa ne bucuram de viata pe care am primit-o.
http://youtu.be/aIFY9h8DImg
Constientizarea mortii este evolutie spirituala..Toti ne gandim la ea..o avem in minte, zi de zi..si mai ales atunci cand auzim, citim despre ea, sau si mai rau ne rapeste oameni dragi de langa noi…Nu vrem sa stim de ea…vrem sa o ignoram…dar ea e prezenta mereu..orice am face…Hai ca subiectul e lugubru…:_) nu vreau sa ma deprim…eu anul trecut am sfidat-o …prin nasterea unui ingeras..:_)
Eu ma gandesc asa… Viata…apoi urmeaza Moartea…dar daca ar fi invers…? Cred ca aberez nitel..e de la oboseala..:_)…si azi e prima zi de scoala dupa vacanta…huh…e musai sa-mi dau un refresh cu o cafea tare ..:_)
no one lives forever….
Char daca nu are funda, viata este un mare DAR, o primim si … suntem datori sa ne bucuram de ea! Daca nu ne bucuram si nu o iubim …
Bucuria este semnul că viaţa a reuşit – Henri Bergs
„Am înţeles că dacă iubeşti viaţa…Şi viaţa te va iubi pe tine.”
/Arthur Rubenstein/
P.S. – din bucuria ta am inteles ca ,,viata a reusit” – nu pot fi mai fericita, chiar daca mai am inca lacrimi pe obraz …