O persoană deșteaptă a zis că, în existența noastră, putem urca pe o spirală (nu mă deranja gândul unei scări pe care am și visat-o) fără să avem și, cum se zice, coborâșuri zise necazuri. Foarte mulți ani am avut în minte că după o perioadă bună trebuie să urmeze ceva nașpa. Ghici ce? Așa se întâmpla. Nu ar fi putut nimeni să-mi spună că poate fi și altfel din moment ce eu trăiam bunele după care urmau relele. De crezul ăsta am scăpat gândind la Dumnezeul din oameni și Putearea dată lor, adică și mie, folosindu-mă de noțiunea de ecou și mulțumind și bucurându-mă tot timpul de ce, cum, unde sunt… etc. și ce am, de toate câte mi se întâmplă și care îmi umplu inima de fericire pentru care mulțumesc continuu. Așa încât ar fi trebuit să scriu acum despre ceva, pentru care iar mulțumesc continuu Lui Dumnezeu, ceva ce își va găsi locul aici la timpul potrivit.
În urma convingerilor mele, uneori rostite cu voce tare, și acum a articolelor mele, nu că nu mă așteptam, mi se reproșează (și poate că nu sunt suficient de clară, nu zic nu)… ,,n-ai zis că dacă zic așa…?”.
De zis poți spune mult și orice. Se întâmplă ce zici? Și da și nu. Am zis că inima emite un câmp de cinci mii de ori mai mare decât al creierului. Dacă fiecare celulă emite o vibrație (val) de o anumită înălțime și frecvență, sigur ce va aduce inima foarte rar se va potrivi cu ce va aduce creierul, chiar și numai în intensitate daca este diferența. Cum nu sunt chiar pe lângă ,,potecă”, în cazul în care nu-ți place tot ce vezi în oglindă și x, y au mult mai mari realizări, gândește de câte ori, și cât timp, mama, bunicii, apropiații ar trebui să-ți spună reversul, a ce crezi tu, ca să-i crezi? Îți spun eu: ani și tot nu ar reuși să-ți schimbe crezul. De ce? Pentru că ce auzi și zici au mult mai puține șanse să se materializeze decât ce simți. De la gât la picioare corpul emite mai mult și mai intens decât de la gât în sus. Foarte adevărat că acțiunea are un cuvânt greu de spus dar e posibil ca să muncești (și fizic și cu gândul tău) cum crezi că e mai bine și util și totuși rezultatele să nu fie corespunzătoare, dacă simți că nu-i destul ce faci (aici iar profesionalismul, nemulțumirea de sine – obiectiv lăudat, ne dau în cap). Se zice că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. O cauză ar fi tocmai gândul care face lista de cumpărături și simțirea care-ți spune că sunt lipsuri și cheltuieli multe (atunci sigur nu găsești tot ce-ți dorești) altă cauză (nu prea amintită) ar fi simțirea a ce te va bucura pentru că simți că meriți și atunci vei găsi mai multe decât cuprinde lista.
Și pentru că îl mai ascult și pe el câteodată, neuronul meu cel vesel (expresie preluată de la băiatul meu) îmi aduce în față idea că cei care vor să facă rău (să nu zic distrugă) sunt, între altele, frustrați. Indiferent cât de sus au urcat pe scară ierarhică, indiferent de câte relații și bunuri materiale au obținut, golul resimțit fără să-și dea seama, de ceea ce nu este material, tind să și-l umple prin activități care să facă rău. Dacă au de toate din punct de vedere material și social, dar nu realizează că au și inimă pe care ori nu știu să o folosească ori au amintirea a ce nu au obținut, de inimă sau animalic, proiectează pe cel care trebuie să sefere, ce să vezi, ,,lasă să moară și capra vecinului”, să nu aibă pe parte financiară, profesională, personală, și ce atâtea rude? Cum planifică și fac rău? Șicane, piedici, minciuni spuse persoanelor influente, falsă bunăvoință și falsă intenție de protecție arătate și spuse apropiaților persoanei care ,,trebuie” să nu aibă… sau să-mi ,,zâmbească” strânsă cu ușa de greutăți. Diferența dintre ce zice că face (bunăvoință, protecție, informații, etc.) și ce simte (vreau să nu aibă, vreau să sufere, etc.) este clară: se va întâmpla că va vrea…, și iar va vrea… Cred că există și promisiunea unor beneficii către cei care dau informații. Beneficii care vor fi doar vorbe și se va manifesta simțirea, adică intenția, adică nu vor exista.
Obsedații trăiesc cam pe același tipar. Din ce simt, vor simții și mai mult. Din ce așteaptă vor aștepta și mai mult și din ce vor, vor dori și mai mult. Ce ecou îți răspune ,,ia de aici, îți dau eu” când simți (strigi) în vale ,,aștept să vină”, ,,vreau să o distrug”, ,,vreau dreptate”, etc.? Cei obsedați nu vor intra niciodată în posesia obiectului dorit, unii înebunesc, unii au mari necazuri în alte domenii. Și unii și alții emit vibrațiile lipsei și a dorinței. Ecoul îți va aduce evenimente care să te facă să retrăiești mai mult lipsa și mai mult dorința.
Cred că și sunt aproape sigură că multe relații au de suferit din cauza acestor așteptări sau presupuneri… cam tot aia este. Nu voiam să scriu acum, dar se leagă de subiectul cu ,,ai zis că…”. Am ascultat un documentar în care era vorba de firme care, prin America, împodobeau casele pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Se pare că contractele sau ce semnează ei nu sunt citite sau nu erau citite in totalitate. Beneficiarii au presupus sau s-au așteptat ca firma care a pus podoabele pe casă să le și ia după sărbători. Ghici ce? Nu le-au luat unele firme pentu că așa era la ele în hârtii.
Cam în afara subiectului dar a venit la rând la neuronul meu cel vesel: diferența dintre cum gândesc femeile și cum gândesc bărbații. Această diferență face ca așteptările sau presupunerile să fie și mai dificil de gestionat. În mare se spune așa: femeile au ca stimuli (în general) în jur de douăzeci la sută văzul iar restul celelalte simțuri, bărbații au fix invers (optzeci la sută văzul). Și de aici ,,bâlciul”. El este focusat optzeci la sută pe ce vede când conduce mașina, găsește scurtăturile, vine repede acasă. Auzise dimineață să ia pâine? A uitat. A presupus că nu mai este? Nu este treaba lui, se uita la drum. Femeia conduce, unele prost dar nu e treaba mea, și știe că trebuie să ia rufele de pe sârmă, că nu este pâine, mâncare și șters praful, poate vorbi și cu prietena la telefon dar și-a aranjat seara, știe ce are de făcut. Ea presupune ca și el să știe ce mai trebuie făcut prin casă sau pe la bănci, instituții, etc. Exemplul ăsta mi-a trecut repede prin cap și mi s-a părut simplu chiar dacă nu acoperă situațiile actuale dar… așa cum presupui că de ziua ta să-ți aducă flori și el uită, te alegi cu presupunerea sau cu așteptarea pentru că el a fost atent la drum și trecerea de pietoni. Dacă duce gunoiul, că îi zici tu, să nu te aștepți să ia și sticla goală de ulei de lângă recipientul cu gunoi, pentru că… nu i-ai spus.
Și revenind la ,,ai zis că…”, se zic multe și dacă rămâne la stadiul de zis ar fi bine dar de aici deduci, presupui că simțirile lui sunt altele, că ale ei sunt altele, pentru că așteptările au fost altele. Când eram prin școală am auzit pentru prima oară la televizor o tipă care spunea că pentru a merge o relație trebuie ca fiecare să aibă o ocupație, un animăluț, ceva care să fie iubit înaintea partenerului. Nu prea am înțeles eu atunci și nu știu dacă sunt de acord dar că trebuie înțeles ,,spațiul” în care trăiește celălalt cu trăiri cu tot, mi se pare de învățat. Nu împușcați emisarul: nivelul de cultură și civilizație au un cuvânt greu de spus dar… se pare așa se nasc frustrările, tristețile, etc. etc.
Azi m-a lovit o altă zicere ce se vrea repetată ca să se împlinească: ,,am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce vreau și…”. Poți să zici asta la nesfârșit dacă te uiți și simți ce nu ai. Ecoul îți va aduce evenimente în care să retrăiești ce ai văzut și simțit, adică lipsa. Treaba cu subconștientul (că se imprimă în el) nu ține, nu cred că există, nu am crezut niciodată și am citit două experiențe care spun că nu există. S-au luat doi cobai, un șoricel și o salamandră. Li s-a tăiat bucăți din creier puțin câte puțin, de fiecare dată se urmărea traseul pe care trebuia să-l facă animalul ,,inconștient” adică la mâncare sau/și unde fusese învățat. Rezultatul? De fiecare dată animalul s-a dus la mâncare și unde fusese învățat indiferent de unde i se luase din creier.
Din șirul coincidențelor, două invitații la masa de la o fostă colegă și o actuală (la vremea aceea), complet neașteptate, nefiind nici amice apropiate nemaivorbind de prietene, una exprimându-și foarte serios încrederea în mine, nu că nu o meritam, dar de ce? Ulterior cealaltă foarte săritoare își întindea ajutorul și către unul din puii mei…
Până data viitoare: Lumină în suflet!
