Din tot ce poate lua forma unei emisii care să producă vibrații dintre cele mai înalte (poate cea mai înaltă) Iubirea necondiționată mi se pare singura. Este singura trăire ce emite vibrații care (rezonând cu altele) face ca structurarea Universului să aducă evenimente, situații, sănătate, etc, care te vor face să retrăiești cele mai înalte trăiri: bucurie, fericire, pace în suflet, recunoștință, entuziasm și iar Iubire necondiționată. Cum îi zice numele, este acea trăire în care te bucuri (fără să vrei) că o poți simți fără să ai așteptări (poți spera ceva dar să nu-ți împuțineze intensitatea iubirii). Lazarev spunea că în situații neplăcute și care nu se mai termină, este foarte bun un animal de casă. În zilele noastre, când la tot pasul sunt informații, sarcini de îndeplinit, greutăți de depășit, etc. omul modern uită (în cel mai fericit caz) sau nu are (caz nefericit) idee de cum și de ce să se gândească și la el. Când ajungi în casa în care este un animal, înlături pentru o vreme toate preocupările bucurându-te de bucuria lui când te vede. Se nasc niște sentimente pentru care nu ai cum să aștepți ceva la schimb. Nu poți să te joci cu un câine, să-i spui că-l iubești și să aștepți să-ți spună și el că te iubește. El doar ți-o poate arăta, în felul lui, dar preocuparea pentru el (nu din grijă, ci din binele pe care vrei să i-l faci), iubirea pe care i-o porți, produc alte evenimente în viața ta pentru care să trăiești mai mult și mai intens aceste trăiri. Cred că oamenii pentru care nu există decât ce se vede au cea mai mare nevoie de un astfel de animăluț și poate o activitate care să implice trăirile că pot ajuta, pot dărui, pot bucura și uneori pot și iubi fără așteptări.
Când faci tot ce poți mai bine și vine persoana cu ,,galoane” care face ca ,,picătura chinezească”, să fie depășită și să ți se pară blândă chiar, ieși în curte și zici ,,Doamne Tu îmi spui acum unde am greșit!”. Și răspunsul nu se lasă așteptat! În trei săptămâni vine persoana și-ți spune că i s-au înmulțit gradele, va fi avansată și va fi înlocuită. Bucuriile și gândurile bune emise anterior, mi-au adus o persoană, competentă și profesionistă, care îmi este și acum după mulți ani la fel de dragă. Au fost multe cazurile în care dacă m-a supărat nu mi s-a diminuat ce simțeam pentru ea. Asta cred că se poate numi un sentiment emis necondiționat pentru care nu ai așteptări. Nu voi vorbi aici de familie care ar trebui să însemne Iubirea necondiționată, uneori și foarte apropiați fără a fi rude. Nu însă și atunci când se transformă în camere de luat vederi numind grijă ce de fapt este supraveghere… (la sugestia celui rămas ,,nezâmbit”).
Aceste trăiri înalte îți pot fi trimise, le consideri trimise deși ele vin în urma unor emisii ale tale anterioare, ca răspunsuri la rugi, sau ca intuiție când nu te aștepți, forme gând care te bucură iar și iar pentru că a fost trimisă întîi cauza (înfățișată sub forme diferite de la lucruri la ființe). Când primești așa trăiri te bucuri, și bucuriile se înmulțesc mult mai rapid decât altădată ducând la adevărate surprize pe care ți le faci și de care nu știai că ești capabil. Asemena trăiri te fac să uiți că ce ai înghițit ulterior a fost un ,,cub întreg de gheață” (ca în minunatele desene cu Tom și Jerry unde Jerry înghițise cubul și nu se mai vedea din el decât capul, cubul și ceva mic mișcător ca mâini și picioare) și începi prin a-ți asculta intuiția care îți spune că nu-i chiar întreg cubul. Oare cum ar arăta Jerry, ce burtică modelată ar avea?
S-au făcut experimente (sunt pe net), eu am citit unul, care măsoară și analizează răspunsul corpului uman la diferiți stimuli. S-au conectat câțiva atleți la aparate care monitorizau parametrii organelor interne, sânge, etc., și li s-a cerut fiecăruia să rememoreze cursa câștigată de la start la final. La sfârșitul timpului, s-a constatat că parametrii măsurați erau comparabili cu cei măsurați după realizarea cursei efective. De aici constatarea că creierul nu face diferența între realitate și imaginație. Această constatare combinată cu aceea că energia devine materie doar când este observată (experimentul fantei duble) ne face pe noi, oamenii, niște creatori adică putem avea puterea de a ordona niște atomi cu structurile lor cu această imaginație. Și pentru că până la ,,ce se vede” este cale mai lungă, pot pentru început să-mi imaginez o rază de lumină pornită din soare eu îi zic de la Dumnezeu și îl rog să umple cu ea pe x sau y (persoane pe care le îndrăgim, care au nevoie de sănătate, claritate, putere, etc.). și îmi imaginez cum persoanele sunt umplute cu această Lumină de la rază. Această rază imaginată de noi care are puterea de a reașeza ce este dezordonat în celule și structuri, pentru că are vibrație foarte înaltă, este numită Iubire necondiționată. Starea obținută ar putea rămâne ordonată dacă nu s-ar destabiliza pentru că în continuare se emit aceleași emisii (crezuri și mod de gândire) care au generat dezordinea. Când iubești necondiționat mai ales, indiferent că este om, animal sau plantă, și trimiți această rază persoanei receptoare, aceasta poate simți energie și stare de bine neputând să-și explice de unde vin acestea dacă nu a fost atenționată de ce va primi. Sunt multe terapii la ora actuală care au la bază aceste rezultate ale experimentelor din ultimul secol începute.
După ce am scris de Iubire necondiționată aproape că nu mai îmi vine să scriu și despre ,,coincidențe”. Doi colegi, unul de altul la distanță de patruzeci de ani, mă sună pe același subiect. Primul, cu care în patruzeci de ani am vorbit și ne-am văzut de două ori, îmi povestește de două personae care nu mai sunt printre noi. Pe una o văzusem o data, de cealaltă doar auzisem de ea (era fratele celui care sunase). Dumnezeu să-i aibă în grijă dar nu ăsta era motivul pentru care mă sunase. Era foarte ,,important” să-mi spună să ne sunăm cunoștințele, prietenii, rudele că nu se știe cât timp mai sunt printre noi. Aproape l-am crezut dar intuiția mea îmi spunea altceva. Mă sună relativ repede colegul (de la vremea de după patruzeci de ani), tot cel care ,,știa” când să mă întrebe dacă sunt bine și ,,știa” de câte ori plecam din localitate, cu același subiect dar altfel îmbrăcat. El își propusese, îmi spunea mie, ca în fiecare zi să-și sune, un număr de persoane rude și prieteni. Prieteni! De fapt era vorba de acel ,,cineva” pe care să-l sun, cel rămas ,,nezâmbit” ajuns mare, și de la care pleacă toate ,,coincidențele”.
Până data viitoare: Lumină în suflet!
