Dragii mei,
Eram un robotel programat, dupa regulile si legile care ,,trebuiau” facute si care trebuiau sa placa si sa convina. De fapt
dam impresia ca sunt robot pentru a putea visa la lumea mea, care stiam ca exista dar la care puteam numai sa visez.
Vise, care ca intr-un film SF nu aveau cum sa se realizeze niciodata (gindea robotelul).
Si cum se intimpla minuni, toate informatiile despre lumea din visele mele, toate imaginile si simturile acelei lumi,
toate mesajele palide care-mi spuneau ca pot, ca exista viata si e numai una, toate au facut ca sa se intimple … Ceva
vise s-au scurtcircuitat, scinteia a facut ca robotelul sa se conecteze la hardul sau si la energia Universului si …
– DA … ridica capsorul, acum EU vreau, isi spuse el trezindu-se la viata.
La momentul acela nu-i spuneam schimbare. Nu-i spuneam in nici un fel. Pe urma i-am spus: pina aici. De aici incolo
va fi altceva. Aveam impresia ca celulele puse in folosul gindirii erau folosite in procent de 0 si ceva %, la fel ca si celulele
care ar fi trebuit sa ajute inima si ca restul s-ar fi atrofiat daca nu faceam ceva in sensul asta.
– Voiam sa pot face ceva cu placere, de care sa ma bucur, si de la care sa am satisfactii.
– Voiam sa pot avea in jurul meu oameni cu fetele mai senine si pentru care viata sa aibe si un alt sens decit acela al unui
… va urma!
