Săptămâna asta am descoperit că filmele care de obicei rulau la televizor în preajma Crăciunului sunt date încă de pe acum. Asta înseamnă că voi avea un timp foarte lung în care să mă bucur zilnic de filmele mele romantice. Pe DIVA sunt multe filme frumoase dar acestea din pragul sărbătorilor îmi plac cel mai mult. Şi uite aşa în fiecare zi m-am abonat la un film. În timp ce imaginaţia era de mult în film mă gândeam că spiritul Crăciunului despre care este vorba în toate filmele, poate însemna chiar mai mult decăt sărbătoarea în sine. Cred că de multe ori acest Ajun este mai trăit. Ţin minte când părinţii mei nu aveau sâmbăta liberă, nu aveau zile libere de sărbători încercau să făcă atâtea în atât de puţin timp încât de sărbători erau mult obosiţi deşi voiau cu tot sufletul să fie în spiritul sărbătorii. Nu mai vorbesc de faptul că ultimele zile din săptămână este tot un Ajun al sfârşitului de săptămână. Mai îţi aminteşti cu câtă bucurie ne gândeam la vacanţe? Ce planuri ne făceam? Niciodată nu mi-a plăcut să fac planuri şi nici nu fac dar în timpul şcolii îmi treceau prin minte toate de făcut. Mă apuca dorul de lucru, de desenat, de citit…bineânţeles altceva decât recomandatele. Totuşi, să nu te gândeşti că planurile erau structurate nici macar pe zile, ce să vorbim de ore.
Aşteptam tot anul să vină tabăra visând la tabăra ce tocmai trecuse. Cu părinţii mergeam în concediu vara. Mergeam la munte sau la mare dar vara. Când auzeam pe cineva că pleacă în concediu în primăvară, până să mă gândesc dacă mi-ar plăcea sau nu, mă gândeam la faptul că va fi şi mai mult de aşteptat până la anu’ în vară. Oricum făceam socolteala, de oriunde ajungeam tot la vară. Zilele ultime din primăvară erau de multe ori mai frumoase. Erau mai frumoase pentru că venea vacanţa. Erau frumoase pentru că se apropia concediul părinţilor şi mergeam ori la munte ori la mare. Erau frumoase, erau cele mai frumoase pentru că venea căldura. De foarte puţină vreme iubesc la fel de mult şi alte zile ca pe cele de dinaintea verii.
Şi totuşi… concediul adevărat este în vară. Să fim serioşi, concediul adevărat este acela pe care îţi permiţi să-l iei când vrei şi să pleci unde vrei.
Aşteptăm un eveniment, ne gândim la cum va fi, ce vom face, fac scenarii, fac regii… este adevărat mai puţin ca altădată dar mă mai surprind. Începusem articolul cu filme. Este atât de frumos să poţi să te pui în pielea personajului, să fii în scena de final… (astea toate se termină frumos). Ăsta este tot un fel de Ajun… nu se numeşte aşa dar tot Ajun este, numai că te obişnuieşti atât de mult cu el încât în loc să faci ceva ca să vină sărbătoarea, cauţi filme. De curând am găsit un citat ce m-a făcut să mă gândesc la Ajun fără să fie vorba în el de vreun Crăciun sau de vreo sărbătoare… sau e?
„Nu sunt un bun îndrăgostit, altminteri aş fi cu tine acum. Aş fi lângă tine şi nu mi-aş folosi dorul ca pe o dovadă că mai am sentimente… Mi-e teamă să trăiesc altceva decât aşteptarea.“ – Leonard Cohen
Şi pentru că săptămâna asta a plecat sa-I cânte lui Dumnezeu acest bărbat nepermis de frumos şi cu voce Dumnezeiască, pentru că nu mă pot opri să-i ascult muzica, am pus şi pe aici… ceva din glasul său.
Ţarul muzicii!
Ţarul muzicii!
Ţarul muzicii!
Numai bine!
