Am avut zile minunate!
Zilele de sarbatori cand toti suntem in pregatiri, petreceri sau pur si simplu ne permitem sa facem ce vrem. Zilele mele au fost de doua ori mai minunate pentru ca langa mine au fost inca doua motive in plus la celelalte doua milioane, baietii mei.
Astazi, insa, am incercat un fel de oboseala a gandurilor … a simturilor … da, mai bine zis, a simturilor. Apatie? Parca am mai auzit de ea. Nu cred ca vreau sa stiu. Si nu era de ajuns … primele care au dat navala au fost intrebarile. Ce am avut? De ce m-am simtit asa? De cand se intampla? ???… Am citit undeva ca nu-i asa de rea lenea. Da, dar lenea de la ,,facutul treburilor” este mai banala si mai usor de suportat, lenea asta nu-i tocmai buna pentru ca inima nu mai topaie asa cum s-a invatat in ultima vreme. Nu-i a buna!
Primul raspuns care a venit a fost referitor la mancare. Este unul destul de adevarat. Eu, invatata cu salata cel putin o data pe zi, hrana vie, hrana cu enzime si nutrienti valorosi si suplimentele mele … eu, zilele astea mi-am facut de cap! Am mancat cam tot ce are pe masa romanul de sarbatori. Acum vitaminele mele, mai ales vitamina C, sunt pe cale de disparitie si asta pentru ca acidifierea organismului, datorata mancarii gatite, omoara enzime, vitamine, minerale si tot ce mai gaseste prin cale. Cea mai banala si cunoscuta vitamina, vitamina C, s-a dovedit a fi mai mult decat eficace in combaterea acestei stari de fiecare data … trebuie sa iau masuri, imediat! Echilibrul acizi-baze este atat de important pe cat de ascuns este tinut. Uite, la asta nu m-am gandit pana acum: nu este cunoscut sau se teme cineva de el? Cred ca amandoua dar acum voiam sa vorbesc de partea a doua a raspunsului sau un alt raspuns la intrebarile mele legate de ,,oboseala” simturilor.
Da, raspunsul este legat le Lege. Legea Atractiei. Am vazut un clip in seara asta in care cineva mi-a amintit ca m-am nascut cu niste posibilitati, insusiri, talente cu care … Da, cu care … ce am facut in ultimul timp? Dumnezeu m-a inzestrat cu multe si sigur nu le stiu pe toate de care sunt in stare. Eu ce fac cu astea? Mi-a luat ceva timp pana sa aflu ca menirea noastra pe pamant este aceea de a ne dezvolta. Dezvoltarea asta nu are legatura numai cu tine, nu te poti dezvolta, evolua fara sa dai si altora din surplusul cunostintelor tale. Vei da pentru ca va fi prea mult pentru tine. Fiecare zi in care iti place ce faci devine o vacanta, vei trai bucurii zilnic. Bine, am mai aflat dar am trecut si prin mine aceste experimente. Adica am cautat sa aflu ce mi-ar placea mie sa fac cel mai mult, astfel incat sa nu se numeasca munca. Am gasit … dupa cativa ani. Am gasit ca vreau sa invat oamenii cum am scapat eu de frici, temeri si rusini. Asta m-ar face sa nu consider ca as muncii. Atunci cand vorbesc despre asa ceva, cand sadesc speranta in inimile celor care ma sculta, traiesc bucurie, dau bucurie. Da, atunci cand am hotarat sa spun oamenilor cum sa se pretuiasca, de ce sa se pretuiasca, cum sa scape de temeri si de ce sa scape de temeri … si mai ales cum am ajuns eu la toate astea, atunci am trait un sentiment de bucurie care nu avea nimic de aface cu sentimentul avutului material. Acea bucurie a oamenilor se intoarce la mine pentru ca eu o emit, rezoneaza cu a oamenilor si se intoarce multiplicata. Aceste bucurii au venit in ultimul timp la mine mai mult decat nesperate si negandite. Nu as fi putu sa-mi planuiesc bucuriile care mi-au venit numai in ultimul an, asta-i sigur. Revenind la titlu, avem in maini talentele, posibilitatile cu care am venit pe lume. Unii dintre noi ne vedem mainile foarte pline dupa ce am aflat de ce suntem in stare … ce facem cu ce avem? Mai bine zis pauza, in care nu am facut ce mi-am propus, mi-a adus … aceasta stare ,,minunata”!
Crede ca aceasta lege functioneaza. Am terminat articolul a doua zi dupa ce l-am inceput. In acest timp m-am indopat cu vitamina C (eu o iau de la CaliVita), azi am mancat salata mai multa dar cel mai important a fost gandul la acest articol. Poate nu sunt inca cea mai clara in exprimare, poate nu sunt cel mai usor de inteles si sigur mai am pana sa gasesc cea mai scurta cale de a ma adresa la cati mai multi oameni … dar, este un alt pas, alta treapta catre Eu cea care are o misiune de indeplinit. Aceasta misiune se numeste fericire! Cred ca la nastere ni se pun in maini toate ingredientele cu care sa fabricam FERICIREA, dar nu gasim usor reteta. Cel mai grav este cand nu stii ca exista intotdeauna o reteta! Se va gasi, sigur cineva care sa-ti sopteasca la ureche ca trebuia sa pleci in cautarea ei.
La multi ani! – asa se spune
Eu iti urez ca 2015 sa fie anul in care sa afli ca meriti sa visezi, ca meriti sa ai ce visezi, ca ai puterea de a-ti aduce in viata ce visezi si cum se face asta! Iti urez sa-ti gasesti talentele si calitatile, si iti urez sa gasesti ,,munca” pe care sa o faci pentru a fi cu adevarat implinit!
Iubire in suflet!
