Cred că nu sunt singura care este ajutată și de frizură pentru a-și asigura atitudinea. Am găsit scris că el este legat de imaginea de sine, de demnitate și de putere, despre asta am mai vorbit. Poate este normal ca atunci când te uiți în oglindă, până să ieși din casă, părul să-ți contureze trăsăturile feței care dacă nu-ți sunt toate pe plac sigur se vor îmbunătăți alături de liniile părului. Asta este de observant doar dacă nu ești convins că ești perfect. Dacă ești convins, atunci nicio frizură nu-ți poate strica starea de bine.
Dat fiind locul unde se găsește, la extremitatea cea mai înaltă a noastră, nu ar trebui să ne mire că este comparat cu niște antene. În majoritatea afecțiunilor, și la păr bineînțeles, se vorbește de echilibrul între partea spirituală și partea rațională. Pare evident ca un dezechilibru să afecteze și sănătatea părului. Părul are legătură cu astralul, și tot el este foarte aproape de computerul nostru care este creierul. Un păr casant, subțire, tern poate simboliza dezechilibrul, dar partea cea mai grea vine în a găsi în ce parte este dezechilibrată balanța. Dacă cel mai adesea părul se rărește în urma șocurilor emoționale aici vine vorba de necunoașterea Dumnezeului din om și a puterii lui adică ecoul.
În nicio situație normală, de sănătate și de sănătate a părului nu face față partea rațională oricât de mare at fi ea. Nu poți să-l găsești pe Dumnezeu în calcule și raționamente, în informații și programe sofisticare atunci când ești în criză dacă nu l-ai găsit înainte în Tot ceea ce este și în om. Și de aici intervine competiția cu tine sau cu alții: eu mai am putere să-mi conduc viața când sunt o mulțime de condiții pe care trebuie să le îndeplinesc? Dacă iau în considerație că mai pot face ceva, între timp accept situația actuală, caut și dezvolt căi, forța și curajul prin care să pot să-mi iau viața în mâini, să fiu liber. Echilibrul nu ar mai fi atât de destabilizat iar părul cred că-și va reveni mai repede decât cu alte măsuri.
Personal de ani buni am avut o activitate, pe urmă alta, la care să mă gândesc ca fiind ce-mi doresc, ce-mi face bine și care mi-ar putea da atitudinea de deținător al hățurilor veții mele. Nu știu să se fi observant ceva în exterior dar important este ca eu să fiu acolo unde îmi doresc. Mi se spunea adesea și ceva mai încoace că mie mi se așează părul de la mama natură. Cred mai de grabă că se întâmplă așa pentru că, se zice că el mai reflectă și bucuria de a trăi, foarte tânără fiind iubeam viața pentru că mi-o dăruise cumva și mama, mai încoace o iubesc și mă bucur de ea pentru că în ea am o familie minunată nemaivorbind de puii mei cu care Dumnezeu mi-a arătat cât de mult mă iubește. Acum mă gândesc dacă nu cumva aceste gânduri făceau ca atunci când eram în necaz să par superficială dar nu, nu am fost nici pe departe indiferent cât știam sau mai bine zis speram că există și bine după rău. Cred că dacă nu aveam în minte că Dumnezeu nu ne-a lăsat pe pământ ca să ne chinuim, că drumul spre bine există dar este doar o chestiune de timp până să-l găsesc și să pășesc pe el, acum probabil nu aș mai fi avut păr pe cap… Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru gândurile astea cu care cred că m-am născut pentru că nu-mi amintesc timpul în care au încolțit în mine.
Când voi învăța (de fapt este ceva de rezolvat la blog) să pun poze voi pune o piramidă, se numește Piramida conștiinței făcută de doctor David Hawkins. De ce am pomenit de ea? Pentru că orice emisie care se încadrează în vibrațiile de la baza piramidei, asta însemnând rușine, vinovăție, apatie, amărăciune, orice fel de frică sau groază, disperare, îngrijorare, sunt emisii de vibrație joasă care, în loc de 20% acizi pentru un echilibru optim, ne dă 100% acizi care, ce să vezi? … atacă toate mineralele din organism, lucrurile nemaimergând cum trebuie iau naștere noi stări de nervozitate, altă instabilitate emoțională, diminuarea pe drept cuvânt a oricăror resurse interioare care face să crească nesiguranța, îndoiala… a mai rămas ceva bun? Nu. Probabil nici părul nu este prea vesel, viguros, lucios, indiferent ce șampoane, creme, măști, etc., am folosi.
Se vorbește foarte mult despre stress. Aici aș avea mai multe de spus. Da, realizezi că ești stresat și îți pierzi din păr dar ce să faci?, toată lumea se agită, toată lumea este în situația asta, nu-i cale de ieșire. Am auzit în instituții cu ,,dare de mână” de săli de relaxare, de ore de masaj, de posibilitatea unor săli cu jocuri de deconectare… Astea mi se par doar ,,plasturi” și vorbesc doar pentru cei care cumva sunt pe aproape de mine cu vibrațiile. Dacă ai niște programe (ecoul îți aduce poate și din alte vieți) de rețineri în a vorbi cu oamenii, temeri referitoare la profesionalismul tău, sentimentul de inutilitate a activităților desfășurate de tine, și orice altele care te fac să emiți vibrații joase, nimic din ce am numit eu ,,plasturi” nu reduce stresul! Niciun concediu de odihnă de trei, cinci sau șase luni nu ar micșora stresul! Îmi amintesc în liceu aveam o materie tehnică pe care o preda o doamnă inginer pe care… nu o plăceam niciunul, fie băiat fie fată. Nu vreau să pomenesc nimic din felul ei de a fi deși ar spune mult referitor la zgomotul din clasă, la glumele proaste pe care le făceau colegii, etc. Cred că din multă bună voință a căutat soluții și la alți profesori și vine într-una din zile să ne spună că a vorbit cu domnul director să-și compună lecțiile cu ceva mai multe formule matematice care să ne atragă mai mult pentru că se știa că nouă ne plăcea matematica!? Este adevărat că eram considerată cea mai bună clasă dar era prea mult spus. Nu pot să cred că i-a trecut așa ceva prin cap, era absolventă a unei facultăți pe care nu o făcea oricine mai ales pe vremea lu’mpușcatu’. Nouă nu ne plăcea ea, nu ne plăcea modul în care vorbea, materia nu a vea nicio însemnătate pentru noi și matematica era înghițită doar de câțiva dintre noi și asta pentru că era obligatorie la intrarea în facultate. Asta este altă problemă cu listele de facultăți la care să încerci… nimănui nu-i trecea prin cap să zică ce îi place să facă, să aleagă ceva care să meargă pe completarea talentului… astea erau utopii. Am bătut câmpii cam mult dar… stresul nu poate fi eliminat cu suplimente alimentare sau cu ,,plasturi” așa cum căderea părului nu poate fi oprită cu toate cosmeticalele din lume dacă nu se intervine la modificarea șabloanelor de gândire care au dus la afecțiunile respective.
Căderea părului deja înseamnă numai mental și rational chiar dacă este prezentă și intuiția. Analizând puternic realitatea, răspunzând sau nu la întrebări legate de viitor, neliniști, pierderi, lipsuri, cu frici și teama de a nu mai putea controla, intru în disperare pentru că nu se întrevede nicio ieșire și atunci părul, cum să mai poată să-și facă făcută prezența?
Toate analizele realității pot schimba și culoarea părului. Chiar dacă părul alb se zice că înseamnă înțelepciune, prefer să rămân mai neînțeleaptă, dacă mă întreabă cineva și pe mine, dar nealbită. Se poate întâmpla ca de la o anumită vârstă să se trăiescă mai mult pentru obligații legate de muncă, familie și în felul ăsta puterea nu mai este la mine, se duce ea ca și părul.
Furie, pierderea respectului de sine, rușinea, gândul la inteligența redusă, credința că nu mai există nicio protecție… toate duc la pierderea părului pe porțiuni mai mari. Nenorocirea este că aceste conștientizări se adâncesc, cade și mai mult păr iar soluțiile cele de durată țin tot de înțelegearea Dumnezeului din om și a puterii pe care o are dacă învață să o folosească.
Aici la mătreață am oarece nedumeriri. Știu că o pățisem urât, adică urât că aveam mâna în ghips, despre asta voi vorbi altădată, când mi-am schimbat șamponul și imediat a apărut mătreața. După ce am revenit la cel obișnuit a dispărut. Este foarte adevărat că în câteva zile am realizat de unde se adunase toate relelele care au făcut ca eu să cad. Să le fi dibuit atât de bine încât mătreața să dispară doar după o schimbare de șampon? Posibil.
Mătreața se pare că are la bază șabloane de gândire ,,moarte”, învechite, care nu mai sunt de folos dar care probabil țin de părerea societății, au dat bine în trecut, sau imi mențin credința că ele îmi scot în evidență identitatea mea. Neținând cont de emoțiile mele, necunoscându-mi sau negându-mi valoarea dar menținând niște principii, ghidându-mă după niște reguli ale societății, zic eu că îmi identific personalitatea, așa sunt eu și nu vreau să fiu altfel. De fapt ca să văd și altă realitate îmi spun că nu mă las îngrădit de zicerile altora. Cum nu se poate face abstracție de emoții, decât dacă ești robot, furia iese la suprafață prin mătreață, nu mă simt bine în pielea mea și atunci mă simt controlat, apar indeciziile care adâncește conflictul dintre mine, cu emoții și sentimente, și rolul meu în fața celorlați. Conflictul este foarte puternic pentru că în dorința de a arăta ca un ins strălucitor, remarcabil, fac abstracție de valoarea mea (pentru că ea nu este scrisă nicăieri și nu am avut cum să o învăț) și de emoțiile mele fără de care nu pot fi stăpân pe viața mea.
Nu aș scrie nimic aici despre nicio afecțiune dacă nu aș ști că totul este reversibil și sunt convinsă de asta.
Până data viitoare: Lumină în suflet!