Cind eram mai mica aveam probleme in a intelege de ce oamenii mari incearca sa spuna ei ce au simtit oamenii de arta atunci cind faceau arta. NIciodata nu am inteles, pina in clasele mai mari, cum pot oamenii vorbi, in niste cuvinte foarte sofisticate, despre simtamintele, starile, emotiile si greutatile din viata celui care a pictat un tablou, doar uitindu-se la acel tablou. Ce sa mai vorbesc de metaforele ,,minunate” pe care le intelegeam din doi in doi.
Am trecut putin si pe la balet. Aici oamenii vorbeau despre aceleasi emotii, bucurii, nefericiri, neimpliniri si tristeti doar uitindu-se la un spectacol de balet. Cind eram si mai mica si nu stiam ca exista si o poveste scrisa a spectacolului pe care cei mai multi o stiau, nelamurirea mea era si mai mare. Cum din niste dat din miini sa stii ce-a simtit si vrut sa spuna coregraful? Norocul celor de linga mine a fost ca imi era tare rusine sa intreb si doar memoram tot ca atunci cind ma voi face mare sa ma documentez. Nici acum nu sunt cu mult mai mare, mai am ,,sa ma documentez” despre multe lucruri.
Partea cea mai interesanta a fost la … muzica. Nu spun citi ani am facut si nici ce instrument ,,am chinuit”. Dar nu puteam pricepe unde aud ei, oamenii, pasari ciripind, rafale de vint si valuri in Dunare … in niste muzici scrise pentru o ,,groaza” de instrumentisti care se numea ,,orchestra”?
Probabil ca mai am de trecut multe asemenea nelamuriri dar in editiile viitoare. Acum vreau sa-ti reamintesc, pentru tine care ai uitat sau nu, ca increderea in tine sau neincrederea in tine te scutesc de intrebari si framintari inutile sau te cufunda din ce in ce in disperarea omului care nu are nici un talent, nimic deosebit, nimic interesant sau inteligent. Si aici imi vine in gind un citat care se potriveste manusa: ,,Toți suntem genii. Însă dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va trăi toată viața cu impresia că nu este deștept.” – Albert Einstein
BIneinteles ca nu eram nici cea mai fara talent, nici cea mai … eram doar o farima de copil care avea impresia ca toti stiu totul si el nimic. Si mai incoace tot mintea aia de copil o aveam cind ma criticam.
Marturisesc ca la un tablou ma uit cu ochiul unuia care are gustul lui la aranjatul culorilor. la tehnicile de pictura si la continuitatea conturului dar, la o fotografie, la o fotografie cum ma uit? Am vazut suficiente materiale, poze, reviste din care sa-mi dau seama daca sunt bune sau nu, asta dupa gustul meu. Sunt atenta de cele mai multe ori la subiectul din fotografie si daca nu-mi place trec la alta.
Exista fotografii in care subiectele sunt cele la care nu m-as uita niciodata cu drag si care totusi sa mi se para minunate? Se pare ca da.
Exista fotografii care vorbesc ele pe deasupra subiectului? Se pare ca da.
Exista fotografii care imbraca o secunda, din timpul grabit sa treaca, si o fereaca nedindu-i voie sa se risipeasca? Se pare ca da.
Exista fotografii care ,,vorbesc” elegant si cu demnitate despre lucruri ce par a fi fost uitate? Se pare ca da.
Am invatat ca nu ma pricep la arta fotografiei, dar am mai invatat si ca atunci cind arta este facuta cu har te invata ea, iti vorbeste ea, te face ea sa simti si te face sa te simti important ca ai ascultat-o.
Priveste fotografiile din acest articol si ,,asculta-le”!
