Mesaje

Zilele astea mi-am amintit… a câta oara? Mi-am amintit că de mai multe ori mi-am propus să scriu un articol despre libertate. Şi tot acum mi-am amintit de ce nu l-am scris până acum. Nu l-am scris pentru că este un subiect care mi-ar face articolul foarte lung, în acelaşi timp dacă nu-l încep nici nu-l voi termina…

Încă din vremurile în care eram destul de mică aveam nişte întrebări legate de ce trebuie şi ce nu trebuie făcut. Mi se părea destul de des că sunt lucruri care se frac, se fac cu greu chiar dar care puteau lipsi. Făceam un scenariu, in mintea mea, despre ce s-ar întâmpla dacă treaba aia nu s-ar face… În cele mai multe cazuri nu s-ar fi întâmplat nimic rău.

Cum am aflat mai târziu, studiind Legea Atracţiei Universale, lucrul pe care îţi laşi atenţia îl vei atrage în viaţa ta. Aşa am atras persoane alături de care am aflat şi mai mult că lucrurile alea şi alea trebuie făcute. Am găsit chiar principii de viaţă care nu aveau ca bază decât inerţia timpului şi a tradiţiilor. Idei după care işi ghidau viaţa pentru că aşa se face. Păreri ce dăinuiau din gură în gură erau ridicate la rang de adevăr fără să fi trecut prin inimile celor mai mulţi. Dar şi altceva trebuia făcut. Mai trebuia răspuns conform cu cele ce trebuiau făcute. Afirmaţiile sau refuzurile nu prea aveau de-a face cu voinţa sufletului.

Mai târziu în pozele copiilor mei am găsit acest cal ce însoţea un articol referitor la libertate. Mi-am amintit iar de lucrurile înţelenite din tradiţii şi obiceiuri şi mai ales mentalităţi. Între timp printre căutări am găsit gânduri şi cuvinte care povesteau despre nelămuririle mele mai vechi şi mai noi.  

„Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.“ –  Jean-Jacques Rousseau

După ce am găsit citatul ăsta am scris:  „Atunci când îţi permiţi să nu faci ce nu-ţi doreşti, te crezi pentru o clipa Dumnezeu. Atunci eşti fericit, atunci eşti liber. Atunci eşti cu adevărat liber.“ Cu adevărat mi s-a părut a fi o mare fericire atunci cînd îţi permiţi să refuzi să faci ce nu-ţi este pe suflet, ceva ce trebuie să faci sau face toată lumea. Fără să mă gândesc era vorba despre începutul iubirii de sine. Începusem să mă consider puţin mai importantă în ochii mei şi să realizez că şi sufletului meu trebuie să-i răspund.

Începeam să înţeleg şi mai ales să simt ceva din ce înseamnă libertatea. Încercam parcă primii paşi în ceva ce simţeam că există. Căutând răspunsuri la întrebări nepuse şi remedii nebătătorite de cei de pe lângă mine, am gasit: „Libertatea este acea clipă între momentul în care cineva îţi cere să faci ceva şi momentul în care te decizi cum să-i răspunzi“ scris de Jeffrey Borenstein. Clipele în care luai decizia coincideau cu clipele în care te gândeai la tine, la Dumnezeul din tine şi la iubirea pe care o merită. Paşi mici, timizi uneori dă, acolo unde există credinţă, viaţă dă viaţă. Ideea că Dumnezeu este cu tine şi că îţi permite să fii liber, îţi dă aripi. Cum am ajuns la Dumnezeu?  „Cel mai mare secret al lumii constă în aceea că spiritul viu – spirit din spiritul lui Dumnezeu –  sălăşluieşte în interiorul omului…“ a spus Joseph Murphy. Aceste cuvinte mi-au întărit ideea de libertate şi cam către ce se îndreaptă semnificaţia acestui cuvânt. 

Cuvintele care urmează m-au găsit mai cunoscătoare. Învăţasem între timp şi că trebuie construită încrederea în sine, că nu-i uşor dar trebuie să începi dacă vrei să afli în viaţă drumul hărăzit de Dumnezeu.

„Du-te acolo unde vrei sa ajungi !
Danseaza acolo unde nu e muzica !
Canta acolo unde-i liniste !
Fii acolo unde vrei sa fii!
Fii tot ceea ce poti fii!“

În rochia asta şi desculţă m-am văzut când mi-am luat libertatea de a alege drumul tămăduirii prin metodele nebătătorite ale naturii. În rochia asta şi în picioarele goale m-am văzut când am plecat să „caut“ căile către fericire şi împlinire… ştiam că trebuie să învăţ pentru a le afla.

Şi zilele astea când mi-am amintit că nu am scris un articol despre libertate m-am trezit de fapt că sunt liberă să nu mai am griji… Să nu mai am griji… Cea mai mare parte a vieţii nu am ştiut că există această fericire. După ce am aflat că există mi-am dorit să aflu drumul către această minune. Nu uşor am înţeles cuvintele lui Valeriu Butulescu care spuneau că „Doamne, liber mă simt în sfera Ta. Captivi sunt cei de-afară.“ Este un adevăr atât de uriaş în profunzimea lui încât … pentru o clipă nu l-am înţeles.  

Libertatea de a simţi importanţa pe care o ai în Universul făcut de Dumnezeu din Iubire, poate fi considerată o treaptă minunată pe scara vieţii lăsată nouă spre găsirea noastră!

„Adevarata Libertate este cea interioara, nu cea exterioara.“

Nopate buna!

                      Am terminat cartea de citit: Jurnalul tuturor posibilitatilor – scrisa de Mircea Chira.

De ieri pana azi am citit si recitit lucruri pe care le stiam dar de care inca am nevoie in fiecare zi. Am gasit in ea un stil de a scrie pe care il agreez foarte tare. Fraze clare, cu lucruri clare, din care intelegi repede despre ce este vorba, care se citesc repede si pe care ti se pare ca le cunosti de cand este facuta lumea.

De aici (din aceasta carte) poti sa-ti dai seama cata ,,citire’’ are la activ ce-l ce a scris-o, pentru ca lucrurile simple sunt cel mai greu de facut. Tot de aici iti dai repede seama ca esti pe drumul cel bun chiar daca ,,viteza’’ nu este chiar aceea pe care ti-ai dori-o. Pentru cei care sunt la prima lectura de acest gen si lucrurile de aici sunt mai noi, s-ar putea sa para o colectie de frumoase povesti… Nu-mi dau seama cum as fi interpretat aceasta carte in urma cu cativa ani.

Nu-ti dau sfaturi. Daca insa ai ajuns sa citesti aceste randuri, fa-ti un bine si citeste cartea. Ai de castigat incredere in tine, daca nu o ai. Ai de castigat cunostinte despre puterea pe care o ai. Si daca nu te-a convins, macar te-a facut curios sa te documentezi pentru a afla daca acesta putere, despre care se vorbeste din ce in ce mai mult, este reala, este atat de mare, este studiata, este DARUL cu care ne-a inzestrat Dumnezeu la venirea pe lumea asta sau o au numai unii. Unul din lucrurile foarte importante pe care le-am aflat in viata a fost faptul ca daca vreau sa fiu vreodata fericita… sa-mi stabilesc un scop in viata. In cartea asta vei afla acest lucru mai mult decat firesc, fara sa treaca anii si nenumarate carti citite care sa te convinga (cum mi s-a intamplat).  

Cum am ajuns la aceasta carte? Trebuie sa ma laud si sa spun ca am ajuns la ea aplicand toate cate le-am invatat in ultimii ani.

Primesc intr-o zi (pe ,,prietenul’’ meu Facebook) o invitatie la un eveniment in care subiectele erau: un antrenor in motivatie, tot de pe Facebook il cunosteam, si o lansare de carte… a lui. Pentru ca ii urmaresc postarile din care reiese mult optimism si care contin acele idei pe care le urmaresc si eu de cativa ani incoace, am hotarat sa merg. Un timp nu m-am gandit la eveniment. Cu o zi inainte mi-am amintit.

In dimineata zilei stiam ca evenimentul are loc la un hotel si la o ora. Gandind ce am de facut, am hotarat ca am timp pentru tot ce-mi propusesem. De obicei nu-mi ia mult sa ies din casa, nici acum nu mi-a luat doar ca nu aveam tot timpul pe care il stiam. De ce? In timpul pregatirilor am avut o revelatie, am cautat invitatia si am aflat ca hotelul nu era cel pe care il stiam (citisem corect dar mintea se dusese in alta parte) iar la acesta nu mergea niciun metrou. Ca sa fiu sigura mi-am intrebat si baiatul care dupa un calcul mi-a zis ca trebuie sa ies din casa fix cu o ora inainte. Ok… Unde este evenimetul atunci? Este un hotel imens, cate sali or fi si pe cate neveluri s-or afla? In timp ce cautam pe net unde este intalnirea, citind de un magazin si o farmacie… total necunoscute mie, mi-a venit ideea sa dau un telefon sora-mi s-o intreb de aceste puncte de reper. Tot atunci mi-am amintit ca am udat pantalonii si trebuia sa-i calc. Nu mai erau cincizeci de minute pana la ora inceperii, recomandarea era ca intalnirea sa aiba loc cu douazeci de minute inainte pentru a ne cunoaste, mai aveam de dat telefon sora-mi, de calcat pantalonii si sa pun ceva pe mine drept haine. Si eu cu ce ma duc pana acolo? Cu Taxi, mi-am raspuns. Era unicul raspuns. Ultima oara am stat juma’ de ora in statia lor pana am dat telefon dupa alt Taxi si a mai durat zece minute pana a venit. Foarte tare!

In mod normal (normalul meu pana acum putin timp in urma) aruncam cu toate, imi faceam o cafea si stam acasa plina de nervi.  Acum mi-am calcat pantalonii, daca nu ieseau bine gaseam eu altceva, mi-am sunat sora si in timp ce-mi puneam bijuteriile faceam comanda pentru Taxi. Am iesit in strada dupa ce dadusem dresa… nu foarte exacta, ma plimbam intre doua blocuri asteptand si urmarind blocajul masinilor din strada, fara sa ma gandesc ca doar cu elicopterul ar fi putut cineva sa mearga in vreo directie. Suna telefonul si o voce de inger ma roaga sa merg in directia din care urma sa vina taxiul pentru ca nu putea inainta. Merg putin, vad indicativul si ma urc. N-am avut curaj sa ma uit la ceas. Ce??? Mi-am spus ca degeaba tot invat despre mine daca nu am curajul asta.. dar mi-a venit alta idee. Am intrat in theta (Theta Healing – Alexandrina Galiceanu te iubesc pentru asta) si mi-am comandat ora la care sa ajung. Masinile au inceput sa mearga, am intors taxiul si am plecat spre hotel (juma’ de Bucuresti de mers). Am ajuns exact unde imi spusese sora, in lateralul hotelului, si unde era intalnirea si unde… n-am vazut nicio farmacie si niciun magazin! Foarte tare! Si eu acum ce fac? Nu cunosteam pe nimeni care sa mai mearga la acest eveniment, aveam doar un numar de telefon luat de pe net care nu stiam al cui era. Am plecat spre strada, nu era bine si nici cineva pe acolo pe care sa intreb. Am hotarat sa ma intorc si sa merg pe langa hotel pana gasesc pe cineva. M-am intors si pe deasupra unor masini vad un cap de barbat. Am incetinit cu gandul sa-l intreb daca stie vreo farmacie sau magazin. N-am mai intrebat pentru ca barbatul era chiar Mircea Chira – antrenorul care urma sa tina evenimentul. Am mers impreuna in sala, m-am asezat pe scaun si m-am uitat la ceas: mai erau zece minute! Zece minute! I-am multumit lui Dumnezeu si le-am trimis mesaje sora-mi si baiatului meu sa ma laud ca am ajuns.

Evenimentul a fost unul in care nu stiu cand a trecut timpul. Fiecare cuvant si fiecare fraza spuneau ceva pentru fiecare din sala. Aproape ca nu i-am auzit vocea, cum se intampla cu cei care doar pentru asta vorbesc. Aveai impresia ca tu esti cel mai important de acolo si m-a convins ca asta a vrut sa spuna.

Daca ti s-a parut ceva imposibil in ce am povestit sau exagerat, citeste cartea, fa ce scrie in ea si documenteaza-te daca nu crezi ca este posibil ca Imposibilul sa devina Posibil!

P.S. – nu am spus cum am ajuns la aceasta carte. Conform Luizei de cand a venit pe lume, nu am cumparat cartea ce urma sa fie lansata cand am intrat in sala, mi-am zis ca o iau la sfarsit. Te mira? Nu mai era. Am citit cateva titluri, de acelasi autor si ,,tuturor posibilitatilor’’ mi-a oprit privirea. Am cumparat-o, am si autograf si de ieri pana azi am terminat si acest articol.    

Iubire in suflet!