Ma gandesc ca unora … si mie, ne-ar face bine putina ,,prelegere’’ despre curaj.
Sigur ca statistic vorbind, sunt nenumarate lucrari, randuri scrise, profesii chiar, ganduri si jocuri, toate care vor sa te invete curajul. Nu voi fi eu cea care voi da definitia curajului sau lipsei de curaj si nici sfaturi despre cum sa ti-l faci. Pur si simplu voi insira cateva idei care una dupa alta mi-au dat curajul de a scrie si a vorbi atunci cand alta data as fi fost nevazuta si neauzita.
Despre iubirea de sine am mai scris cate ceva pe aici. Am gasit de curand si o alta exprimare, careia ii spune acceptarea de sine. Acceptarea de sine este cea care ne face sa nu ne mai comparam cu altii si ne lasa sa traim … sa traim in sfarsit! Reusim sa traim liber si …frumos. Pentru ca priveam numai in afara sufeream considerandu-ne mai putin buni, frumosi, destepti, talentati… Pretentiosii, perfectionistii sunt cei care sufera cel mai mult. De obicei pretentiosii sunt perfectionistii desi uneori nu stiu ca asa se numesc, ei doar au pretentii de la ei. Si ce se intampla atunci? Intreaga noastra lume se prabuseste.
Daca ar exista ceva care sa ne faca sa ne acceptam exact asa cum suntem, fara sa mai fim dependenti de comparatiile care le facem cu exteriorul, fericirea am inventa-o si Raiul ar cobori pe pamant! Asa ar trebui sa fie! Daca ne-am da voie, macar pentru o clipa, sa fim de ajuns exact asa cum suntem … ce fericire pe capul nostru!
Mi-a luat mult timp pana sa ma bucur de mine asa cum sunt… mai am scapari da’… Citeam ca trebuie sa ma privesc cu sinceritate si sa fac pace cu mine insami. Cum adica sa fac pace cu mine? Citeam ca trebuie sa ma uit cu blandete si cu iubire la tiparele acceptate ca cele mai bune. Ma uitam mereu cu blandete la mine dar mereu cu ochii celui care vede indiferent ca vrea sa vada sau nu. Citeam ca trebuie sa-mi dau voie sa fiu eu si sa fiu impacata cu modul in care sunt. Mi-am dat voie sa fiu eu… din cand in cand, …si m-am impacat cu modul in care functionez doar dupa ce m-am acceptat cu totul.
,,Fericirea, iubirea, respectul, aprecierea … ele nu vor veni niciodata din afara.’’ Pe masura ce auzeam si citeam asa ceva, deveneam mai convinsa de amploarea pe care o lua proza. Cei care nu aveau alta treaba decat sa-si astearna pe hartie ideile minunate care se mai puteau inventa, scriau! Oricum, notiunea de respect nu am adorat-o niciodata. Acum nici atat n-o am la inima si am gasit un citat care sa-mi intareasca simtamintele: ,,Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea. – Lev Tolstoi’
Din Lazarev am invatat ca gandurile si faptele mele afecteaza vietile copiilor mei si ca nu sunt doar cat ma vad in oglinda. A fost ca o palma peste ochi cand am realizat ca sunt infinita si mai ales …trebuie sa gandesc pentru a nu face rau! Trebuia sa invat sa gandesc si pentru a stii sa fac bine! Mai era ceva nou: iubirea, portii de iubire … unde am ajuns? Pentru a-mi usura intelegerea acelor neobisnuite idei, absolut noi in viata mea, mi-am inchipuit ca energia unui electron, a primului si ultimului electron din universurile create de Dumnezeu, este Dumnezeu. (Lazarev spunea ca putem sa-I spunem si ,,Domul X’’ celui care a avut idea facerii Lumii.) Dumnezeu nu poate fii decat iubit, nu am decat sa iubesc tot .. si pe mine! In fiecare om este Dumnezeu, nu ma mai supar pe nimeni si pe nimic pentru a nu-l supara pe Dumnezeul din mine. Acest gand m-a ajutat foarte mult. Mai imi permit sa am o parere proasta despre mine, despre Dumnezeul din mie? … Daca ti se pare mult spus am vesti pentru tine: sufletul are greutate si s-a cantarit. El este nemuritor si cred ca de Dumnezeu e facut. Tu esti muritor, El nu!
Dupa ce am aflat ca ,,cel mai mare secret al lumii constă în aceea că spiritul viu – spirit din spiritul lui Dumnezeu – sălăşluieşte în interiorul omului‘’ a inceput sa-mi fie frica sa-mi mai fie frica! Intai ca nu stiam prea bine cum frica mea va afecta vietile copiilor mei si pe urma … ii minimizam Divinului din mine puterea, indoindu-ma de ceva! Mi-a fost groasnic de greu la inceput. Vedeam cu ochii mintii unitatea dintre mine si lume si tot nu puteam sa-mi reprim primele imbolduri de teama si nesiguranta. Apoi am aflat Legea Karmei, puterea pe care o avem si care ne-a fost tainuita sute de ani, puterea de a allege, de a face alegeri constienti ca vom trai ce am ales.
Este un drum greu, lung, dar absolut necesar si extrem de frumos. Sa constientizezi ca toti atomii lumiilor sunt conectati intre ei si pe acolo esti si tu, sa constientizezi ca fiecare suntem ,,acolo’’ unde am ales sa fim si ca niciunul nu-I mai bun, rau, frumos sau urat … iti da o libertate pe care nimeni nu poate sa ti-o aduca. Atunci incepi sa te iubesti si sa te apreciezi. Atunci inveti ce-i acela curajul pentru ca poate gresesti putin dar nu-I nimic, se reapara, totul se repara. Si Doamne, cata libertate imi poate oferi acest lucru! ,,Doamne, liber mă simt în sfera Ta. Captivi sunt cei de-afară. – Valeriu Butulescu’’ Ceva timp mi-a trebuit pana sa inteleg pe pielea mea cuvintele acestui citat. Nu este o libertate care sa dea in aroganta sau in mitocanie, ci o libertate care imi permite sa traiesc … cu viata. Este o libertate care simt ca ma apropie de ceilalti. E interesant ca atunci cand incepi sa te vezi pe tine cu adevarat, incepi sa-i vezi si pe ceilalti cu adevarat. Normal, daca toti suntem la fel. E minunat cate usi poate deschide acceptarea de sine, pentru ca tie ti-e mai usor sa le deschizi.
Atunci cand ne acceptam pe noi insine cu adevarat, nu mai asteptam de la ceilalti sa zica ,,da” si nu mai incercam sa mai demonstram nimanui nimic. ,,Este cea mai frumoasa calatorie pe care ati putea sa o parcurgeti vreodata…’’ – am citit asta dupa ce am realizat ca nu-I posibila cale de intoarcere. Nu am pierdut prea mult timp cu mine dar asta a fost un lucru pe care l-am recunoscut destul de repede si clar. Este minunat de parcurs drumul pe care apuci dupa ce te vezi prin ochii Creatorului.
Iubire in suflet!
