Bineînţeles că este o emisiune cu numele ăsta. Şi încă una foarte plăcută. Are muzică, are umor, are culori multe în decor. M-am uitat ceva vreme la ea fără să mă întreb ce e cu acel titlu. Acum constat că acest factor x este prezent, chiar dacă nu-l conştientizăm, acolo unde avem realizări, acolo unde ceva ne binedispune acolo unde zâmbetul apare pe faţa noastră sau când ni se umple inima de fericire.
De multe ori vezi un lucru, o bluză, îţi place culoarea, îţi place împrimeul, e bună mărimea… ceva nu-ţi place, nu e a ta. Vezi un artist cum joacă, îşi spune replicile corect, mimează sentimentul, îl joacă… nu ajunge nimic la tine. Sunt cântăreţi care cântă absolut corect, sunt tehnici dar… nu-ţi doreşti să-i reasculţi. Sunt melodii pe care le asculţi şi poţi să le schimbi cu altele, nu aştepţi să se termine pentru că nu „îţi spun“ nimic.
Încep un articol şi mă gândesc ce poză să pun? Şi de cele mai multe ori întâi pun pozele pentru că altfel mai greu continui să scriu. De ce am nevoie să văd culori şi mai ales ceva frumos?
Vezi un tablou într-o galerie de artă, vezi altul şi altul şi deodată o imagine îţi rămâne în minte. Pleci acasă, trec zile, trece vremea şi când ai ocazia să vezi iar tablouri, îţi aminteşti pe cel ce ţi-a rămas în minte. Factorul ăsta este prezent pe unde te aştepţi şi pe unde nu te aştepţi. Nici nu ţi-ar trece prin cap să-l numeşti în vreun fel. Ţin minte, când eram mică, era o melodie de dragoste în care cineva avea un „nu ştiu ce“ şi bineînţeles că d’asta era şi iubit. De câte ori nu îţi pui întrebarea de ce îmi plece tipul y sau locul z sau haina cenuşie şi aproape ruptă…? Dacă am fi cinstiţi am recunoaşte valoarea covârşitoare al acestui „nu ştiu ce“.
Eu de ceva vreme ascult o voce. N-am ascultat-o pe viu niciodată dar are atât de mult „nu ştiu ce“… sau sunt mai mulţi „nu ştiu ce“, că mă fascinează melodie după melodie şi nu mă satur ascultând-o.
Şi în aceste împrejurări cum pot unii gândii că poţi să-ţi planifici totul şi că dacă eşti perseverent şi consecvent şi conştiincios reuşeşti să-ţi realizezi ce ai planificat, de parcă ai fi robot? Nu sunt eu cea care spun să nu-ţi faci planuri. Dar în planificările alea nu este cazul să ţinem cont şi de „nu ştiu ce“? Nu se ia în calcul şi am auzit că „este o prostie“ să ţii cont de sentimente sau de emoţii. Trebuie să faci aşa, dacă vrei să…
„Nu ştiu ce“ sau „Factorul X“ constat că este de fapt o emoţie. Mai multe emoţii, nu contează… este ceva ce nu se vede, nu costă bani, nu se cumpără şi nu se vinde… Nu aduce profit.
Şi cred că prea puţine lucruri bune se pot face fără să se ţină cont de emoţii. Se spune că noi ne conducem viaţa 5-10 la sută conştient iar restul este subconştient. În zilele noastre ştiinţa a demonstrat ce au scris învăţaţii cu secole în urma, şi anume că „toate vibraţiile pe care le emiţi mental sau verbal se întorc înapoi la tine într-o formă similară.“ Înseamnă că subconştientul nu e decât noianul de emoţii de care nu ţinem cont atunci când ne conducem viaţa conştient. Este foarte simplu. Dacă tu planifici ceva în timp ce te bucuri, crezând că se va împlini, vor veni emoţiile bucuriei până când va veni lucru împlinit.
Şi pentru că teoria nu-i învăţată dacă nu-i însoţită de practică, voi continua să pun pe aici realizările mele de când ţin cont de Factorul X.
Până la următorul împlinit te las lângă o voce Divină, nemuritoare, a unui nepermis de frumos bărbat, care acum ÎL încântă pe Dumnezeu.
Dă muzica la maxim!
Nopate bună!
