Ce mi-a venit acum cu titlul ăsta?
Nu îmi plac și nu îmi amintesc să le fi îndrăgit vreodată. Sigur pe cele de la sport nu, pe cele de la franceză nici atât. Cu chimia mă mai împăcam iar la mate… Dar să trecem la lucruri mai frumoase.
Citindu-l pe Lazarev, am aflat prima oară că nu-i suficient că îl iubești pe Dumnezeu (în cazul în care îl iubești). În general faci una alta și zici „ce treabă are Dumnezeu cu asta?”. Sau zici „lasă că știe El că-L iubesc”. Am aflat că este necesar să repeți destul de des că Îl iubești. Nu prea am înțeles eu atunci lucrurile astea dar cu timpul am mai citit câte ceva și mi s-au confirmat acele repetiții, cuvinte pe care este necesar a le rostii. Da? Iar ajung la exerciții? Se pare că da și de data asta te asigur că îmi plac și le execut cu destulă… destulă (e loc și de mai bine) conștinciozitate. La astea le spun Exerciții de fericire. Pot fi și de altă natură dar eu vreau să fie de fericire. Legea atracției universale sau a bumerangului, cauzei și efectului… cum vrei să-i zici, spune că vibrațiile cuvintelor, trăirilor, sentimentelor emise de mine se vor întoarce la mine și chiar multiplicate. Eu îi zic legea ecoului în simțăminte. Păi dacă eu așa cum mă simt acum mă voi simți și „mâine” dar mult mai intens, trebuie să fiu foarte atentă la ce simt, trăiesc, vorbesc, nu? Că doar n-o să mă apuc să-mi fac rău singură? Se pare că poți trăi oricum, vorbi orice, plângând sau râzând… dar „mâine” vei retrăi aceleași stări.
Bineînțeles că nu ești mereu în fața televizorului uitându-te la „Stan și Bran”. Ai (în cazul fericit) un job în care depinzi de alții, alții depind de tine, pe acasă unii nu te ascultă, pentru alții îți faci griji, te trezești că mai ai nevoie de câte ceva dar banii… aș putea continua. Până acum le-ai avut pe toate astea în cap, ți-ai făcut griji, te-ai supărat și nu îți place unde „ai ajuns”. Mie nu mi-a plăcut.
Adu-ți aminte de legea ecoului. „Mâine” este necesar (vreau eu) să fiu fericită. Ce fac azi? Găsesc motive pentru care pot fi recunoscătoare și pentru care mă pot bucura. Nu m-am întrebat nicio clipă dacă va funcționa. Pur și simplu am început să-mi aleg fiecare cuvânt, gând, trăire și sentiment în fiecare secundă trăită. Cuvintele sunt mai ușor de ales, sentimentele… cu grijile cum faci? Adu exercițiile! În loc de o grijă, pentru o situație care nu știu dacă și când se va întâmpla, eu Îi mulțumesc Domnului pentru ceva ce am, este real și reală este și starea de mulțumire. O toamnă întreagă am zis de dimineață până seară „Îți mulțumesc Doamne că exist!” În mintea mea se derula filmul în care mulțumeam pentru familia mea minunată, copii mei, calitățile pe care le am, aerul pe care îl respir și mulțumeam că a avut ideea de a făuri universul. Poți fi fericit că ești întreg și ai discernământ, că ai toate simțurile, acum vezi să citești și poți mânui calculatorul, telefonul, creionul… Este o listă întreagă cu domeniile vieții nostre în care nu suntem pe palierul fericirii dar pentru fiecare domeniu există ceva de care putem mulțumi. Putem mulțumi pentru relația cu copilul, cu colegul, cu vecinul… Putem mulțumi pentru fiecare bănuț pe care îl avem în portofel… Nu contează numărul banilor când mulțumești pentru un bănuț, chiar dacă te consideri sărac. Mulțumirea aia se întoarce mai intensă asta însemnând că vor fi alte situații în care să mulțumești și mai mult.
Scăpări. Sabotări. Cuvinte, expresii care ne duc în altă parte decât cea dorită. Pentru că azi am fost la un seminar, voi începe cu expresia „de ce?”. De ce nu vor oamenii să mă asculte, de ce nu vor să înțeleagă, de ce nu vor să se afilieze… ???? Și doar zicând aceste cuvinte nu are de unde să vină răspunsul. Ecoul nu face decât să-ți întoarcă aceleași cuvinte. În cazul de față îți întoarce și trăirea care este o întrebare și nu un răspuns. Îți va întoarce alte situații în care să repeți întrebările. Oamenii care să se înscrie la tine în rețea vor fi la alții care au știut să emită bucurii.
Un cuvânt care este „nu” asociat unei stări îți va aduce situații în care să folosești iar cuvântul și starea. „Nu am bani.” „Nu-mi permit flaconul ăla.” În ce vale sau sală să strigi așa ceva astfel încât ecoul să-ți răspundă „Uite bani!” „Îți permiți flaconul ăla!” …???
„Dacă” ia examenul, „dacă” își găsește servici, dacă… atunci „voi fii fericit!” După atâtea cuvinte „dacă”, de unde să vină alt răspuns? De unde să vină „sunt fericit!” dacă nu strig decît contrariul?
„Vreau”. Este bine să vrei dar trebuie să și crezi că poți să ai, să faci ceva în sensul ăsta adică să dublezi acțiunea fizică cu acțiunea emoțiilor.
„Sper” îți taie craca de sub picioare în prima secundă în care l-ai rostit.
Nu pot să nu mă leg de cei care tot critică. Azi zici că cei de la putere sunt nemernici, maine zici la fel și ieri ai zis la fel… de unde să-ți vină o bucurie și o stare de bine? Din trăIrile care dublau cuvântul nemernic?
Durează, poate durea, poți fi dezamăgit de viteza lucrurilor… dar merită și e gratis!
Numai bine!