Rabdarea

Am citit de curind din Legile lui Zamolxe, si mi-a rasarit in minte, in timpul unui seminar, citeva cuvinte despre Rabdare:  

” Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri loveşte înapoi.
Fructul copt este uşor de luat, cel necopt este greu de luat şi gustul e neplăcut.
Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amărâ sufletul.
Cum creşte cadrul, aşa creşte şi stinghia … şi cum creşte roata, aşa creşte şi spiţa.”

                   De ce in timpul unui seminar? Pentru ca cineva a vorbit foarte frumos, banal spus, a vorbit intr-un fel anume care mie mi se lipeste de suflet. Si iar ma gindeam cum de nu-si dau seama oamenii ca in afara de cuvinte citite, cuvinte rostite, voce, sonor, perceptiea urechii … mai este Ceva? A vorbit despre trecutul nemodificabil, prezentul – unul minunat de luat decizii si viitorul pentru care nu are sens sa-ti faci griji, daca stii sa-ti stabilesti un scop, asta dupa ce ai invatat ca meriti tot ce-i mai bun pe lumea asta.

                Si mi-am adus aminte putin de trecut, dar doar atit cit sa-mi placa. Mi-am adus aminte ca nu au trecut decit doar citiva ani, vreo sase la numar, de cind am hotarit ca exista o cale pe care sa apuc pentru a-mi crea viata pe care mi-o doresc.

        De acest lucru m-a facut sa-mi amintesc si gazda seminarului, ce are un timbru vocal … normal, ar zice unii. Timbrul asta mie imi spune mereu Ceva … ca si cum ai citi printre rinduri si ma lipeste de vibratiile lui, parca tot nu as vrea sa se opreasca. Lipiciul vine sigur din acel Ceva de care vorbeam la inceput.  Are o vibratie care te face sa simti ca acolo trebuie sa fii, ca are incredere in tine mai mult decit ai tu, ca tu daca esti acolo nu la nivelul la care vrei este doar o ratacire si o incurcatura in drumuri care iti sunt inca neclare. Nu are nimic care sa te faca sa te gindesti la exagerare si multe din idei si cuvinte le recunosc, le-am mai auzit dar nu ,,mi-au spus’’ nimic. Ceva, acel ,,aceasi lungime de unda” sunt de fapt vibratii, vibratii care rezoneaza.  Multi chiar daca stiu acest lucru nu-l iau in calcul in momentele importante din viata. Vibratiile joase sau inalte, functie de cita fizica stii, exista si astea dau ,,muzica” vietii, astea inseamna Viata, astea inseamna Univers.

Vei zice ca nu au nici o legatura cu Rabdarea. Ba au, si inca foarte multa.

Pentru ca in acel seminar mi-a atras atentia acel timbru, am ramas in minte, o vreme, cu acele … vibratii. In urma cu citeva zile citeam o carte despre Energia universala. Acum continui s-o citesc si constat, a cita oara (?), ca lucrurile, nu ca nu sunt descoperite, nu se vor a fi publice … nu le-a venit vremea. Ca formulele dupa care ele functioneaza  nu ma pasioneaza este foarte adevarat, dar legea dupa care functioneaza nu pot s-o ignor … sau pot si suport consecintele.

Am citit despre ,,inertia” timpului. Adica, gindesti rau sau bine acum (ai emotii acum) si te imbolnavesti sau ai necazuri sau esti fericit … mai incolo. Vibratiile emise de gindurile, emotiile noatre se reintorc. Am inteles ca gindurile, dorintele in special ne sunt implinite dupa un timp. In acest timp, ele rezoneaza cu altele asemanatoare si se reintorc.

Acest Timp eu il numesc Rabdare.  

Vorbea cineva de experienta, intelepciune … nu exclud nimic, doar ca eu a trebuit sa astept un Timp pentru ca sa ajung aici. De cind am inceput sa caut, de cind am gindit ca vreau mai mult, privind in urma nu pot sa nu remarc cum au decurs lucrurile in intimpinarea implinirii dorintelor mele. Au fost planuri paralele. Uneori asa mi s-a parut. Dar Rabdarea eu o interpretez ca pe Timpul in care, (constient de puterea ta, de ce meriti, de puterea gindurilor si emotiilor tale), emotia traita si emisa de tine cind ti-ai VISAT pentru prima oara Scopul, pleaca in Univers, rezoneaza cu acelasi tip de emotii si se intoarce de fiecare data cu cite o ,,caramida” pe care sa o pui la ,,constructia’’ Scopului tau. Rabdarea este Timpul pina cind Scopul iti este implinit sau Timpul in care iti implinesti Scopul (daca Scopul tau este Calea).

In seara acea mi-am amintit ,,caramizile” pe care le-am adunat, parte din ele asteptate intens, parte din ele trecute la capitolul ,,vise pentru mai tirziu”. Toate ,,pietrele’’ care mi-au ranit sufletul si mi-au scrijelit inima la vremea respectiva s-au dovedit mai tirziu a fi fost caramizi solide pentru Scopul meu.

Dupa un timp din Timp au venit la mine emotii, sentimente, trairi, trasaturi, momente … pe care le iubisem la mama, in tinerete, cind le intilneam si pe alocuri le visam, au venit toate intruchipate in cineva care mi le-a lipit si pe urma mi s-a lipit de suflet. Ziceam eu ca acel cineva nu este parte componenta a Scopului meu. Ziceam ca nici in visele pentru mai tirziu nu-l incadrez pentru ca ar fi trebuit sa-i clarific forma si mai ziceam ca vreau cineva care sa ma faca sa ma simt Eu. Abia aceste ultime ziceri mi-au fost ,,ascultate”. Nu-i usor sa-ti cunosti Scopurile nici macar Visele. Mai am ,,pietre” in drum, ma mai julesc, dar astept in Timp ca aceste pietre sa se transforme in ,,caramizi”. Iti multumesc doamne ca EXIST!

Iubire in suflet!