Credeam că voi lăsa articolu’ fără titlu’ o vreme. Îmi treceau prin cap tot felul de idei (pe semne era liber de neuroni – ha!) legate cumva și de cele care nu-s prea plăcute omului cum ar mătreața, chiar dacă am mai scris de ea, cum ar fi genunchii, de ei chiar n-am scris sau cum ar fi creierul despre care ar fi interesant de scris ceva în măsura în care o să constat că îl am – ha, ce bubuieli îmi trec prin cap. Nu am știut pe care din ele să aleg pentru început așa că am început să le citesc, cam pe diagonală, pe toate. După care am tras o linie comună la toate adică toate cele enumerate au la bază un conflict. Conflictul este între creier și inimă. La mătreață este între creier și tiparele lui vechi și inima care nu-și cunoaște valoarea și nu crede că poate face altceva în afara tiparelor, convingerilor, tradițiilor și în general în afara a ce face toată lumea. La genunchi este tot cam la fel când una simți și alte ,,trebuie” să faci și… alegi întotdeauna să faci ce ,,trebuie”. Creierul fiind calculatorul cu pupitrul lui de comandă, are și el două emisfere care nu mereu se ,,pupă” între ele pentru că iar nu poți împăca mereu ce analizezi cu ce simți și pentru care ai alte emoții decât cele care ar ,,trebui” să iasă din analize.
Și tot alegând eu cu care subiect să încep mă ,,lovește” realitatea pe după ceafă puțin aducându-mi aminte și de zicerea aceea în care ar trebui să faci ce zice popa iar nu ce face el. Tot propovăduind despre regrete, despre care am mai scris dar se mai vor menționate, m-a lovit o amintire, din trecutul îndepărtat, în care o Alegere a fost de a-L ruga pe Doamne Doamne să facă ce știa El mai bine în locul meu. Nu erau cunoscute nici pe departe expresiile legate de dezvoltare personală, de legile universului sau legea atracției, erau cunoscute doar Măreția Lui și dorința de viață așezată peste un munte de neputințe, de nepriceperi, de senzații de inutil și de frici. El a așezat totul cum nu se putea mai bine, cum nu se putea mai fericit… de ce mai trage ceva înapoi care seamănă cu mustrări (cuvânt foarte blând) ? Aici vine popa cu ce ,,face” el. Mai scrișnim din dinți, mai învățăm, mai căutăm ce ne scapă…
Când mă gândeam la ,,trenul pierdut în viață”, expresia cu care nu sunt de acord îmi apare în față o alta care o explică pe prima: ,,Totul începe cu o alegere: să-ți urmezi frica sau să-ți urmezi inima”.
Netul abundă de exemple în care întârzieri de tot felul, pierdut avion, pierdut tren, pierdut bani, toate au dus în cele din urmă la un final câștigător. O să zici că nu se referă la cazul fizic ci la cel figurat și ai dreptate numai că lucrurile stau destul de asemănător în ambele cazuri.
Nu le etalez acum pe fiecare dar le pot trece pe fiecare prin legea ecoului, pe care o explic după modelul meu. Dacă îmi consider (am mai scris asta) corpul complet în apă și în picioare, fiecare celulă vibrând emite un val mai mic sau mai mare în funcție de ce simte. Dimensiunea valurilor poate fi considerată cea din piramida conștiinței. De la gât în sus se consideră cele de care ești conștient și analizează, planifică, vede și judecă, ajunge să cunoască. De la gât în jos sunt cele ale simțirilor (este demonstrat că inima are câmpul mai mare decât al creierului de cinci mii de ori), emoțiilor, fricilor, furiilor, supărarilor, etc. Fiecare emisie rezonează cu altele de același fel din univers și se întorc la sursă. Este foarte adevărat că nu se văd și nici nu se pot măsura dar… ,,socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” este exact ce se întâmplă. Planifici să faci ceva și forțe nevăzute (emisii anterioare care acum se întorc) te opresc. Faci o listă de cumpărături și ai în minte bugetul nu tocmai corespunzător, de aici frica de a rămâne fără bani, și se va-ntâmpla să nu găsești de cumpărat tot ce-i pe listă. Neluând în considerare faptul că ești unicul răspunzător de tot ce ți se întâmplă în viață începi să ,,tricotezi” scuze despre cum e în viață, cum ți-e scris, ce îți aduce viața, cât de grea este și cât de periculoasă e lumea, etc., etc.
Zicerea cu trenul referindu-se mai mult la oportunități, de cele mai multe ori nu se iau în seamă trăirile din spatele alegerilor de a renunța la ele sau chiar de a le pierde fără să facem ceva.
În cazul în care ai ales să o (pe oportunitate) lași să se ducă și pe urmă regreți, ești sigur că ți-ar fi fost mai bine sau ai aflat că cineva în locul tău este foarte bine? Dacă așa ești sigur, am veste proastă pentru tine: acel cineva a avut un sistem de gândire (chiar pile și relații, bani sau alte foloase) prin care și-a atras acel bine. Poți fi mult mai bun decât el dar dacă țipă profesionalismul în tine, nu ești mulțumit de cum și cine ești, ai convingerea idioată că ,,nimeni nu-i perfect”, atunci vei mai pierde sau ți se vor mai fura și alte oportunități.
În cazul în care ai pierdut-o (pe oportunitate) din neatenție sau chiar nu ai știut de ea, este foarte posibil ca grupul de emisii din jurul oportunității care pot fi oameni, acte, gânduri, etc. să nu rezoneze de loc cu cele emise de tine anterior sau în prezent. În acest caz nu aveai cum să ai idee măcar de ea.
Alegerile în relații se fac asemănător. Dacă tu crezi că nu-s la nivelu’, nu-s suficient de bun, vreau așa, trebuie să fie așa… vei atrage personu’ care să te facă să tot repeți ce ai emis și simțit, și ce ai zis de la bun început. Dacă tu consideri că doar Dumnezeu merită să fie iubit, ghice ce? Vei avea parte de situații în care să-ți tot repeți că tu nu meriți să fii iubit și îți va trece prin cap să dai vina pe soartă, pe viață, pe societate, pe femei sau pe bărbați când de fapt ți se va aduce în față și în viață fix emisiile tale anterioare. Persoana cealaltă poate că are și ea emisii asemănătoare, posibil de stăpân cu frici că-și pierde poziția și atunci se consideră și el insuficient dar posibil fost stăpân de scalvi în viețile anterioare acum îți poate oferi suficiente clipe în care tu să simți și să retrăiești emisiile tale anterioare amintite.
Este posibil și să ,,fugi” de bine uneori. Întâlnirea inițială a avut loc datorită unor vibrații înalte, ale binelui, avute și de unul și de altul. Acum eu în ultimul timp învățând niște expresii noi îmi este ceva mai ușor să spun că despărțirea a vut loc pentru că niciunul nu cunoștea vibrația (adică nu știa cum se simte) acelui bine, nu o emisese anterior, acum ce venea era total necunoscut așa încât coborârea la vibrații mai joase era mai sigură pentru unu sau pentru amândoi sau unul o blochează de așa natură încât de cealaltă parte nici nu mai contează ce va face pentru că cea blocată nu mai aduce bucurie, aduce plecarea celuilalt. Dacă inițial au fost vibrațiile înalte, posibil depărtarea doar să scuture sau să arate (conștientizezi) ce pot face alegerile bazate pe creier adică pe partea de logică, planificări, analize și siguranță, alegeri care nu-s pe vibrații înalte, sunt doar planuri de cele mai multe ori bazate pe frica de a nu pierde altceva. Nefiind nici înalte nici în număr mai mare decât cel al simțurilor, nu face altceva decât să lungească agonia, conflictul, neliniștea și tot cortegiul de boli ce pot urma dacă acestea din urmă nu se diminuează.
Dat fiind această unicitate a fiecăruia și puterea de atragere a fiecăruia în funcție de emisiile lui, cred că nu prea își mai are sens cuvântul iertare. Asta în teorie, în practică cel mai greu ne iertăm pe noi pentru câte o nefăcută pentru care nu aveam nici cunoștințe, nici putere, nici loc, nici, nici, dar tot ne mai tragem câte una peste ceafă câteodată. Cu ceilalți rămâne doar o alegere pe care ar trebui să o facă doar Dumnezeul din noi și numai pe baza a ce ar zice El, adică a simțurilor.
Sunt foarte convinsă că multe relații nu pot fi explicate după acest model și pentru că toți oamenii au strămoși ale căror emisii le trăim încă, toți avem suflete care nu știm cu ce emisii vin la noi în trup, toți trăim în regiuni geografice în care există un cumul de energii care ne vor influența mai mult sau mai puțin în funcție de cât de mult vrem să știm despre ele pentru că le putem modela. Da, poți să depinzi din ce în ce mai puțin de alte energii pe măsură ce înveți despre ele despre cum le poți schimba și mai ales pe măsură ce înveți că puterea este la tine, puterea emisiilor tale este cea mai mare. Nimic nu este ireversibil în afară de moarte, asta am învățat-o de la Lazarev și eu o cred. Totul în jururl nostru este format din particule care se leagă și se dezleagă după niște legi. Toate situațiile posibile și imposibile există în univers, doar trebui imaginat drumul până la ele pentru a se arăta căile, soluțiile, oamenii, cunoștințele care puse la treabă să ducă la ele.
P.S. pe baza faptului că pentru a crea realitatea creierul nu face diferența dintre realitate și imaginație, pe baza faptului că cineva a descoperit testul muscular în care corpul arată fix ce este adevărat pentru el adică ce cunoaște, crezurile care nu ne sunt de folos pot fi eliberate și eventual înlocuite cu cele de folos. Luminița de la capătul tunelului pe care o amintește o sumedenie de metode și terapii devine ceva care nu numai că dă speranță dar dă și multă energie și gânduri frumoase. Un rezumat la rezumat doar pentru a reaminti că totul este posibil.
Până data viitoare: Lumină în suflet!
