Ce fac eu cu Mine?

 

533292_534628963254345_1450907962_n

       In intrebarile mele legate de ce sa fac, cum sa fac, de ce sa nu fac ceva ce-mi place in viata, se furisa insistent si s-a furisat foarte multi ani, un firicel de teama si de nelamurire legat de o abilitate, un talent macar, pe care … daca l-as fi avut, ma gindeam eu, ar fi fost mult mai bine. Putin intortocheata fraza asta dar cam asa ceva era la mine in cap. Stiam ca nu prea imi place munca pe care o faceam la servici, nu eram convinsa dar sigur nu ma facea fericita. Auzisem de oameni care, artisti in special, confunda munca cu placerea. Realizam ca asa ceva se poate dar ajungeam iar la talent, iar la munca si uneori ameteam in cerc. Pina la urma m-am convins de un lucru: trebuie sa gasesc ori o munca care sa-mi placa ori un talent, adica tot aia era numai ca atunci cind faci cu talent ceva, nu o mai numesti munca.

Am ajuns in CaliVita. Am mai spus, mi-a placut sistemul si faptul ca ajuta in primul rind Omul. Daca vrei detalii, scrie-mi, si-ti raspund. Aici munca pe care trebuie sa o depui este constituita din opt pasi (pot fi zece sau sapte, nu-i o problema). Primul pas este Scopul. Intii trebuie sa-ti stabilesti telul in viata. Trebuie sa recunosc, multa vreme asta constituia ,,calvarul” meu in CaliVita. Pina la urma sper ca voi scrie o carte in care sa povestesc cita rusine si timiditate (daca nu e tot aia) au avut loc in mine pina la cele mai inaintate virste. Asta ca sa-ti spun ca ajunsesem sa vorbesc cu persoane necunoscute la telefon pentru a le face cunostinta cu aceasta colaborare, dar scopul meu pe care trebuia sa mi-l pun … tot nu intelegeam de ce trebuie sa existe? De ce nu puteam face CaliVita fara a avea un scop, nu ma intriga foarte tare, numai ca se insista pentru stabilirea scopului ca pentru ceva fara de care degeaba traiam. Nu m-a strins nimeni cu usa (ca as fi iesit imediat) dar felul in care se vorbea ma pune aserios pe ginduri.   480366_409854899097886_1511331641_n  

Din intrebare in intrebare, cum Legea Atractiei iti aduce  tot   ce vrei atita timp cit are o componenta nobila (aici insasi Viata), am ajuns si la niste carti, articole, site-uri care mi-au dat raspunsurile mult asteptate.

Daca cineva a descoperit America, eu am descoperit (citit) ca omul este venit pe pamint pentru a evolua. Si daca nu crezi, ,,uita-te” nitel in urma, cam de cind a aparut omul pe pamint si vezi daca nu cumva a evoluat continuu. Cum poti evolua, facind acelasi lucru pe care l-au facut si inaintasii tai? Daca tot aprinzi focul cu cremene si nu ,,gindesti” sa faci ceva sa-ti fie mai usor, sau sa cauti si altceva, mai descopri bricheta cu care iti aprinzi tigarea? Si o oarecare usurare a muncii nu poate reprezenta un scop? Am gasit scris  ca cel mai repede si usor te dezvolti cind ai un … scop. Imediat m-am gindit la magarul care merge, dupa morcovul atirnat de un bat, in fata. Mai in gluma, mai in serios (altii seriosi au studiat problema) am gasit o intreaga literatura care vine sa sustina citatul lui John C. Maxwell:  ,,Darul pe care îl am de la Dumnezeu este potenţialul meu. Darul pe care îl am pentru Dumnezeu, este ceea ce fac eu cu acest potenţial.” Ne nastem cu niste calitati, cu niste trasaturi caracteristice, cu talente pe care mai devreme, mai tirziu sau poate niciodata ni le descoperim. Ne nastem cu calitati fizice, cei mai multi intregi, cu toate partile componente. Si totusi inca este posibil, si cei mai multi nu stiu, ca daca inveti o scoala, doua, ai un servici, doua, cresti un dopil, noua, etc. … asta nu reprezinta neeaparat dezvoltarea ta ca om. Apar, sunt o groaza de probleme in viata, Albert Eistein spunea ca ,,Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată.” Daca nu erau citiva ,,nebuni frumosi” care sa-si propuna descoperiri si pentru care sa lupte, am fi trecut de epoca pietrei, evul mediu si de mersul in trasura? Si daca imi vei spune ca asta este ,,treaba” unora, te intreb: cind ai un film pe care-l urmaresti seara la televizor, sau musafiri la o bere, sau ai o pasiune pentru care lucrezi in timpul liber … ziua nu esti mai energic, nu cauti sa rezolvi mai repede probleme si parca ai mai mult spor, toate astea nu le faci mai repede ca sa treaca si sa vina seara? Incerci sa faci legatura cu stabilirea unui scop, pentru care ar trebuie sa muncesti cu placere, chiar daca, in timpul putin liber pe care il ai?  ,,Dacă vrei să duci o viaţă fericită, ancoreaz-o de un scop, nu de oameni sau de obiecte” spunea Albert Einstein. Crezi ca nu are dreptate?

Cei mai multi isi pun scopuri materiale, cele care le vin mai repede in minte. Daca esti sincer cu tine si ai suficienta rabdare, ai sa vezi ca dupa putin timp in care iti imaginezi visul implinit, iti vei dori altceva. Sau si mai rau, vei realiza ca nu te face suficient de fericit. Dar daca din incercare in incercare, descoperi ca ai o ,,abilitate” pe care iti place sa o practici? Drumul poate fi foarte frumos si cu foarte multe satisfactii daca din aceasta practica ajuti si pe altii. Asta despre fericirea ancorata de obiecte.

  Dragoste                            Despre fericirea ancorata de oameni, este si mai mult de spus dar ,,prietenul meu” spunea: E foarte romantic să spui că, din clipa în care a intrat cineva special în viaţa ta, te simţi desăvârşit. Totuşi, scopul unei relaţii nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârşească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvâr­şirea ta. – Neale Donald Walsch.

Amintesc numai Legea Karmei care spune ca toate vibraţiile pe care le emiţi mental sau verbal se întorc înapoi la tine într-o formă similară. Daca vibratiile sunt dintr-o ,,dorinta de fericire”, ti se va intoarce tot ,,dorinta de fericire”. Daca eu sunt fericit (vezi exercitiul de fericire), vine la mine fericirea, adica cineva cu care sa traiesc in continuare fericirea.

Si ca sa inchei asa cum am inceput: ce fac cu Mine? Pai, in Mine este Dumnezeu, El merita tot ce-i mai bun pe lumea asta, deci Eu toate le pot! Intii sunt fericita pentru ca EXIST, apoi imi gasesc abilitatile care ma fac fericita, de aici Scopul este la … doi pasi!

Iubire in suflet!

 

Posted in Blog, Mesaje | Leave a comment

Esti pretios

excelenta   Azi am fost la un seminar. A fost o zi superba, cu mult soare si cu multe situatii care m-au facut sa-mi amintesc si reamintesc Legea Atractiei. Dar sa o iau cu inceputul. Stiam de acest seminar de mai multa vreme. De la inceput l-am pus sub semnul intrebarii. S-ar fi putut intimpla sa nu pot merge si atunci am zis ca nu ma gindesc prea mult la el.  Ziua de azi se apropia si hotarisem sa nu merg pentru ca, aveam ceva de rezolvat acasa (casa, care nu este in orasul in care stau saptamina in care merg la servici).  Cine a zis ca ,,socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg?” Ieri, cind dupa amiaza trebuia sa plec acasa, ma suna o prietena si-mi propune o intilnire la care nu puteam sa nu merg. Vorbim si programam pentru partea a doua a zilei. Am dus dara sacosa pentru acasa, la sora mea (care nu stiu cit ma mai suparta) unde stau saptamina cit merg la servici, si ies in oras. Nu am apucat  sa schimb doua vorbe cu prietena ca primesc un telefon de la sponsora mea care, intre alte calitati, are una cit toate la un loc: ma face sa-i cam dau dreptate. Bineintels ca planul meu, de a merge azi acasa, iar a cazut pentru ca m-a invitat la seminar si nu am putut sa zic nu. Nu ca mi-e frica de cineva dar mi-am pus toate prioritatile si placerile in ordine si …am spus da.

  480366_409854899097886_1511331641_n Unde este Legea Atractiei? De cind colaborez cu CaliVIta, am simtit ca mi s-a lipit de suflet. Imi place sistemul, faptul ca poti cumpara orice, in orice cantitate, si cum sunt ,,facute” si ,,inghesuite” plantutele in flacoane (la rece pentru a ramine Vii). Imi place faptul ca am cunoscut foarte multe carti din care am invatat despre mine si gindurile si emotiile mele si ce sa fac cu ele. Imi place relatia mea cu oamenii din sitem si cu sponsora mea. Ai inteles? Eu emitind emotii de genul celor de mai sus, conform legii atractiei, mi s-au intors lucruri, evenimente care m-au facut sa retraiesc aceleasi emotii. Nu este nimic intimplator in lumea asta. Totul vine la tine datorita a ce ai gindit si trait. Esti suma trairilor tale de pina acum.

386016_179214525553779_174532910_nAcolo, la seminar o fata desteapta a ridicat o ,,problema” delicata care spunea ea, si asa este, este esentiala in munca cu oamenii: increderea. Dar … DAR … cea mai importanta este increderea in Sine. Se intimpla mult mai des, sa gasesti omul care sa aiba incredere in tine, ca cel care ii propune o colaborare, dar sa nu aiba incredere in el. As spune asta este PROBLEMA foarte mare si a celor care nu reusesc, nu in CaliVIta, nu reusesc sa iasa din banalul ,,vietii grele”, nu reusesc sa iasa din ,,asa trebuie”, nu reusesc sa iasa din ,,eu nu sunt asa destept”, nu reusesc sa treaca de ,,eu stiu? asa o fi”.  

Am scris ceva vreme in urma un articol despre Increderea in Sine. Azi Ionela, mi-a amintit sa mai abordez aceasta tema. Este foarte greu, poate imposibil sa-ti faci vise, sa crezi ca meriti sa ti se realizeze, sa crezi ca poti sa le realizezi … sa crezi ca poti sa ,,le vezi cu ochii”, daca tu nu crezi in tine, daca tu nu sti Cine ESti. Citeva zile in urma o prietena de pe Facebook posta urmatoarele ,,reguli”:  

„Regulile respectului de sine –   Brian Tracy

 REGULA nr.1

*  NICIODATA sa nu iubiti pe ALTCINEVA mai mult decat pe VOI INSIVA. – NU PUTETI OFERI CEVA CE NU AVETI !

 REGULA nr.2

*   Sa nu asteptati NICIODATA ca altcineva sa va placa sau sa va iubeasca mai mult decat va placeti, iubiti sau respectati voi insiva.”

In traducere REGULA 1. Energia, aceasta energie a electronului, a atomului care ESTE in TOT, si reprezinta TOT ce este si nu este, este si in Tine. Daca nu vrei sa crezi, atunci vrei sa crezi ca nu tu ai creat-O, ci Dumnezeu (zi-i cum vrei) si atunci te vei iubi intii pe tine pentru ca, mai aproape de inima ta esti tu decit ALTCINEVA. Si mai e ceva REGULA 2: numai emotia iubirii emisa (in cazul asta pentru tine) iti va aduce pe ALTCINEVA pentru care sa emiti aceasi emotie.  Daca nu te placi, aceeasi emotie te va face sa traiesti ALTCINEVA.

,,Emoţia este puterea care atrage. – Neale Donald Walsch” – nu este altceva decit Legea Atractiei in toata splendoarea ei. VIbratia emotiei pleaca la infinit si se intoarce la sursa, adica la tine. In drumul ei, conform Legii Rezonantei, gaseste emotii de aceasi frecventa si amplitidine si … ce mai vrei tu, si ti le aduce. 

Tu decizi ce vrei sa primesti: vrei iubire, iubeste-te si iubeste toata Creatia Divina, adica si pe tine. Brian Tracy vorbea de respect. Nu iubesc cuvintul asta si nici ce-mi inspira dar, pot inlocui cuvintul cu unul din cuvintele: incredere sau iubire sau credinta. Sa crezi in tine nu inseamna ca esti ,,increzut” ci sa crezi in puterea Divina din TIne. 

MI-e dor de cineva si … muzica pentru sufletul meu.

 

http://www.youtube.com/watch?v=S4kzGhDEURA

 

 

Posted in Blog, Mesaje | Leave a comment

Buna dimineata …

Buna dimineata! … sau ,,Buna dimineata!”

   3673_476946455650311_1080766261_nSoarele asta straluceste pentru toata lumea. Toata lumea stie asta. Toti stim ca nu ne putem apropia de el pentru ca ne arde. Stim asta fara sa fi verificat cineva. Stim ca Pamintul nostru se invirte in jurul soarelui. Nu am vazut decit filme si articole despre asta dar ne numim ,,cititi” si stim acest lucru. Stim ca daca ne impiedicam, nu ,,cadem” in sus, ci cadem pur si simplu. Deja daca spui cad, nu te gindesti ca ai fi pe altundeva decit jos. Toata lumea a auzit de legea gravitatiei. Stim si presupunem ca stim o multime de lucruri.

In scoala am invatat ca electronii se invirt in jurul atomului … nu fac ,,naveta” Bucuresti – Brasov, deci nu merg in linie dreapta si nici nu iau pauza de masa. Energia lor este dintotdeauna si va fi intotdeauna. Pamintul se invirte in jurul soarelui si nu se apropie de el, are drumul lui. Cine i l-a destinat? Cine a creat si cine este aceasta energie, a electronului si a pamintului? Mai mult, acesti atomi sunt peste tot. La baza Universului sta atomul: si in metale si in celula. Tot ce inseamna Univers inseamna atomi. Acesti atomi nu sunt altceva decit cumuli de energii. Energie condensata. Tot Universul este O energie. Tot este un tot din care faci si tu parte, deci nu te ,,termini” unde se termina corpul fizic, nu esti doar cit vezi in oglinda.

Raza nucleu – electron este (un profesor a dat un exemplu de corespondenta) la o scara n/m,  distantei Bucuresti – Brasov, considerind aceste orase nucleu si electron. Poti considera ca suntem de fapt … mai mult ,,goi”. In anumite conditii un electron ,,pleaca” sa se invirta in jurul altui nucleu. Cine a stabilit care sunt substantele care intra in reactie si care nu? In mod normal apa cu uleiul nu intra in reactie, se stie. Apa nu ia foc, uleiul ia. Cine a stabilit aceste legi?

In anumite conditii, sunetul devine ecou. Daca tipi intre munti auzi, si ai invatat la scoala, ecoul. Daca vezi un film de groaza, nimeni nu iti face nimic, te sperii si poti avea probleme. Te-a atins cineva? Cind esti fericit, topai de cita energie ai. Ti-o ,,vira” cineva cu pompa?

Daca arunci o piatra in lac, se produc niste valuri care pleaca in forma de cerc, nu patrat cum ai vrea tu. Lucrul acesta se intimpla dupa niste legi pe care, crede-ma nu le-am dat eu, si cred, nici tu. Daca eu vin acum si spun (ce au descoperit si cercetat altii, mai destepti ca mine) ca emotiile tale sunt de fapt ,,valuri” care pleaca spre infinit si se intorc (conform legii atractiei) si ca in drumul lor se ,,insotesc” cu ,,valuri” la fel de inalte sau joase, de ce imi spui ca aceste descoperiri le-au facut oamenii si nu sti daca le poti crede? Ce nu crezi? Nu crezi ca atunci cind esti nesigur, nedreptatit, jignit, furios, etc. valurile au inaltime mica si iti vor aduce altele la fel, care sa-ti aduca aceleasi stari? Nu crezi ca in viata ti se vor intimpla lucruri care sa te faca sa traiesti aceleasi stari?

Am pus mai in urma citeva articole despre Descoperirile fizicii cuantice care spun ca emotiile noastre modifica ADN-ul, deci (din cita biologie stiu eu), sanatatea. Ai sa ma intrebi de ADN-ul citor oameni este vorba, ca poate unii sunt mai ,,smecheri” si nu se supun acelorasi legi. Doctorul te scoate din necaz in prima faza. Medicamentele la fel. Daca tu persisti in aceeasi gindire, aceleasi mentalitati, ce doctor si ce medicamente sa te vindece? Valurile care au venit inapoi dupa ce ai gindit intr-un fel, si au facut ca un organ sa sufere, vin in continuare. Organul va suferii in continuare cita vreme tu emiti aceleasi valuri. (Am spus ginduri cind de fapt sunt emotii care sunt nascute din ginduri, tipare gresite, mentalitati gresite). Ca sa fiu mai clara: te simti jignit intr-o situatie, te superi, te simti ofensat. Asta inseamna ca nu realizezi ca traiesti ce ai emis in trecut si te superi pe niste legi care nu fac altceva decit sa-ti aduca aceasi stare inapoi.

Sa SCHIMBI in bine ceva in sanatate si in viata ta inseamna sa realizezi ca toti, cu Tot suntem O energie, pe care a creat-o CIneva, care se numeste Cineva. Daca nu vrei sa-i zici Dumnezeu, spune-i cum vrei. Si nu ma intreba de ce valurile emise de tine atunci cind esti fericit sunt inalte, ca nu stiu sa-ti raspund. Dar cita vreme emiti valuri de inaltime mica, stiinta a demonstrat, nu se pot asocia cu valuri de inaltime mare si drept urmare … iti va aduce, vei avea in viata si in sanatate, valuri scunde adica VIATA pe care ai avut-o pina acum!!!

2504_365696040213442_1109841313_n,,Bucura-te de Tine, suflet drag! Lasa in urma orice rautate, orice neincredere si orice grija. Doar respira si bucura-te de Ceea Ce Esti cu Adevarat. Priveste in jur…vei descoperi peste tot parti din Tine, din splendoarea Constiintei Divine care Esti!” – spunea Tania Tita.

,,bucura-te de Ceea Ce Esti cu Adevarat” pentru ca asta inseamna ca in tine ESTE Dumnezeu!  Iubire in suflet, iti doresc!

P.S. Iubirea naste ,,valuri” foarte inalte!

 

Posted in Blog, Mesaje | Leave a comment

Schimbarea …

 

481998_563826323650185_465810681_nDefiniţia nebuniei este să faci unul şi acelaşi lucru, dar să te aştepţi la rezultate diferite – Albert Einstein

Sa spunem ca foarte multi ani convingerea mea despre mine era ca Schimbarea ar fi fost ultimul lucru pe care l-as fi agreat. Fire pasnica, poate mult prea pasnica, atunci cind auzeam cuvintul, foarte ingaduitoare ma gindeam la schimbarea culoriii lacului de unghii, fardului de ochi … astea nu erau schimbari ci mai degraba ,,variatiuni pe aceeasi tema”. In orice caz, Gindul ca trebuie sa schimb liceul, serviciul, magazinul din coltul pietii de unde cumparam … piine, cred ca aproape tot, ma nelinistea cumplit. Ma destabiliza. Nu stiu eu daca am gasit cele mai bune comparatii, pentru ca dupa ani de cautari si lupte duse cu Mine, si acum si dupa citeva succese, mai greu reusesc sa retraiesc niste momente. Mai nou, se pare, trebuie sa-mi schimb si adresa de mail, lucru care ma jeneaza putin dar cred ca trebuia sa vina si ,,asta”.  ,,Schimbarea este legea vieţii.”  spunea  John Fitzgerald Kennedy. Da, si? Putea sa vina personal sa dea mina cu mine si sa-mi spuna asa ceva si nu stiu cit m-as fi miscat in alta directie si asta nu pentru ca eram capoasa ci … fricoasa! Da? Am aflat, dupa ce m-am analizat putin, ca nu prea folosesc tot potentialul meu, si ca poate pot face mai mult. Am aflat intre timp ca acolo unde este frica nu este Credinta. Acest lucru m-a debusolat putin pentru ca eu aveam o alta impresie despre mine. Am continuat totusi sa ma conving sau mai bine zis sa caut ceva citiri care sa ma convinga. Am mai spus si probabil ca voi mai spune ca citatul acela este mai mult decit adevarat cu ,,daca iubesti viata si viata te va iubi”. Rind pe rind am gasit raspunsuri ajungind sa-mi dau seama ca Schimbarea are loc … ,,cam de capul ei” in chiar viata mea! Nu stiu cind am invitat-o, cind a venit. Nu stiu nici macar daca m-a deranjat, pentru ca nelinistile care au stat la baza cautarii, erau mult mai nesuferite decit gindul ca as putea sa schimb ceva. Dar … momentul de ,,groaza” care a marcat in viata mea  cotitura, a fost cind in fata ochilor mi-a aparut o fraza dintr-o carte care imi spunea ca ,,ce gindesc si ce fac va influenta vietile copiilor mei”. … Nu am ingrosat literele si nu le-am scris cit ,,Casa poporului” de mare, dar nu vrei sa sti cit m-au ars. 

Am relatat toate astea ca sa-mi improspatez memoria si sa ma trezesc citeodata din ,,prostia” care ma caracterizeaza atunci cind sper ca daca spui unei persoane cite ceva despre ,, Viata – este un joc cu bumeranguri. Gandurile, faptele si cuvintele noastre, se vor intoarce catre noi mai devreme sau mai tarziu, cu o acuratete naucitoare. – Neale Donald Walsch”, ea va intelege suficient cit sa stie cum sa-si schimbe gindirea! Sunt putin rea cu mine acum, dar omuletul din mine o mai ia citeodata razna si uita de ordinea Divina in care se petrec lucrurile. Am fost martora in ultima vreme la mai multe manifestari ale Legii Atractiei adica a jocului cu bumeranguri. Nu te poti sustrage acestei legi … nici macar ,,daca nu o cunosti si nu sti sa o aplici”. Sper doar ca gindurile din urma ale lui cineva, sa-i aduca revelatia Legii bumerangului si sa se salveze.

404448_489332304447058_506503851_nCa sa intelegi Legea bumerangului, trebuie sa vrei sa accepti faptul ca toti suntem Unul si sa inveti si Legea Rezonantei. Ca sa accepti ca toti suntem Unul, trebuie sa accepti ca nu exista separare, ca nu exista vinovati in exteriorul nostru si mai ales … trebuie sa accepti ca daca inveti ceva despre fizica cuantica nu inseamna ca-L excluzi pe Dumnezeu. Pentru ca acum sa pot spune ,,Iti multumesc Doamne ca exist!” cu ani in urma am vrut sa-mi demonstrez si sa demonstrez, parca in ciuda tutror, ca Viata este frumoasa, ca nu e grea si nu e un cimp de batalie! De foarte mititica am avut norocul sa-mi incolteasca acest gind! Viata, Dumnezeu mi-a aratat ca nu m-am inselat. Acum e rindul meu sa invat pe altii. Toate se vor petrece in ordinea Divina si Dreapta, stiu asta!

Nu stiu daca am pus titlul potrivit dar pentru citeva clipe, intr-o situatie anume, mi-a venit in minte vorbele lui Caragiale despre Schimbare … pe ici pe colo …. In lupta cu Sine, uneori omul se amageste ca se schimba, cind de fapt schimbarea este doar la fata, schimbare de fard!

Iubire in suflet!

 

 

Posted in Blog, Mesaje | 1 Comment

Povestea …

 

Munca in echipa poza

 

 

 

Motivul pentru care am tot pus poza asta este starea pe care mi-o trezește, pentru că iubesc să fiu la mare și amintirea a toate câte le-am petrecut, atunci când citesc ce am scris pe ea. 

,,Du-te acolo unde vrei sa ajungi …

Danseaza acolo unde nu e muzica …

Fii acolo unde vrei sa fii!

Fii tot ccea ce poti fii!”

               Aceste câteva cuvinte sunt cu mine acum, este adevarat, dar acum si-au mai găsit locul, s-au mai așezat. Aceste cuvinte însă, atunci când am pornit ,,Povestea”…, atunci strigau, strigau pentu a fi auzite, țipau parcă să nu le uit, să nu îndrăznesc să le uit.  Am plecat în povestea mea, ,,desculță” pe pietrișul drumului neștiut de cei mulți, sau mai bine zis, de cei care fac lucrurile ,,așa cum trebuie și cum face toată lumea”. Am plecat în ,,rochia de bal” din balurile visurilor mele și fără să gândesc la adierile de vânt sau furtuni, oricum nu știam cât de departe erau. Am căutat malul mării în toate visele și ,,visele” mele cele mai frumoase și care aveau întotdeauna darul de a mă susține și a mă bucura. Ignorând ultimele realizări ale medicinii, îmbrățișând plantele lăsate de Domnul pe pământ, cu visele mele în suflet chiar dacă făceam „ce trebuie”, drumul merită făcut și întoarcerea nu s-a inventat. Drumul cunoașterii, al întrebărilor, al învățăturilor, al trezirii, a mai zgâriat și jupuit picioarele dar de pe el  se întrezărește numai bine în față.  

Povestea continuă… urcând pe drumul cu pietriș al realizărilor, sau pe potecuța îngustă ce urcă muntele, sau la malul mării care întotdeauna mi-a adus fericirea. Și când mă opresc și când nu socot că-i realizare, nu mai disper. Viața mi-a arătat, uitându-mă înapoi, că întotdeauna a fost spre binele meu. A durut cumplit, a fost groază, au fost lacrimi și deznădejde… nu îndrăznesc să povestesc încă, dar simt că e spre împlinire și pe alocuri știu asta. 

         Mă gândeam zilele astea că anul trecut am avut citeva realizari pe care mi le-am dorit, la care am visat dar care nu au fost piloni ai existenței… totuși. Am avut însă câteva vise de noapte care îmi dau de gândit, a căror realizare mi-o doresc (mașina și casa) chiar dacă nu sunt cum ar trebui de insistentă în ,,munca” pe care mi-am propus să o fac. Un vis mă punea la volanul uneia… roșie, cochetă, nemțească și foarte   ,,a mea”, un vis îmi oferea o ,,chitanță” pentru o ,,cochilie” care era apartamentul meu, un vis îmi spunea că voi fi pe același „palier” cu cineva care este de mult șefă… Le-am punctat doar pentru a le localiza în timp și pentru a putea ,,trâmbița” realizarea lor. De foarte mică dimineața mă duceam la maia și-i povesteam ce am visat. Aproape mereu îmi spunea că „e de bine”. Visele care m-au făcut să mă trezesc cu o stare specială, care m-au făcut să mă gândesc mult la ele, întotdeauna mi-au transmis ceva. Întotdeauna mi-au prevestit relele și bucuriile chiar dacă pe moment nu știam clar ce va urma. Niciodată nu mi-am pierdut credința în visele mele.

           Fericirea se învață! Fericirea se trăiește! Fericirea se iubește!

Doar uita-te în ochii ei!… ce-mi place expresia asta! Nu știu unde am găsit-o.

noapte magica

P.S.  fă-ți un bine și scrite-ți dorințele, și uită locul unde le-ai pus și pe urmă învață despre cum a făcut Dumnezeu TOT, cum funcționează Legea Atracției și pe urmă … FII FERICIT !

 

 

 

 

 

Posted in Acasa, Blog, Mesaje | 1 Comment

Fa cunostinta cu Tine

 

178513_426403050727025_627523757_o              In incercarea de a gasi un titlu potrivit, … cam lunga incercarea, am gasit doua citate care se potrivesc situatiei din ultimele ,,vremuri” ale mele. Am scris ,,vremuri” pentru ca ar trebuie sa ma refer la ultimele zile, cit si la zilele din anul trecut, si la zilele din … si tot asa.  Sa incep cu primul:

,,Măsura exactă a sănătăţii mentale constă în dispoziţia de a găsi ceva bun în toate. – Ralph Waldo Emerson” 

Cel mai mult mi-a placut ca  m-a facut sa rid. Am o adevarata slabiciune pentru ,,ce” ma face sa rid. Ca in ultimul timp (citiva ani buni) invat si reusesc chiar, sa vad partile bune ale vietii, este foarte adevarat. Dar la fel de adevarat este ca de multe ori am reusit sa vad asa ceva, doar gindind la ,,Sa nu-ti dea Dumnezeu cite poti sa duci”. Si facind ,,haz de necaz” cu fiintele sufletului meu, nu de putine ori (in gluma – sper) mi s-a pus la indoiala ,,sanatatea” mea mentala.

               Este putina diferenta intre: a gasi ceva bun in tot, gindind la Legile care ne guverneaza  viata (si legile si viata, daruite de Dumnezeu), si a gasi ceva bun in tot pentru ca asa ti-e felul.  Daca asa ti-e felul … banuiesc ca este frumos, sau mai binisor, in functie de situatie. Daca insa iti iei la analizat Legea Atractiei si constati ca vezi sau simti sau traiesti ,,ceva” anume, doar pentru ca tu ,,l-ai” chemat … nu pare deloc distractiv (cazul cind trebuie sa-i cauti ceva-ul bun – deci situatia e ‘naspa’). Partea nasoala este ca, de aici ai multe de invatat, partea buna este ca se poate:

  1. ori schimbi directia Vietii incepind sa gindesti altfel decit pina acum (inveti cum)
  2. ori te gindesti foarte serios sa … sa faci cunostinta cu TINE!

miini cu flori           Sa faci cunostinta cu Tine inseamna: sa cunosti Legea Atractiei, sa constati ca ai parte de situatii care nu sunt conform planurilor tale, si sa incepi sa cauti in adincul sufletului tau care esti TU.

          Sa faci cunostinta cu Tine inseamna sa cauti foarte bine in sufletul tau ce vrei, ce te face fericit, ce iubesti, ce iti este cel mai apropiat! Desi pare usor, uneori este cel mai greu lucru de facut. Dupa valorile umane, dupa sistemul in care am fost educati si in care muncim, dupa credintele insuflate de altii, dupa sabloanele in care suntem invatati sa traim, … dupa toate astea, suntem tentati sa credem despre noi altceva decit suntem si vrem sa fim, in sufletul nostru.

                Si atunci (cind nu Te cunosti) … Legea atractiei isi spune cuvintul: tu iti stabilesti niste obiective, iti faci niste planuri pentru o zi, un an, o viata uneori, si viata iti da altceva. Este edevarat ca iti da ceea ce emiti, rezoneaza si se intoarce, asta numindu-se … ai atras! Dar numai parte din ce ai emis iti este cunoscut daca … daca nu te cunosti suficient! 

De aici: ,,Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg!” , de aici si citatul de mai jos:

,,Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri. „- JohnLennon

                    In viata mea, de cind urmaresc mai atent ce-mi da Dumnezeu (cu ajutorul Legii Atractiei), au fost momente foarte importante in care situatiile nu au fost alea pe care le-am planuit. De fel urasc planificarile dar, sunt lucruri pe care trebuie sa le faci, nu conteaza ca le planifici sau nu. Nu au iesit. Orice om, se uita nitel in sus, bodogane ceva, in cazul incare e nitel mai necivilizat se aud si ceva sunete stridente. In urma privind insa, constat, ca nu mi-ar fi fost deloc bine daca situatiile ar fi fost alea pe care le voiam. Vei spune: ,,dupa razboi, multi viteji se arata!” si-ti dau dreptate sa gindesti asa. Totusi, fa-ti un bine, ia-ti un timp numai pentru tine si incearca sa fii cit se poate de sincer si incearca sa creionezi si drumul pe care ai fi mers daca … anume situatie ar fi fost cum ti-ai fi dorit. 

Este tirziu, dar te las in compania cuiva care face mult bine cu cuvintele lui!

              ” Daca-ti asculti Sufletul, vei sti ce este „cel mai bine” pentru tine – pentru ca cel mai bine pentru tine inseamna ce este adevarat in ceea ce te priveste. Sufletul cauta in mod intuitiv circumstanta perfecta si situatia necesara acum pentru a vindeca gandul gresit si pentru a-ti aduce experienta corecta a lui Cine Esti Tu cu Adevarat. De aceea, in momente de mari decizii, iesi din mintea ta. Intoarce-te la simtirile tale. Asculta-ti sentimentele. Urmeaza-ti sentimentele. Nu uita niciodata: izvorul tau sacru se afla inauntrul tau.
Cautati inautrul vostru, puneti intrebarile inauntrul vostru – caci daca nu patrundeti in interior, nu veti obtine nimic.  Coboara inauntrul tau, cugeta, cantareste totul in inima ta.” –  Neale Donald Walsch

 

Posted in Blog, Mesaje, Motivatie | Leave a comment

Traiesc ACUM

                      In fiecare dimineata, cand ma trezesc, si peste zi cind nu sunt foarte ocupata, si peste zi cind teama ma incearca, si peste zi cind emotiile imi dau tircoale, si peste zi cind starea de iritare incearca sa se instaleze confortabil ,,la mine in brate”, si peste zi cind sunt fericita pentru ca mi s-a izbindit un vis, si seara, si oricind imi aduc aminte ca eu imi pot aduce in viata evenimentele pe care mi le doresc … si inainte de culcare, MULTUMESC!

Lumea

                       Multumesc lui Dumnezeu ca Exist, ca pot Eu sa aleg (indiferent de ce legi s-au scris sau se vor scrie, eu aleg sa tin sau nu cont de ele), ca am puterea de a-mi rezolva, toate cite se ivesc intr-o zi, doar daca ma gindesc ca Dumnezeu este cu mine. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru inca o noua zi binecuvantata, Ii multumesc neincetat lui Dumnezeu pentru faptul ca am gasit ,,scrierile” care sa ma faca sa inteleg de ce fac toate astea: multumiri si scrieri si difuzari si MULTUMIRI!

soare in valFa-ti un ritual zilnic pentru aceste multumiri, pentru ceea ce eu numesc Exercitiul de Fericire. Fa-ti temele in fiecare zi si ,,viata ta va inflori”, spune Catalin Manea si are dreptate. Cu mina pe inima iti spun: are dreptate. El numeste acest Exercitiu ,,Afirmatia Iubirii”. Asa este. Prin fiecare multumire, de fapt, iti exprimi iubirea fata de Creator pentru tot ce ti-a dat si iti da. Acest exercitiu iti aduce liniste. Iti aduce Pacea de care vorbesc atit de multi oameni dar atit de putini o inteleg. Nu ma dau la o parte, pina acum citeva luni nici eu nu stiam ce e.

 Am descoperit că dacă iubeşti viaţa, viaţa te iubeşte la rândul ei. –  Arthut Rubinstein

Ii multumesc Domnului neincetat pentru viata pe care mi-a dat-o, iar viata ,,imi multumeste intotdeauna”, ma duce in postura in care vad ca imi multumeste ca o iubesc.

Da, Legea Atractiei lucreaza!   Emotiile mele imi creeaza realitatea, iar eu, de cind am hotarit ca vreau ,,altceva” de la viata, gandesc cu bucurie si trimit bucuria (emotia bucuriei) mea catre Dumnezeu, catre Univers, catre Lume. Emotiile mele ma conduc prin viata, iar eu, incepand de la ,,altceva”, am inceput sa simt puterea emotiilor de iubire.  Primesc ceea ce am oferit.

LEU vs pisicaPentru a putea recunoaşte spiritul universal şi omniprezent al adevărului, trebuie să fi capabil să iubeşti cea mai neînsemnată creatură – pe tine însuţi. – Mahatma Gandhi

Aceste cuvinte imi sunt la suflet, inca inainte de a le citi. Am hotarit de mica sa ma accept asa cum sunt pentru ca o iubeam pe mama enorm si stiam de sacrificiile ei (ale mamelor). Acum am hoatarit sa ma iubesc pentru ca stiu ca sunt Una cu Tot si Dumnezeu a facut Tot-ul, SI eL ESTE pretutindeni si Dumnezeu nu poate fi acuzat ca ar fi facut altceva decit perfect. Deci in Exercitiul meu intra si:

Iti multumesc Doamne ca ma iubesc si ma accept asa cum sunt.

Iti multumesc Doamne ca ma iubesc si ma aprob in tot ce fac.

Iti multumesc Doamne ca iubesc si sunt demn de iubit.

Sunt in siguranta acum.  Daca Cel care m-a creat este cu mine, cine poate fi impotriva mea? Dumnezeu ma tine in bratele Sale.

Tot ceea ce există este ACUM!

             1.  Trecutul reprezinta emotii care ACUM nu există. Doar tu le aduci prin gindurile tale.

             2.  Viitorul este prezent doar în imaginația noastră. Visam la viitor și uitam să imi trăiesc prezentul. Acum stiu ca eu imi fac viitorul, dar pentru aceasta trebuie să imi trăiesc prezentul.

Daca niciodată nu esti multumit cu ceea ce ai, emotia nemultumirii emisa de tine, iti va aduce in viitor, stari si evenimente care sa te faca sa emiti aceeasi emotie. Astfel continui la nesfârșit să iti proiectezi un viitor imaginar sau să rămii în trecut.

Ma bucur de ce am ACUM. Clipa aceasta nu va mai fi niciodată. Doar ACUM este! Acum (simbata trecuta) este ziua, puiului meu cel mic. Acum sunt cea mai fericita mama. Acum stiu ca am copii minunati care ma fac fericita doar cind ma gindesc la ei.  Acest lucru nu ti se intimpla prea des atunci cind esti bolnav, traiesti in trecut sau viitor, atunci cind incerci sa supravietuiesti dupa Logica umana uitind ca Divinul a facut Lumea dupa Logica si Legile Lui.

Noapte buna!

 

 

Posted in Afacere, Blog, Mesaje | 7 Comments

Iti multumesc Doamne!

Puterea recunostintei? Puterea Credintei? Puterea de a nu accepta sabloane? Puterea de a crede ca esti EXTRAORDINAR? Puterea de a iubii? Puterea de a dorii sa vezi jumatatea plina a paharului chiar daca el este aproape gol? Puterea Iubirii?

… mai conteaza? Da, conteaza! Conteaza pentru ca una o implica pe cealalta chiar daca unora le trebuie mai mult timp pentru a-si da seama. Nu conteaza in ce ordine le scriem cita vreme ele exista. Si totusi, revin si spun ca la mine a fost cu adevarat incapatinare! Incapatinarea cu care am vrut sa vad viata frumoasa, sa cred ca trebuie sa fie frumoasa, sa cred ca trebuie sa existe o cale pe care trebuie sa o gasesc pentru a avea viata frumoasa pe care mi-o doream! … trebuie! Urasc cuvintul asta! L-am urit si am avut toate motivele din lume sa-l urasc dar aici, in iubirea mea pentru viata, mi-a fost de ajutor!

,,Conform legilor aerodinamicii, bondarul nu ar trebui sa poata sa zboare. Dar bondarul nu stie asta si continua sa zboare”. – nu stiu cine aspus, dar a spus minunat!

,,Am descoperit că dacă iubeşti viaţa, viaţa te iubeşte la rândul ei”. – Arthur Rubinstein

Zilele astea am gasit tot felul de emailuri si articole care vorbea despre ce ne-a adus 2012, despre visele pentru 2013, despre cum sa facem sa le vedem implinite, …

Pina sa ma gindesc la ce forma sa dau articolului meu in care sa aliniez motivele pentru care i-am multumit  Domului in 2012, m-am trezit dimineata intr-o fericire care aproape m-a facut sa tip: Iti multumesc Doamne ca EXIST!

Apoi am descoperit ca ,,lucrurile” pentru care ii multumesc eu lui Dumnezeu in fiecare zi, sunt, cele mai multe si lucrurile pe care mi le-a adus anul 2012. Si iata-ma scriind articolul de final de an, articol pe care nu l-am planificat dar care azi s-a impus in fata mea!

Iti multumesc Doamne:

– ca m-am trezit, vad, si vad dimineata asta minunata si insorita!

– ca am intrat in ziua asta binecuvintata!

– ca am fericirea sa-mi beau cafeaua linga puiul meu!

– ca am sora, cumnat si o familie minunata cu care am fost si sunt binecuvintata!

– ca am doi baieti minunati si binecuvintati care au iubire in suflete!

– ca anul asta am reinvatat Legea Atractiei si am reinteles-o si am facut exercitiile de fericire si acum pot sa-ti multumesc pentru o gramada de motive aparute in 2012!

– ca am cunoscut acea Pace interioara careia eu ii zic Lipsa jrijilor! Ani de zile dupa ce am citit Legea Atractiei, mi-am notat zilnic in carnetel si pe ce apucam: iti multumesc Doamne ca tu imi iei toate grilile! Acum am pentru ce sa-ti multumesc!

– ca anul asta mi-am aflat Visul! Am descoperit Visul meu pentru care sa fac ,,munca” ce imi place!

– ca anul asta am aflat ca, daca Te am in suflet si Te chem cind am nevoie … NU ma mai tem de nimic! Nu ma mai tem de nici o situatie imposibila, de nici un lucru de nefacut, de nici o functie inalta … de nimic! Iti pot multumi si pentru faptul ca imi aduci in fata ochilor articole care sa imi spuna ca suntem UNUL cu totii, ca nu are sens sa ma sperii de MINE!

– ca ,,lucrurile” din sufletul meu pe care eu le scriu in blogul meu si al puiului meu, sunt apreciate si din ce in ce mai intelese. Acest fapt face parte din Visul meu!

– ca oamenii gasesc interesante cuvintele pe care le rostesc atunci cind ne intilnim la seminarii sau chiar cind am cunoscut pe cineva nou! 

 

 

Doamne, iti multumesc pentru ca de Sfintele Sarbatori de Craciun, anul asta ai gasit de cuviinta sa-mi aduci in dar Sufletul meu pereche! Doamne iti multumesc ca EXIST!


 

Puterea Recunostintei este nemarginita! Incercati s-o aflati

 

La multi ani! Un 2013 cu iubire in suflete!

 

 

 

 

Posted in Blog, Mesaje, Motivatie | 1 Comment

Primeste viata in viata ta!

 

De citava vreme simt bucuriile pe care mi le doream atunci cind am inceput sa-mi schimb modul de gindire. Nu a fost o schimbare spectaculoasa. A fost mai mult o continuare a unei directii pe care oricum mergeam. Mergeam mai incet, am citit si am inceput sa merg mai repede, cit a depins de mine, cit mi-a ,,fost dat” nu ma intreba, dar … Am vazut ,,am vazut” cu ochii mei, cu inima mea, ca am avut un ,,cuvint de spus”!

Decât să te temi de moarte,

mai bine te-ai teme de o viață nepotrivită. –  Bertolt Brecht

             Am mai spus: uram, copil fiind sa ascult ca viata e o lupta, ,,lasa ca o sa cresti tu mare, o sa vezi ce greu e!” … Si cei mai optimisti oameni, tot acolo ajungeau. Pe undeva, e bine sa te pui ,,de-a craca”! Mi-am spus ca nu trebuie sa fie asa. Mi-am spus ca alegerile mele nu sunt bune, dar eu sunt vinovata, nu viata! Am iubit viata si viata m-a adus aici si acum (cum spune Catalin Manea). Si iti spun ca este frumos. Este minunat sa ,,te trezesti” zimbind, atunci cind altadata te luau fiori de … frica, de griji, de cumpana, etc., etc. 

Poate articolul asta va iesi ceva mai lung, poate nu-l vei citi tot. Am invatat ca ce emiti aia culegi. Sa sti ca e adevarat!

Exercitiu de FERICIRE!

 

 

 

 

Daca nu ai facut exercitiile de fericire ( http://oviatamaibuna.ro), sau, nu vrei sa sti nimic de cum sa-ti ,,creezi” viitorul, atunci nu este timpul tau. Nu ai emis suficienta dragoste de viata, pentru a gasi calea care sa-ti aduca Dragostea de viata, adica evenimentele si starile care sa te faca sa spui: viata te iubesc, esti minunata!   Primeste viata in viata ta!

Se spune ca sunt doua zile pe an in care nu poti sa faci nimic: IERI si MAINE!

  1. Poti sa-ti plingi de mila pentru ce ai ,,petrecut” si vei avea in viata stari si experiente care sa te aduca tot la a-ti plinge de mila.
  2. Poti sa gindesti ca trecutul a fost o scara pe care ai ,,urcat-o” pentru a ajunge aici, si de aici SCHIMBI (daca nu ti-a placut) modul de gindire, inveti sa-l schimbi daca nu sti cum – totul se invata.

Tu alegi! Dar, dar daca te gindesti ca vrei Succes, ca vrei sa fii Omul care vrei sa fii, merita sa vrei sa verifici ce scriu eu acum si ce scriu altii de la care invat si eu. Legea Atractiei functioneaza! Este Legea data de Creator, Legea lui Dumnezeu conform careia … la Dumnezeu nu poti sa te duci cu pile! ,,Cum iti asterni asa dormi!” Daca pina acum, in ,,seriozitatea” oamenilor mari se spunea ca un necaz nu vine niciodata singur, hai sa verificam daca o fericire nu vine niciodata singura! Cum? Facem exercitiul de fericire! Invatam sa facem exercitiul de fericire!

Am citit citeva rinduri, scrise si de altii (Catalin Manea) pe care dupa ce le citesti, sa le analizezi putin si sa te gindesti, de data asta serios, daca viata chiar nu e frumoasa si minunata de iti scoate asa ceva in fata ochilor?

Oriunde ai fi, realizeaza ca esti undeva. Oricine ai fi, realizeaza ca esti cineva. Si, bineinteles, realizeaza ca esti. De ce tu?  Esti aici pentru ca Dumnezeu te-a creat, dupa chipul si asemanarea Sa. De multe ori, omul este atat de incordat, incat nu isi permite sa traiasca. Si doare… Este dureros sa existi si sa simti ca nu traiesti.

  • Când iubeşti trăieşti, în rest exişti. –  Alexandre Dumas

Iar tu ai viata, fiind trait de viata, fiind insasi viata. Acum, restul depinde doar de tine. Te poti impotrivi acestui proces sau poti sa te lasi condus de ritmul existentei. Omul, in acceptiunea sa separatoare, crezandu-se fiinta superioara, a inceput sa construiasca tactici si metode pentru a trai, pentru a iubi, pentru a se manifesta. Insa, a uitat ca insasi analiza fericirii, il tine departe de fericire.

Daca un anumit element existential nu patrunde in standardul de valori ale unui om, atunci acel element tinde sa fie considerat GRESIT.  De ce oare avem impresia ca tot ceea ce nu este in conformitate cu credintele noastre, este gresit? Daca etichetezi o manifestare existentiala, nu faci decat sa il etichetezi pe Dumnezeu. L-ai facut in trecut si l-ai facut pentru ca trebuia sa il faci pentru a ajunge Aici. Si a fost perfect potrivit. Insa, esti Aici, Acum!

Pentru cei mai ,,Toma necredinciosul” am o idee. Daca atomul este cea mai mica ,,particula” din Univers, daca s-a demonstrat ca si nucleul si electronii nu sunt altceva decit ENERGII condensate, noi nu suntem toti ,,la fel”? Noi nu suntem Unul? Cum sa ne judecam si cum sa ne consideram mai prosti sau mai frumosi decit altii? Cum ne putem separa daca suntem acelasi ..lucru”? Si daca suntem toti Unul, suntem ACUM Unul si suntem Aici Unul, suntem ACASA!

Si daca totul este ENERGIE, si daca gindul, emotia sunt tot energii, si daca Legea Atractiei spune ca energia emisa se intoarce la sursa, … Nu merita sa incerci sa emiti gindul si emotiia MULTUMIRII ca existi, pentru ca sa se intoarca evenimentele pentru care sa spui: Iti multumesc Doamne ca EXIST, SUNT FERICIT! … ?

 Urmeaza-ti fericirea si Universul iti va deschide usi, acolo unde erau doar ziduri. – J. Campbell

Mai gindeste-te!

 

Posted in Afacere, Blog, Mesaje, Motivatie | 2 Comments

Jurnalul Succesului – ziua de simbata

 

Am promis ca scriu de cum ,,se intimpla”. Acum scriu si pot sa zic ca este ,,azi” pentru ca ziua de miine inca inca nu se vede ,,pe geam” … este 1 si ceva noaptea, si de fapt este noaptea de … spre luni dar tot scriu.

In continuarea Jurnalului Succesului urmeaza doua momente super fericite. Pentru tine care nu sti cum ajungi sa-ti deschizi Jurnalul Succesului, iti spun ca intii trebuie sa faci niste exercitii de fericire. Ca sa nu ..vorbesc” eu prea mult, poti sa inveti cum se fac din articolul scris aici: http://oviatamaibuna.ro/gandire/exercitiu-de-fericire-sau/ .

Simbata voiam sa plec acasa (in alt oras). Nu am reusit pentru ca s-au impotrivit, razele soarelui si zimbetele nepotilor mei si privirea sora-mi si ,,joaca” neuronului meu. Cred ca l-am obosit in asa fel incit nu m-am putut intelege cu el si mi-a data batai la cap aproape toata ziua. I-am umplut masina sora-mi (nu stiu daca ti-am spus ce sora minunata am!) si am plecat catre zarile cu cele mai multe si mari magazine din oras si din afara orasului.

O zi superba, in afara de ,,bataile de cap” date de neuronul jucaus. Cum bananaiam noi asa printre rafturi si marfuri puiul meu cel mai mic se apropie de mine si-mi spune ca a terminat cartea pe care i-am dat-o! In mod normal nu-i nimic de consemnat, dar …

Nu iti dai seama ce succes inseamna sa fac un tinar sa citeasca o carte de dezvoltare personala? El care este ,,zeul” (asa ii zice fratele lui) calculatoarelor. Cartea este una care mie mi-a mers la inima: ,,Realizeaza-te pe deplin” scrisa de  John C. Maxwell. Aceasta carte mi-a ,,spus” ce nu am inteles de la nimeni: de ce treuie sa-mi pun un Scop in viata! Lui nu i s-a parut la fel de ,,linga suflet” dar … fiecare are sufletul lui. Acest Succes este o treapta foarte importanta pe scara Succesului meu.

Urmatoarea treapta a urmat azi (duminica). Nu mai speram si de fapt imi luasem gindul de la el … Cred insa ca Dumnezeu s-a gindit ca in drumul meu catre Scop si pe scara Succesului meu nu pot merge singura (adica pot dar voi ajunge in alta parte plecind in alta directie) pentru ca eu trebuie sa-i invat pe oamenii din jurul meu tot ce stiu eu despre cum sa-ti faci viata pe care ti-o doresti.

Gata cu suspansul! In urma cu citeva saptamini, am apasat pe o optiune pe care scria Delete si am ,,dezinfectat” tot, absolut tot ce aveam pe un stick, puse de citiva ani incoace. Azi, m-a sunat ,,zeul” calculatoarelor (puiul meu cel mic) si mi-a spus ca mi l-a repus in drepturi adica am pe el tot ce ,,disparuse” datorita mie!

Minunea, succesul meu nu consta in faptul ca  Radu a stiut ce sa-i faca stickului ci in faptul ca … s-a mai putut face ceva. Nu stiu daca sunt clara. Orice Om poate la un moment dat sa faca Ceva. Dar, daca e sa nu fie, nici acel Om, nici alt Om nu poate face nimic.

Un mic exercitiu de fericire, pentru o oara mica din noapte:

  • Iti multumesc Doamne ca ma ajuti sa-i invat (recuperindu-mi ..inteligenta” de pe stick) pe oameni ca suntem Una cu Tine, ca suntem toti un Tot si ca Iubirea este TOT ce ne leaga si face posibila existenta a Tot.
  • Iti multumesc Doamne ca exist!
  • Iti multumesc Doamne ca am o sora minunata si nepoti si copii la fel de minunati!

Noapte buna,

 

 

Posted in Blog, Mesaje, Motivatie | 1 Comment