II – descoperiri ale fizicii cuantice

1. În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este „implicat”. Mai este şi altceva…

Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că  cel mai puternic emiţător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.

Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman.

Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cradiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim „inteligenţa inimii” şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.

Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri.

Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţă la mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a inimii.

Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile?

În primul rând prin EMOŢII.

Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către raţiune, creând astfel o societate foarte mentală, bazată doar pe logică.

Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile.
Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice.

Deci prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră.

Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier.

Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.

–  Va urma!  –

Posted in Acasa, Motivatie, Sanatate | Leave a comment

I – descoperiri ale fizicii cuantice

Redau un articol din – Fragmente din FILMUL „Legea rezonanţei”

 

În documentar apar oamenii de stiinta: Dr. Bruce H. Lipton, Gregg Braden, dr. Rupert Sheldrake, Prof. Dr. Dr. Ervin Laszlo, Prof. Dr. Fritz A. Popp, Lynn McTaggart Bärbel Mohr, Prof. Dr. James Hurtak, Dr. Masaru Emoto, dr. Eric Pearl, prof. dr. Hans-Peter Dürr, Dr. James L. Oschman, Dr. John Hinwood, Dr. James M. Sigafoose, Patricia Atanas, Dr. Peter Bancel, Renée Coltson, dr. Desiree Hurtak, Anna Rocker, Isabelle de Fallois, Michaela Merten, Julia Franckh, Fantuzzi, Lionel Wharton si Max Alberti.

Sper sa se gindeasca serios cei care mai cred ca bolile vin doar din surse ,,palpabile”, genetice eventual (tot palpabile) si necazurile sunt ,,mici” coincidente sau ,,nu au nici o legatura cu felul meu de a fi”

– Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi.

Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.

Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.

Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră.

Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie.

Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştentizăm ce anume avem de schimbat. Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apăsaţi butonul şi alegeţi „Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii”. Veţi simţi diferenţa.

–  Va urma!  –

Posted in Acasa, Motivatie, Sanatate | Leave a comment

Nu poţi omorî timpul fără a insulta eternitatea – Charles Baudelaire

… m-a fascinat aceasta exprimare. Eram in cautarea unui titlu pentru articolul meu si ma cam pierdusem cind am gasit aceste cuvinte. Te gindesti oare serios la timpul pe care il omori cu buna stiinta, cita fericire ti-ar putea aduce daca l-ai iubi in loc sa-l omori?  Citi dintre noi nu insultam eternitatea? Citi dintre noi nu am insultat-o timp nelimitat pina cind … pina cind unii dintre noi ne-am trezit.  

Dupa o seara minunata, despre care voi vorbi imediat, am vorbit la telefon cu o mai veche cunostinta. Dupa ce am epuizat subiectul, convorbirii telefonice, i-am pus o intrebare pe care mi-o pusesem cu ani in urma si care mie nu mi-a dat pace pina am gasit CaliVita: tu in afara de servici si gospodarie, faci ceva pentru tine, pe care sa-l iubesti atit de mult incit sa te faca fericita?   Raspunsul a venit repede: NU! Dar nici nu pot sa fac ce faci tu!   

Bineinteles ca-i lipseste ,,lucrul” de care ii vorbeam.  In urma cu citiva ani vorbindu-i de CaliVita mi s-a parut destul de distanta. Am dat vina pe prejudecati si pe nestiinta mea de a-i arata ce trebuie. Aveam in cap si ideea ca nimic nu o va intoarce spre vorbele mele.

Este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.        Este mai dificil să distrugi o părere greşită decât un atom. – Eistein       

Tot el spune: Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp.  Probabil nu trebuia noi sa ne ,,intimplam” amindoua deodata sau nu a terminat de ,,insultat eternitatea” … sau a terminat si de aceea m-a sunat! Timpul ne va dovedi cum este.

In seara asta a vorbit o doamna despre cei citiva din sala, managerii ei, despre cum au reusit ei si de la ce au plecat. Este foarte adevarat ca nu toti stim ca putem avea ,,vise” in viata. Ma numar printre ei. Unul din cei care au reusit a plecat de la dorinta de a face cadou fiicei o pereche de pantofi de sport ,,Adidasi’. A ajuns la citeva mii de euro pe luna. Altul a voit sa stringa ceva pentru nepoti, sa le lase ,,ceva” pentru cind nu va mai fi. A reusit sa le lase la fiecare mostenire cite o pensie de citeva mii de euro.  Au intrat in aceasta ,,oportunitate”, au invatat ca pot avea ,,visuri”, si cum sa munceasca pentru ele.                  Dacă vrei să duci o viaţă fericită, ancoreaz-o de un scop, nu de oameni sau de obiecte – Albert Einstein.                              Timpul imi dovedeste la tot pasul ca Einstein avea dreptate. Nu este singurul care afirma acest lucru.  

In vara anului trecut am citit o carte minunata scrisa de Jon Maxwell – Realizeaza-te pe deplin. In aceasta am gasit iar ideea ca Dumnezeu ne inzestreaza pe fiecare cu un anumit potential. Asta stiam. Dar ce nu imi era clar era ca daca nu cauti sa-ti dezvolti acest potential inseamna (in cuvintele mele) ca esti impotriva lui Dumnezeu. Acest lucru nu este permis. Trebuie sa faci ceva. Dar ce? … ani in sir m-am intrebat!. Tot aici am aflat ca nu exista cale mai buna pentru a-ti dezvolta potentialul decit sa-ti fixezi un scop (vis – cum ii zic eu)!   Dacă vrei să duci o viaţă fericită, ancoreaz-o de un scop, nu de oameni sau de obiecte – Albert Einstein. 

Oamenii acestia intrind in CaliVita si dind de astfel de carti (repet: sunt in librarii dar mie nu a stiut nimeni sa mi le recomande) au gasit o cale sa-realizeze potentialul, sa-si cladeasca increderea in ei si apoi, capabili fiind, sa cunoasca si sa impartaseasca celorlalti succesul si implinirea, pentru ca ,,succesul tau depinde direct de succesul celor pe care tu ii ajuti”.

Cei mai multi refuza aceasta oportunitate motivind lipsa de timp. Este o minciuna care se vede de foarte departe. Ei isi omoara timpul fara sa stie, cu lucruri care sunt inutile de cele mai multe ori. Adesea nu-si dau seama ca au omorit timpul decit dupa o mare ,,pierdere” sau cind ajung la limita sanatatii sau a vietii. Altii cauta obstacole, critici pentru a-mi demostra cit sunt de meticulosi si ,,clarvazatori”.             Pentru acestia cuvintele de mai jos sunt ca o manusa:                   Nu pierdeţi timpul căutând obstacole; s-ar putea să nu existe. – 

 

Este titrziu si vreau si o melodie sa caut, dar revin!

 

http://www.youtube.com/watch?v=_1_MydgRFZw&feature=related

Posted in Afacere, Blog, Motivatie | Leave a comment

Vrei sa te imbogatesti?

Întreb pentru că nu toată lumea vrea să se îmbogăţească… cel puţin nu cu bani. Totuşi, sunt destul de sigur că o mare parte din voi şi-a pus măcar o dată în viaţă întrebarea: Cum mă îmbogăţesc? – alţii şi-o pun constant de când au prins “mirosul” banilor.
Cei ce se vor îmbogăţi nu vor fi cei ce s-au gândit doar o dată sau de două ori la asta, ci cei ce se gândesc constant la asta. Nu aţi observat în jurul vostru tot felul de oameni plini de bani, dar din punct de vedere intelectual… nu promiteau nimic?
1. Decizia
Primul pas este să iei decizia că vrei să fii bogat. Cu ajutorul acestei decizii îţi programezi subconştientul să caute soluţii de îmbogăţire. Există teorii despre subconştient.
2. Vizualizarea
Al doilea pas constă în vizualizare. Jack ne sugerează să vizualizăm în fiecare zi viaţa noastra atunci când vom fi bogaţi – deci să ne imaginăm exact cum ne dorim viaţa. Cu o casă mare şi o piscină? Cu un castel? Cu o limuzină? Cu mulţi prieteni şi multe ONG-uri care salvează vieţi? Tu alegi.
3. Acţiunea
Al treilea pas constă în acţiunea ta. Nu e de ajuns să-ţi doreşti ceva, trebuie să şi faci ceva în acest sens. Poţi face multe lucruri – citeşte cărţi despre cum să te îmbogăţeşti, economiseşte mai mult decât economiseai până acum, caută să mai faci bani din ceva, nu doar din job-ul tău etc.
4. Fii bogat!
Ultimul pas este să te comporţi ca un bogat. Ai de făcut un drum cu trenul? Ia biletul cel mai scump, în cel mai confortabil tren, caută să investeşti, comportă-te ca un bogat – depinde de tine ce înseamnă să fii bogat.
În cele din urmă ultimul pas va deveni un obicei. Te vei comporta mereu aşa cum ţi-ai dorit.

Poate pentru unii sună stupid, incredibil, dar eu unul cred în primii doi paşi: decizia cu subconştientul şi vizualizarea. Acţiunea am învăţat singur că trebuie s-o fac dacă vreau rezultate. Ultimul pas ţine mai mult de fiecare.

Şi după tot articolul acesta parcă-mi vine să va reamintesc că…
Omul sărac nu e acela ce nu are niciun cent,
ci acela ce nu are niciun vis.
– Harry Kemp

Continarea articolului si ceva mai practic gasesti la:

  1. http://oviatamaibuna.ro/afacere/1-vrei-sa-te-imbogatesti/

Si mai gasesti la:

2.   http://oviatamaibuna.ro/afacere/2-vrei-sa-te-imbogatesti/

Succes!

Posted in Afacere, Mesaje, Motivatie | 2 Comments

Cum sa te tii mereu de ceea ce iti propui

,, Ce înseamnă să reuşeşti să faci un lucru în fiecare zi?” (de exemplu: sa tii in fiecare zi CEL PUTIN 1 plan de marketing).
Un lucru pe care vrei să îl faci în fiecare zi e ceva ce trebuie să îţi între în obicei. Atunci, noi acum vorbim despre cum poţi să îţi formezi un obicei şi evident, să îl păstrezi.
Ai pierdut o zi?
Majoritatea spun că o zi pierdută, în care nu te-ai ţinut de obiceiul propus nu contează prea mult.   Să pierzi o zi pe motiv că n-are nimic, nu e decât o scuză care  te va determina să dai greş.

1.     Dacă din diverse motive, ratezi o zi?
Motivaţia e cu siguranţă cel mai important aspect de care trebuie să ţii cont. Aşa că întreabă-te:
De ce vreau să fac asta?
Ce beneficii am dacă mă ţin de plan?
Ce am de pierdut dacă eşuez?

Planificarea e extrem de importanta. Un plan pus la punct, care să includă paşii esenţiali în atingerea ţelului tău, te duce cu câţiva paşi mai aproape de el.

2.     Când sunt doi puterea creşte.   Caută un prieten cu acelaşi obiectiv ca şi tine. Fiind doi vă puteţi motiva reciproc.

3.      Nu fi egoist.
Nu ţine obiectivele numai pentru tine, împărtăşeşte-le cu prietenii, rudele. Poate ruşinea te va face să te ţii de treabă.

4.    Ştii experimentul lui Pavlov?
Ei bine, urmează-i exemplul. Găseşte ceva exact înainte de a trece la executarea obiceiului care după câteva repetiţii îl va declanşa în mod automat. Eu mereu după ce îmi fac cafeaua, mă apuc de scris. Pur şi simplu vederea cafelei mă trage de mâneca să scriu şi nu mă lasă să uit.

În cât timp se va contura obiceiul?
Majoritatea zic că timpul mediu de formare a unui obicei e de 66 de zile, alţii că e de 21, sau o luna. Ce trebuie să reţii de aici e că timpul diferă în funcţie de obiceiul pe care vrei să ţi-l însuşeşti. Să citeşti 10 minute pe zi e un obicei pe care ţi-l poţi forma mai repede decât acela de a tine 10 planuri pe zi.

Carneţelul e prietenul tău.
Ştiu că poate nu îţi place asta. Eu când citeam un articol care îmi cerea să mă apuc de scris tot felul de lucruri, mă enervam şi nu îl terminam de citit. Până într-o zi când am zis să încerc. Şi ce crezi? Chiar a mers. Aşa că îţi sugerez să faci şi tu la fel, scrie pe un carneţel tot ce se poate:
1.    ce obicei alegi,
2.    de ce,
3.    ce ai de câştigat / pierdut,
4.    care e planul de acţiune,
5.    ce să faci ca să te ţii de el,
6.    cum te simţi înainte / în timpul / după ce îl faci etc.

Ştii cum stă treaba cu scrisul obiectivelor?
E ca şi cum obiceiul tău deja are o bază, o fundaţie, ca şi cum i-ai desenat conturul şi nu mai trebuie să te ocupi decât de detalii. Ceea ce scrii, prin faptul că rămâne acolo pe hârtie, se fixează, prinde rădăcini. E ca şi cum ai semna o declaraţie că tu, subsemnatul X îţi asumi răspundere că te vei ţine de Y obicei.

Scrierea obiectivelor pe hârtie e la fel ca vizualizarea, sau chiar ca Legea Atracţiei.
Faptul că ţi-ai pus dorinţa pe hârtie, e ca o cerere trimisă Universului pentru a-ţi da mijloacele necesare de a-ţi transforma dorinţa în realitate.
Deşi l-am lăsat pentru sfârşit, scrisul e de fapt Primul lucru pe care trebuie să îl faci.

P.S. – Articolul este copiat, nu-mi apartine.

Posted in Motivatie | Leave a comment

3 pasi in atingerea unui Obiectiv

Tine minte!   Stabilirea obiectivului este foarte importantă. Trebuia să ştii ce îţi doreşti şi de ce!
1.      Indiferent ce vinzi, obiectul vânzării este doar un instrument. Dacă eşti în stare să vinzi cuie, poţi vinde la fel de bine şi maşini şi pământ pe Lună.
2.      Nicio firmă din lume nu te face de succes, ci tu însuţi devii prin capacitatea ta de a o face.
3.      Nu îţi propune să faci mai mult decât poţi face! Ai putea să nu dai randamentul pe care te aşteptai să îl dai, să fii dezamăgit şi să renunţi. Decât să renunţi la 10 lucruri, mai bine propune-ţi doar 5!

Cum ştii dacă obiectivul ales ţi se potriveşte şi este ceea ce îţi doreşti?
Simplu: ce simţi în momentul în care te gândeşti la obiectivul tău?   Este ca în dragoste.
Dacă te simţi îndrăgostit de acesta vei avea puterea de a te propulsa pe drumul ales.

3 paşi ( 3 liste )

I.      Lista proiect.   Marele obiectiv îl divizezi în paşi mici. Fiecare pas îl divizezi în paşi mai mici, într-un final, obţii un plan foarte amănunţit a ceea ce trebuie să faci.
Cu cât planul este mai amănunţit, cu atât pierzi mai puţin timp gândindu-te la ceea ce urmează să faci. De la fiecare punct în parte regândeşti  cât şi ce ţi-a mai rămas de făcut.

II.    Lista cu lucrurile care se repetă.    Este foarte important să-ţi organizezi timpul bine astfel încât lucrurile care se repetă să nu îţi ocupe de fiecare dată la fel de mult timp. De exemplu, dacă pleci des în călătorii ai nevoie de o listă cu obiectele pe care trebuie să le contină geanta ta de voiaj.

III.      Lista cu subiectele continue.     Este lista cu sarcinile care se repetă foarte des.  Poţi face, de exemplu lista cu sarcinile pentru o săptămână sau cu cele pentru o zi, dacă aceasta se repetă până la un anumit punct.

Treci la acţiune!
In primul rând dă-ţi termene pentru fiecare etapă în parte a planului tău.
Fiecare pas în parte contează pentru  scopul final.
Rezultatele te motivează şi te propulsează mai aproape de ţinta finală.
Prin rezultatele obţinute dobândeşti încredere în tine.
Fiecare pas realizat îţi întăreşte încrederea în tine.
Poate să-ţi fie teamă că nu vei reuşi, dar teama este firească şi justificată. Teama reprezintă neîncrederea ta în tine. Această teama nu o poţi înlătura, dar poţi să-ti modelezi încrederea în tine astfel încât să te îndepărtezi de teamă.
Viaţa înseamnă timp.
Fii atent cu tine, controlează-ţi timpul şi vei avea success!

Renunţă la a mai fi spectatorul propriei tale vieţi!

P.S. – Articolul este copiat, nu-mi apartine.

Posted in Motivatie | Leave a comment

Cum sa formulezi un Obiectiv in 5 pasi

Tu ştii să îţi stabileşti obiectivele? Dar să le formulezi?
Primul meu obiectiv pe care l-am trecut prin cei 5 paşi a fost cel de a-mi creşte încrederea în forţele proprii.
Exerciţiul
•    m-a ajutat să îmi dau seama cum pot să îmi îndeplinesc obiectivul şi m-a determinat să trec la acţiune. Am început să citesc cărţi despre dezvoltare personală, să ies din zona de confort, să mă implic în diverse proiecte, să socializez mai mult, să mă schimb.
•    m-a făcut să înţeleg cât de important era pentru mine să îmi ating obiectivul, fiindcă acum ştiam cum mă voi simţi având ceva mai multă încredere în forţele proprii: extraordinar!
•    este ideal pentru acele dorinţe, idei, proiecte care nu îţi dau pace, pe care vrei să le realizezi, dar pe care nu le vezi clar.

Înainte de a putea realiza un lucru, trebuie să-l vezi clar. – (Alex Morrison)

Obiectiv = scop, ţintă, ţel, vis  (ce urmează să realizezi, situaţia în care vrei să ajungi.
Ti-ai fixat un obiectiv, ştii exact ce îţi doreşti. Dar ceea ce îţi doreşti este şi ceea ce ai nevoie?

Ia o foaie şi notează-ţi obiectivul. Urmăreşte cei 5 paşi şi răspunde întrebărilor pentru a afla dacă ceea ce îţi doreşti este ceea ce ai nevoie şi cum îţi poţi realiza obiectivul.
Pasul 1 – formularea obiectivului în termeni pozitivi
Ce vrei? (nu ce nu vrei)
Când?
Unde?
Cu cine?

Pasul 2 – iniţierea şi menţinerea obiectivului de către TINE
Ce resurse ai pentru a realiza acest lucru? (abilităţi, resurse materiale)
Tu ai controlul asupra acestor resurse?

Pasul 3 – stabilirea stării dorite în 3 sisteme senzoriale
Cum vei ştii că ai obţinut acest lucru?
Ce trebuie să vezi, să auzi, să simţi?
Cum vei arăta?

Pasul 4 – păstrarea beneficiilor secundare ale stării prezente
Ce se va petrece dacă îl vei obţine?
Ce se va petrece dacă nu îl vei obţine?
De unde ştii că merită să îl obţii?

Pasul 5 – contextualizarea adecvată
Cum îţi va afecta acest lucru viaţa, familia, prietenii?
Ce va fi diferit în urma obţinerii acestu lucru?

Nimic nu se întâmplă de la sine.
Ceea ce îţi doreşti va veni la tine atunci când vei înţelege că tu eşti acela care trebuie să determine lucrurile să-ţi răsară în cale prin propria-ţi străduinţă. – (Ben Stein)

Gândeşte-te la un obiectiv pe care ţi l-ai propus, dar nu ai reuşit să îl realizezi.
Dacă îl treci prin paşii unui obiectiv de succes, unde ai avut probleme?
Care sunt crezurile tale care te-au împiedicat să îţi realizezi scopul?
Reformulează-ţi scopul astfel încât să aibă cele mai multe şanse de succes şi spune-mi cum te-a ajutat exerciţiul.

P.S. – Articolul este copiat, nu-mi apartine.

Posted in Motivatie | Leave a comment

Munca in echipa

Pentru ca sta in puterea noastra sa traim mai bine intr-o lume mai frumoasa, va asteptam sa veniti alaturi de noi pentru a construi impreuna o viata mai buna!

1.    În MLM succesul afacerii tale depinde direct de succesul celor pe care tu îi ajuţi.
Asadar ce persoane pot sa construiasca o afacere de tip MLM?
Aceia care au sau isi pot cultiva talentul de a lucra cu oamenii (atat cu propria echipa, cat si cu simplii consumatori) si, bineinteles, care prin dorinta lor de a avea succes invata din greseli, se instruiesc in permanenta si merg mai departe cu orice pret.

2.    20 % pentru noi      80 % pentru altii

Dupa bioenergoterapeutul rus Serghei Nikolaevici Lazarev, cancerul apare din urmatoarea cauza: individul lucreaza prea mult pentru sine si prea putin pentru societate.
Ponderea optima, dupa Lazarev: 20% pentru sine, 80% pentru societate. Când spune “pentru societate”, se subîntelege si “pentru Divinitate”.
Lazarev spune ca o celula devine canceroasa daca începe sa acumuleze doar pentru sine.
Orice celula din organism trebuie sa desfasoare munca sa în primul rând pentru celulele din jur.
Ar trebui sa meditam la urmatoarea afirmatie: chiar de mai multe ori pe zi, cancerul poate sa apara si sa regreseze în organismul nostru, în functie de atitudinea noastra din fiecare moment al zilei.

3.   Succesul afacerii tale depinde direct de succesul celor pe care tu îi ajuti
Performanta individuala sau munca in echipa?
Paul Getty spunea: „in loc de 100% prin eforturile unei singure persoane, mai degraba as castiga cate 1% prin eforturile a 100 de oameni”.

Va mai ginditi ?

Posted in Motivatie | Leave a comment

De ce CaliVita?

Dragii mei,
Eram un robotel programat, dupa regulile si legile care ,,trebuiau” facute si care trebuiau sa placa si sa convina. De fapt
dam impresia ca sunt robot pentru a putea visa la lumea mea, care stiam ca exista dar la care puteam numai sa visez.
Vise, care ca intr-un film SF nu aveau cum sa se realizeze niciodata (gindea robotelul).
Si cum se intimpla minuni, toate informatiile despre lumea din visele mele, toate imaginile si simturile acelei lumi,
toate mesajele palide care-mi spuneau ca pot, ca exista viata si e numai una, toate au facut ca sa se intimple … Ceva
vise s-au scurtcircuitat, scinteia a facut ca robotelul sa se conecteze la hardul sau si la energia Universului si …
–    DA … ridica capsorul, acum EU vreau, isi spuse el trezindu-se la viata.

La momentul acela nu-i spuneam schimbare. Nu-i spuneam in nici un fel. Pe urma i-am spus: pina aici. De aici incolo
va fi altceva. Aveam impresia ca celulele puse in folosul gindirii erau folosite in procent de 0 si ceva %, la fel ca si celulele
care ar fi trebuit sa ajute inima si ca restul s-ar fi atrofiat daca nu faceam ceva in sensul asta.
– Voiam sa pot face ceva cu placere, de care sa ma bucur, si de la care sa am satisfactii.
– Voiam sa pot avea in jurul meu oameni cu fetele mai senine si pentru care viata sa aibe si un alt sens decit acela al unui

… va urma!

Posted in Motivatie | Leave a comment

Hello world!

Welcome to Zboara blog. This is your first post. Edit or delete it, then start blogging!

Posted in Motivatie | Leave a comment