
Azi nu se întrevedea niciun articol. După minunatele cafele, făcute de mine bineînțeles, și o bucurie de la un pui dulce, în lipsă de inspirație și soare am decis să merg la ceva cumpărături dar de mâncare nu mai mult. Nu-i interesant decât prin prisma faptului că atunci când ești între rafturi, mintea este foarte prezentă. Nu mai umblă prin probleme, nu mai prevede necazuri și nici nu visează chiar dacă asta este ceva frumos. Toți spun că ,,în prezent” ai forța maximă, poți face lucrurile mult mai ușor și îți pregătești un viitor mult mai bun. De ce? Pentru că este foarte posibil ca în prezent să nu simți nicio amenințare, deci nu trăiești frici, nu este nimeni bolnav lângă tine, deci nu îți faci griji pentru nimeni sau dacă nu plătești taxele sau facturile în prezent, nu îți faci griji cu privire la sărăcie. Pare banal dar dacă înțelegi ce este cu ecoul și cu puterea pe care omul o are, înțelegi și imensa putere a lui prezent. Este, poate, unul dintre cele mai grele lucruri care sunt de făcut în viață. Mă gândesc, dar nu-mi ține de cald, că unora din alte zodii le-ar fi mai ușor. Posibil. Sunt oameni care se pot concentra pe prezent și le este mai ușor. Să înveți să trăiești în prezent necesită un timp în care să faci conștient acest lucru.
De ce este important prezentul? Dumnezeu este în fiecare om. Știm și despre compunerea universului din particule, atomi, molecule, etc. care se combină, se formează legături și se dezleagă conform unor forțe. Cum fiecare om este un ,,buric” al universului, și cea mai mare forță din univers este cea a gândului (emisiilor omului), în fiecare secundă și nanosecundă cu trăirile mele, conform ecoului, îmi creez evenimentele, situațiile, bolile care îmi vor venii în viitor. Dacă în secunda asta simt bucurie, aceasta va structura universul ca să-mi aducă mai multe bucurii. Vin acestea imediat? Mai rar. De ce? Pentru că sunt în locul în care îmi vin situații pentru care am simțit ,,ieri” când nu am știut de acest ecou. În afară de faptul că învățăm (se poate) să scăpăm de cele din trecut, mai important este că vibrațiile înalte (bucurie, recunoștință, iubire, etc.) sunt mai puternice și au câștig de cauză mai des și bine ne-ar fi să le căutăm și să le trăim pe acestea.
În drum spre market am simțit (mi-am amintit) ,,un vânt în ceafă” care bineînțeles că pe moment m-a enervat pentru că era legat de ,,coincidențe”. Din toate gândurile cu eu nu merit asta, cum se gândesc, la ce se așteaptă, de ce iar… etc., m-am scuturat, am mulțumit pentru relativa împuținare a ,,vântului” și mi-am amintit de ,,drumul” meu.
Drumul meu este acela care îmi aduce în față legăturile de tomi din care se formează Realitatea mea, sănătatea mea, trăirile mele, gândurile mele și… intuiția. Gândurile bune sau rele sunt venite în drumul meu pe vibrația pe care am emis-o anterior. Dintre toate, intuiția mi se pare cel mai grozav lucru. Am găsit scris că intuiția este de la Dumnezeu sau chiar este Dumnezeu. Oricum Dumnezeu este TOT, cu legi cu tot și orice ne putem sau nu ne putem imagina. Mi se mai reproșează că lumea așa face, că toți fac așa (legat de medicină care ar trebui să fie unica metodă în dobândirea sănătății). Nu-s nici pe departe cel mai viteaz om dar când pot lega în imaginația mea doi atomi și îi pun pe ecoul care pleacă de la mine și știu că mai devreme sau mai târziu tot la mine ajunge, de ce aș apuca pe alt drum doar pentru că este bătătorit? Am zis prin primele articole că nu am încă recoltele așteptate în urma gândirii ăștia dar cred că am greșit. Când mă dă modestia afară din casă îmi vine în minte Domnul Micawber și nu-i deloc așa. Am să-mi cer scuze că m-am ponegrit degeaba. Numai sănătatea pe care o am, datorită drumului pe care sunt, și nu-i puțin lucru.
Tot datorită acestei idei greșite de separare a omului de Dumnezeu au apărut și bolile care nu se văd, nu se aud dar care macină până la pieire. Doar un suflet din apropierea mea am cunoscut, cu prea mult timp în urmă și acum nu mai este printre noi, care a început cu acea boală a depresiei. Când ești într-un necaz, și a fost în mare necaz, când ai învățat că Dumnezeu este sus și doar El te poate ajuta, că tu ești mic și greutățile te apasă, te rogi dar la cine și cui și cum? Cu ce medicamente să înlături depresia când vezi prin ce treci și nu-ți spune nimeni să te uiți la ce ai, la ce ești, și faptul că grijile pe care ți le faci vor veni iar către tine? Se mai încearcă și am mai auzit să se facă comparații cu cei mai amărâți, cu presupuse alte greutăți, etc., etc. Sunt vorbe multe care nu fac altceva decât să adâncească depresia pentru că nu se întrevede nicăieri nicio forță care să ajute. Nu vorbește nimeni aici de putearea pe care Dumnezeul din om o are. Să mai amintesc că depresia înseamnă vibrații joase, tratată cu medicamente de sinteză care sunt tot de vibrație joasă nu are cum să aibă sorți de izbândă? Ea mai înseamnă neîncredere în sine, pentru că nu se cunoaște că Dumnezeu este în om și înseamnă neîncrede în Dumnezeu pentru că nu știe unde este și cum să-i vorbească. Trimițând în eter ,,Domne ajută” este vibrația joasă a nepuținței care se înmulțeste și se intensifică datorită altor și altor necazuri venite pe vibrațiile joase. Vibrația sănătații este cea înaltă, de unde să vină trăiri, situații care să te facă să trăiești vibrații înalte ale sănătății, dacă tu doar pe cele joase le trăiești?
După revoluție, aveam o ,,jucărie” nouă și anume televizorul care acum avea mai mult de două ore, au apărut foarte multe formații de muzică. Eu le ziceam ciuperci pentru că se înmulțeau ca ciupercile după ploaie. Nu agream decât în mica parte muzica lor dar mă bucuram că fac muzică și nu altele mai rele. Și tot după revoluție și tot în numărul ciupercilor au apărut și terapiile complementare. Nu trebuie să-mi placă mie toate, nici să le înțeleg, dar au fost câteva gânduri legate de inutilitatea multora dintre ele. Au fost, acum nu le mai am. De ce? Pentru că, tocmai ce am povestit de drumul fiecăruia, drum pe care merge fiecare conform vibrațiilor lui. În fața fiecăruia se leagă și se dezleagă atomii care corespund vibrațiilor emise. În acest fel unele terapii au rezultate unele nu… așa pare, dar nu este adevărat. Toate pot avea rezultate în funcție de crezul pacientului. Și medicina alopată poate face minuni și ceaiul de mușețel poate face minuni și terapiile care lucrează cu imaginația pusă la treabă pot face minuni. Această ,,credință” este mai greu de învățat. În fapt mulți spun ,,să nu ai așteptări” sau se va rezolva ,,în timpul Divin” ceea ce este perfect adevărat dacă nu ești Toma necredincioasul. Dacă ești așa cum am fost eu cauți câte ceva din fizică, din fizică cuantică, din așa zisele ultimele descoperiri și cauți și mulți scriitori care vorbesc despre ele.
Ai puțină idee că s-ar putea să fie adevărată povestea cu atomul și universul, și… lucrările și materialele și oamenii vor veni ei în calea ta pentru ca tu să găsești răspunsuri. În primele cărți scrise de Gregg Braden el povestea despre experimente și descoperiri în paralel cu descoperirile și traducerile Bibliilor foarte vechi. Și din paralela asta reieșea în primul rând că știința și Bibliile vechi spun același lucru dar cu alte cuvinte și în al doilea rând cum ne poate ajuta pe noi oamenii aceste informații.
S-a demonstrat că creierul nu face diferența între realitate și imaginație. Și s-a găsit și testul muscular care îți poate arăta clar părerea celulelor tale în funcție de crezurile tale. Dacă la testul muscular (numele tău este x – de exemplu) îți iese că ,,nu mă iubesc” (asta se traduce nu te iubesc x), asta înseamnă că nu-l iubești pe Dumnezeul din tine una la mână, dar înseamnă că toate persoanele și evenimentele din viața ta îți vor arăta că nu te iubesc. Vei munci pentru relații și în iubire și profesional și vei avea rezultatele altele decât ar fi fost logic să fie. Ai emis ,,nu te iubesc x”, asta vei primi. Ecoul este și funcționează, mai trebuie să știm cum putem să-l folosim în folosul nostru. Că tot vorbeam de terapii și vreau să scap de această convingere că ,,nu mă iubesc”. Foarte pe scurt explic doar principiul. Îi dau comanda (acestei credințe) să se ducă în Lumina lui Dumnezeu și îmi imaginez că din corpul meu iese un abur care se duce în soare. Și tot eu dau comanda ,,mă iubesc” și îmi imaginez o rază de soare care intră în corpul meu și il luminează, ca un bec puternic în interior. Ai să ai surpriza să descoperi la testul muscular ,,mă iubesc” și în timp, cu totul alte reacții ale oamenilor din jur. Nu vor mai veni situații în care să simți că mergi cu frâna de mână trasă deși abilitățile tale sunt ale unei mașini performante. Mai important este faptul că vei crede în aceste abilități ale creierului, în puterea lui de a modifica particulele din corpul tău. Revin la ,,credință” (despre care am vorbit mai pe larg in articolul cu același nume). Dacă ulterior acestei modificări vei trăi cu aceleași obiceiuri ca până acum, credința ,,nu mă iubesc” va reveni. Toate obiceiurile pot fi reduse la două informații de conștientizat în fiecare secundă: Dumnezeul din om și Ecoul. Lazarev zicea așa: poți să țipi la el, poți să-I dai un pumn, poți să-l și bați dacă vrei pentru că te-a jigni, nu a fost drept, te-a furat, etc. Poți, dar nu îți este permis să gîndești altfel decât că în el este Dumnezeu, el este în viața pe care și-a emis-o anterior iar tu tot prin emisiile tale ai atras această situație.
Până data viitoare: Lumină în suflet!
P.S. – tot nu am clarificat cu pozele, vor fi cele din trecut, până învăț!