
,,Cu o floare nu se face primăvara!” – am fost la operă.
Incă un articol pentru cartea mea în care am acoperit doar o perioadă și pentru a nu-mi pierde însemnările le trec pe aici. Aceste însemnări descriu cum văd eu lucrurile, nu cum sunt ele. Nu mă scuz dar fiecare le vede într-un fel care sigur nu poate coincide cu direcția din care le văd eu.
Pe la începutul anului am creionat de ce consider eu, pe lângă cele scrise de cei în drept, că în fiecare om și în fiecare punct din universul ăsta este Dumnezeu. Doar amintesc câteva idei. Între nucleul unui atom și primul strat de electroni, între straturile de electroni care urmează, distanțele la scară sunt de ordinul a două sute și ceva de kilometri. Din spațiul acesta în anumite condiții se nasc alți atomi. Un electron se pare că este format din trei tornade. Aceste tornade când nu sunt observate se transformă în ,,nimic”. Dacă ai idee de o tornadă din poze sau filme, ea se formează datorită curenților de aer și mișcării de rotație a pământului. Poți opri această tornadă? A putut cineva până acum să o oprească? Dacă nu Dumnezeu este Legea după care aceste tornade din atom și din atmosferă se formează și se dizolvă, atunci cine este? Așa cum stai cu picioarele pe pământ și vezi printr-un telescop în afara pământului, așa ar putea lucrurile în mod ,,normal” să stea altfel. Nu repet dovezile descoperite că electronul foarte greu a putut fi fotografiat pentru că nu se lasă observat iar în acest caz locul lui unde se găsește este ,,peste tot”. Prin articlolele de anul ăsta de la unu încoace am scris despre așa ceva, acum doar am trecut în revistă faptul că se tot spune că la nivel de particulă subatomică fizica este alta, asta este ok, dar că nu se aplică și la nivel macro este o imposibilitate atâta vreme când tot ce există este făcut din particule care se nasc după Legile date de Dumnezeu din câmpul care Este!
În ziua de azi toată lumea vorbește despre multe rele. La ele s-a ajuns doar pentru faptul că nu se înțelege despre Dumnezeul din om. Fiecare vrea să fie auzit, să fie văzut, ceea ce este bine pentru progresul omenirii, dar în detrimentul celorlalți ceea ce nu numai că duce la distrugere și autodistrugere dar se întâmplă pentru că, omul nu știe cine este, ce putere are și atunci bâjbâie printr-o lume pe care a făcut-o să fie periculoasă pentru că nimeni nu înțelege și nu aude decât ce vede și ce crede el că trebuie să audă.
Aș putea să spun, din primii ani de stagiatură știu, ca niciun general nu caștigă o bătălie de unul singur, adică fără soldații pe care să-i conducă. Aduc iar în față că fiecare vrea să fie auzit și văzut fără să țină cont că fără întregul din jurul lui nu va avea victoria de care să se bucure.
Am fost la operă! O muzică de aur care și cântată prost și ascultată de afoni rămâne un munte minunat în măreția lui, o bijuterie care nu poate fi murdărită oricât și-ar dori unii. Nu am vrut să scriu nimic rău despre ea dar Doamne Doamne mi-a trimis un gând: cum aduci opera la nivelul mediocrității! Cum poți să aduci instituția, teatrul în care se cântă opera, la nivelul mediocrității când ea poate străluci în lume, dacă este lăsată, doar prin puterile ei? Pentru clipele minunate petrecute în ani, m-am gândit că ar fi de nota opt, pentru munca depusă, pentru bunăvoința celor care o iubesc și din interior fac tot ce le stă în puteri să iasă bine. Nu cred că aici intră numai opera din România, din câte am auzit, citit și văzut pe net, este un trend general. Ăsta a fost motivul pentru care te-am plictisit cu atomul și faptul că oamenii nu știu cine sunt.
Este o modă să aduci gunoaiele (costume, decoruri, gesturi) pe scenă și la case mai mari se întâmplă la fel, aduci și tu, și ca să ai justificare chemi și pe cei care să bată din palme astfel tu pleci fericit că ți-ai atins scopul. Este distrus geniul lui Donizetti, în Lucia di Lammermoor nu ai cum să mai auzi ceva când vezi batjocura la adresa femeii și fiarele închisorilor. Este distrus în Carmen geniul lui Bizet în care coloritul a fost înlocuit cu gunoaie și fiare vechi. Pe Mozart cred că-l urăște dacă ai adus femei în furou și cu picioarele goale pe scenă in Don Giovanni… Pot să zic despre tineret și copii în creștere că nu au de unde să vadă altceva decât război și mizerie și atunci când se fac mari tot asta vor face în viață.

Nu este unul singur cel care acceptă așa ceva, cred că sunt mai mulți și beneficiile imediate încălzesc fețele celor care nici nu se gândesc măcar la monumentele înalțate de înaintașii lor, aici vorbesc de notele scrise de geniile muzicii, unii nu știu care este diferența dintre o notă muzicală și una din catalogul invățătorului din clasele unu patru. Deja nu se mai gândesc la educația pentru arte, pentru frumos și pentru memoria geniilor muzicii, nu, nu au zor că dărâmă patrimoniul moștenit iar istoria artelor poate fi ștearsă din memoria generațiilor care ne urmează.
Am mai primit o palmă peste ceafă de la Doamne Doamne care mi-a trimis gândul că eu nu aș fi ajuns să scriu trăirile astea ale mele dacă anterior nu le-aș fi emis. Deci oameni buni s-ar putea să nu fie vorba despre voi dar… este foarte posibil ca energetica celor ce au emis ca și mine să se fi adunat și să vrea să se dizolve, cum? Doar risipind-o, așa că voi continua.
Ca ,,șef de trib” zici, am găsit scris, că vrei să duci Opera Română și cultura Română în lume. Chiar dacă nu au fost cuvintele puse așa, despre asta spuneau. Acesta este un gând frumos doar că vrei să faci asta singur și nu cred c-o să-ți iasă.

,,Cu o floare nu se face primăvara!” Asta am simțit că se întâmplă în toamna aceasta la operă. Nu încep cu opereta, de la începutul stagiunii, că pentru cine vrea s-o vadă este un moment câștigat. Mă voi referi la momentul lui Wagner care a sclipit. A fost mai mult decât o reușită și nu mă miră pentru că interpreții sunt valoroși și m-au surprins plăcut decorurile și costumele. A mai fost un moment Verdi de excepție al bufonului, vorbesc peste câteva rânduri și momentul Trubaduru. Acesta din urmă altădată a fost de o strălucire ce te făcea, nu contează de câte ori, să vrei să-l vezi și să-l revezi. De data asta în optul de care am amintit intră decorurile, costumele, luminile, corul, mezzosoprana care este de milioane indiferent de intinderea rolului și câte ceva, nu tot, de la personajele principale și orcheasta nu așa legată cum o știu. Soprana, invitată, m-a convins dar nu mereu. Cu o voce melodioasă, cred că perioadele de bucurie și disperare au solicitat mai mult pentru că semănau ca stare și cred emoțiile nu i-au fost prietene. Este o voce pe care însă vrei s-o mai auzi. Tenorul, pe care l-am azit de nenumărate ori, în interpretare a fost de acolo dar mai puțin cu timbrul la care nu știu ce i-a făcut, altădată nu era atât de aspru.
Și acum baritonul. Are voce frumoasă dar dozată pe ici pe colo. Pe întinderea unui cuvânt începutul și sfârșitul au altă intensitate. L-am auzit în alte roluri și m-a convins, aici nu. Putea fi cineva care să strălucească? Da. Fiecare poate avea loc în această instituție, sunt sigură. Singurul care se ridica la nivelul celui ,,mutat” câțiva zeci de kilometri mai departe, a cântat în această toamnă în comedii (deși eu vin la opera ca să aud voci de obicei) și în nu știu ce proces de care nu cred că vrea cineva să-și amintească (ororile naziștilor – nu l-am văzut și nu vreau să-l văd). Este foate bun în acele comedii dar nu-i scoate vocea în evidență și sunt teatre de comedie unde pot merge dacă vreau să râd. Și ca să fie tabloul complet pe la sfârșitul anului trebuia să fie într-un rol pe măsura vocii lui, ghici ce? A fost înlocuit.
Probabil s-a sugerat de către șeful ,,coincidențelor” ,,mutarea” celui care chiar punea Opera Română pe harta lumii, câțiva zeci de kilometri mai încolo aruncându-i ,,praf în ochi” invitații, nu multe, să presteze. Cuiva îi era frică de competiție deși activitățile muzicale pot fi diferite? În toamna asta a fost invitat să-l facă pe bufon și cum era de așteptat, spectacolul a fost de cea mai înaltă clasă. Până acum ,,șeful de trib” nu se poate lăuda decât cu Wagner ca realizare pentru că bufonul a fost diamantul care nu avea cum să nu strălucească și a avut, exceptând perioada de mizerie a prohibiției, acompaniament pe măsură.
,,Cu o floare nu se face primăvara!” Deci: șef de trib, te aliniezi modei mondiale la aducerea operei în zona de mediocritate? Căteva ieșiri cu unu sau doi interpreți pentru care toți amintesc prin paginile de socializare, doar de șef, îmi amintește de cultul personalității al celui de foarte Tristă amintire. Orice alte activități în interiorul clădirii nu se pot număra ca spectacole de opera care să facă vâlvă în lume, asta sigur.
Din anii șaptezeci standardele de calitate cer să se solicite feedback de la client. Unii dintre sponsori au implementate aceste standarde la fel cum au și obligația de a vă solicita managementul acestor feedback-uri. Nu de alta dar să se știe că nu bat din palme pentru paiele din capul sopranei, nici pentru furoul de care Mozart nici nu auzise și nici pentru carourile de pe costumul bufonului. Dacă sunt activități care fac excepții de la regulă, îmi cer scuze.
Este adevărat că cei care au trait ororile războaielor au murit, dar celor care propovăduiesc mizeria, celor care aruncă sămințele revoltelor, celor care vor să îngroape frumosul ca să fie în rând cu moda ,,neînțeleșilor”, acestora să le arunce cineva în ochi câteva fire de nisip să-i văd pe urmă ce poftă de război mai au!
Greg Braden zicea că un ,,nebun de bine” influențează fără să vrea sau să știe în jur de opt mii de oameni. Eu știu destui, am speranța că binele va triumfa!
Până data viitoare: Lumină în suflet!