Daily Archives: iunie 28, 2026

35 – Conștiința

… sau la Dumnezeu nu te duci cu pile!

La rând venea Celulita cu a ei altă bubă și anume Anxietatea. Cum nici de Anxietate n-am auzit prea multe, și nu cred că mă grăbesc având în vedere cât de greu se dă jos celulita, mi-am amintit că nu am un articol despre Piramida Conștiinței elaborată de doctor David Hawkins. N-am uitat nici de Hărțuire dar și aia are legătură cu această piramidă. Intenționam să încep articolul de ieri, nu mi-a ieșit, azi când printre alte treburi mă gândeam la el, ceva mi-a atras atenția și nu tocmai plăcut, adică o tăietură. Mi-am ,,aranjat” degetul în capacul unei conserve. Nu-i mare lucru dar destul cât să-l simt și acum, a curs nițel sânge și mi-a dat de lucru în plus, să mă duc la Marele Dicționar să văd ce n-am ,,văzut” de m-am tăiat.

Degetele înseamnă acțiunea la modul prezent și o încercare de a face mai multe lucruri odată. Degetul mare are legătură cu presiunea pe care mi-o plasez mie și o impun și celorlalți. El este echilibru între gânduri și sentimente. Dacă mă simt împins de alții, presat în lucrurile pe care le am de făcut sau obligat să ader la anumite moduri de a face ceva, mă voi răni cu ușurință la el. Cam despre astea am citit. Mai multe lucruri, sigur, nu făceam dar cu gândul eram în mai multe părți. Gândul acesta dacă se traduce prin intelect (așa scrie în carte) nu era în concordanță cu sentimentele, cel puțin așa cred pentru momentele acelea, sau cel mai probabil erau în război.

Este adevărat că ne vedem cu contur în oglindă dar noi suntem infiniți iar ce-mi aduce mie ecoul și intuiția mă strânge cu ușa să caut și să aflu ce am emis anterior. Nimic nu ajunge la urechile și ochii mei care să nu mă facă să retrăiesc ce am trăit anterior ca sentimente, emoții, gânduri, etc. Deci oul sau găina, care a fost primul? Războiul din jurul meu a dus la cel dintre intellect și sentimente, sau cel dintre intellect și sentimente a atras pe cel din realitatea mea (ce aud și văd)? Și cum vibrațiile a ce trăim pot avea forme asemănătoare cu ale altora este foarte posibil să ,,prind posturi străine” având în vedere aceleași ,,lungimi de undă” cu care pot fi cu cineva… asta ca să am pe cine da vina, nu?

Gata cu degetele. Am pus titlul articolului după această piramidă. Nu scriu eu despre conștiință pentru că nu știu cum arată (ha!), ce formă are și care îi este drumul. Am auzit de ea ca fiind ceva din care se naște Tot ceea ce este, atunci îi zic Dumnezeu că-i mai comod. Am mai auzit de un câmp care unește Tot care are și el mai multe denumiri (Matricea Divină este unul). Mai aud de conștiință ca termen folosit de multe ori de cei care o leagă de ,,liniștea” sufletului după o zi bună, un bine făcut sau o activitate bine făcută. O definiție a fericirii, sau ceva legat de ea, se referă la a fi cu conștiința împăcată. Sună frumos. Dar așa cum nu poate fi nici localizată, nu poate fi nici definită pentru că, ce să vezi, pentru fiecare individ cred că înseamnă altceva. Acum am citit de un drapel al rușilor arborat pe lângă o biserică, pe aici pe la noi. Și mă gândeam, cu câtă conștiință se duc mai marii rușilor în bisericile lor cu turle poleite cu aur, să se roage… înainte sau după ce mai dă cu o bombă? Gata cu conștiința, am terminat și cu ea. Să revenim la pramidă că pare mai cu forme.

Cum atrag ce nu-mi place și cum pot să nu mai fac?

Cifrele, emoțiile și stările de care sunt legate fac trimitere la vibrațiile emise de om. Pe săgeata din stânga sunt niște cifre. Din tabelul meu, coloana roșie aduce emoții de la cele mai mici numere. Imediat lângă ea sunt emoțiile (trăiri) de la Rușină și Vină până la Pace.

Cele de la baza piramidei au o vibrație mai joasă (cum spun și numerele), cele de la vârf au vibrații mai înalte. Acestea sunt studiate și măsurabile cu aparate. Cu testul muscular se poate afla și pe la ce cifră este fiecare. La fel ca atunci când arunci o piatră în apă și se fac valuri concentrice (apa nu pleacă la infinit ci se întoarce la locul de unde au plecat valurile) sau conform ecoului, vibrațiile pe care le emiți odată cu sentimentele trăite vor aduce evenimente care te fac să le retrăiești. Eu consider că cifrele sunt o măsură a vibrațiilor, dacă vorbesc de valuri atunci a valurilor.

Dacă în prezent sunt într-o situație care nu-mi place, mă întreb cum mă simt, eventual caut să-mi numesc emoțiile, sentimentele și gândurile pe care le am. În această poză sunt puține emoții enumerate dar există materiale și cărți și pe net și fizic unde sunt descrise mai multe. Oricare ar fi ele, este clar că tot eu le-am mai trăit ori în viața asta ori în altele. Ca să nu se mai repete trebuie să emit, de acum în colo, ceva care să-mi aducă lucruri bune sau măcar mai puțin rele. Cum fac asta?

Păi trimițând (emițând) un val mai mare, emoții cu numere mai mari din piramidă, care să nu mai rezoneze cu cele trimise și primite anterior. Și asta înseamnă mărirea încrederii în sine, valorizarea sinelui, conștientizarea valorii mele și a realizărilor mai mult decât a eșecurilor. Dacă situația asta mă face să mă simt furioasă, este cert că au fost evenimente în viața mea care m-au făcut să mă simt furioasă. De acum învăț să am înțelegere pentru mine dat fiind că la momentul anterior atâta am putut face (este o adevărată bătălie cu gândurile care se duc tot la critică) și învăț să scriu și să strig tot timpul pentru toate câte sunt și pentru care sunt recunoscătoare. Pe scară, Recunoștința și Înțelegerea au numere mai mari decât Furia care va veni din ce în ce mai puțină după ce încep lucrul cu mine.

Cum eu sesizez că o situație este mai mult decât asemănătoare cu una trăită anterior, înseamnă că încă îl mai supăr pe Dumnezeul din mine criticându-mă pentru fapta x și pentru cea y, încă mă mai simt vinovată, am resentimente, încă îmi număr eșecurile mai mult decât realizările.

Dacă eu acuz pe ,,situația” ce mă presează, mă obligă, mă sufocă, etc., și emit în continuare furie și toate criticile la adresa mea și îmi număr iar eșecurile și mă consider nedreptățită, ghici care situație din viitor îmi va cădea pe cap? Ecoul funcționează și în cazul în care eu sunt corectă și cer corectitudine în jurul meu. Dacă nu înțeleg ecoul fiecărui om, eu zic vreau corectitudine și evenimentele care vor veni ma vor face să zic același lucru ,,vreau corectitudine”. Iar asta va însemna un eveniment mult mai rău pentru care să strig ,,vreau corectitudine”. Am zis la început ceva de pile la Dumnezeu. Nu știu care este originea expresiei și nici ce vrea să însemne, eu o traduc prin răspunsul la acest ecou. Dacă mă plâng și mă rog să-mi dea și să mă ajute și să-mi aducă… ce crezi că voi trăi în urma evenimentelor care vor veni? Dacă nu ghicești spun eu: acele rugi va trebui să le fac și mai intense și să simt că am și mai mare nevoie de răspunsul lor.

Treaba asta cu ridicarea vibrațiilor conștient este o bătălie… că trebuie dusă în fiecare moment este una, dar în câte momente mi s-a părut nedreaptă, că nu duce la liman, că mai văd și o groapă, prin câte astfel de trăiri a dat și mai dă cu mine de pământ, pot s-o numesc cruntă.  

Ca să nu-l mânii pe Dumnezeu mi-am rememorat din situațiile ce păreau nedrepte și greu de gestionat și am găsit că rezolvările sau amânările, pentru cele ce păreau imposibile, au adus lucruri mai bune decât dacă s-ar fi rezolvat din prima. Nu m-am învățat minte să mi le amintesc în timp util și iar o iau în freză cu niște critici și învinovățiri și…

Iar pentru că intuiția m-a trimis la metodele de rezolvare a crezurilor, emoțiilor și intrarea în zona asta care nu se vede, cum nu se vede curentul electric, am găsit și răspunsuri la ,,de ce mă simt așa”. Mi s-a spus să nu mă mai critic și să am încredere în harul meu… Am căutat atâta să îl găsesc, să îl cunosc încât nu pare real. Încrederea asta la mine este cu pauze dar voi învăța să o fac liniară.  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment